#DobrogeaAcademică Integrala „Mediocritate și excelență“, scrisă de academicianul constănțean Petre T. Frangopol, de astăzi, în Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanța
01 Jul, 2019 00:00
01 Jul, 2019 00:00
01 Jul, 2019 00:00
ZIUA de Constanta
4882
Marime text
În anul 2002 ieșea de sub tiparul Editurii „Albatros” București prima analiză de anvergură a procesului de învățământ și cercetare realizată cu mijloace științifice și cu înaltă competență dinăuntrul sistemului de către un eminent profesor și cercetător român, în persoana academicianului constănțean Petre T. Frangopol.
Ceea ce avea să devină integrala „Mediocritate și excelență. O radiografie a științei și a învățământului din România” se lansează în volumul I cu o confesiune de credință a autorului: „Martor din interior al dezvoltării cercetării românești (din 1956 până astăzi), am considerat drept o datorie morală să-mi exprim opinia asupra ansamblului școlii și cercetării românești din această perioadă”.
Conținutul primului volum, structurat pe opt capitole și prefațat de prof. univ. dr. ing. Gheorghe Boldur-Lățescu, este complex și adună articolele pe care le-a publicat autorul în paginile generoase ale suplimentului de sâmbătă „Aldine” al cotidianului „România Liberă”, în intervalul ianuarie 1999 - martie 2002.
Considerat drept un manifest remarcabil pentru o știință de calitate și împotriva imposturii, și cel de-al doilea volum (prefațat de conf. univ. dr. Daniel David, consilier pe probleme de cercetare al Ministrului Educației și Cercetării), ca și primul, al lucrării academicianului Petre T. Frangopol adună articolele apărute în perioada mai 2002 - iunie 2005, în suplimentul săptămânal „Aldine” (redactor coordonator Mihai Creangă), ce apărea vinerea în ziarul „România Liberă”.
De data aceasta, avem în față nouă capitole, ce se constituie într-o veritabilă „Radiografie a științei și învățământului din România”, între care unul dedicat personalităților științei și tehnologiei românești: Mihai Bălănescu (n. 1922), Radu Vâlceanu (1923-1996) și Negoiță Dănăilă (1878 - 1953).
„Pe Petre Frangopol îl doare cu adevărat soarta învățământului superior și a cercetării științifice din România”, scrie Mihai Creangă în prefața celui de-al treilea volum al „Radiografiei științei și învățământului din România”. Volumul de față reunește articolele din perioada ianuarie 2006 - mai 2007 publicate în paginile suplimentului săptămânal „Aldine”, creat și coordonat de jurnalistul Mihai Creangă, ce apărea vinerea în ziarul „România Liberă”. De asemenea, volumul cuprinde și articole publicate în: Revista de Politica Științei și Scientometrie (editată de Consiliul Național al Cercetării Științifice din Învățământul Superior-CNCSIS), Curierul de Fizică (publicație a Societății Române de Fizică și a Fundației Horia Hulubei), Revista de Chimie (București), revista lunară Market Watch și cotidianul Monitorul din Iași, toate în intervalul 2001-2008.
Articolele se referă în special la situația învățământului și cercetării științifice românești. „Învățământul românesc este ineficient, nerelevant, inechitabil și de slabă calitate, iar cercetarea din țara noastră se află (și în 2008!), la coada clasamentelor internaționale”, sublinia raportul Comisiei Prezidențiale pentru analiza și elaborarea politicilor din domeniile educației și cercetării din 12 iulie 2007.
Cu o regularitate de ceasornic (la fiecare trei ani), începând cu anul 2002, profesorul Petre Frangopol adună într-un volum articolele publicate în presă și reviste de specialitate pe tema situației din învățământul și cercetarea românească. A ajuns astfel la al patrulea volum al seriei „Mediocritate și Excelență. O radiografie a științei și învățământului din România", prefațat de prof. univ. dr. ing. Dorel Banabic, membru corespondent al Academiei Române.
Articolele din acest volum au fost publicate în perioada ianuarie 2009 - iunie 2011 în suplimentul „Aldine” din ziarul „România Liberă” și ale săptămânalului „Timpul”, revista lunară de fizică „Evrika”, fondată în 1990 de profesorul Emilian Micu, care apare la Brăila, și în două numere din 1995 ale „Curierului de Fizică” (publicație a Societății Române de Fizică și a Fundației Horia Hulubei).
Între cele șapte capitole ne-a atras atenția cel intitulat „Ctitorii ale Casei Regale a României” (IV), în care academicianul constănțean dedică cinci pagini locurilor natale, mai precis istoriei moscheii lui Carol I.
În deschiderea prefeței celui de-al cincilea volum al integralei „Mediocritate și excelență. O radiografie a științei și învățământului din România”, prof. univ. dr. Octavian Popescu, membru titular al Academiei Române, remarcă: „Profesorul Petre T. Frangopol continuă în acest nou volum, al cincilea, lupta pe care a început-o acum 15 ani pentru reformarea învățământului și a cercetării științifice românești, pentru impunerea elitelor și decăderea din drepturi a imposturii. Articolele publicate în acest volum se înscriu în preocuparea sa sistematică de a diagnostica cât mai exact cauzele mediocrității «constante» atât a cercetării științifice, cât și a învățământului din România care ne plasează în coada clasamentelor internaționale”.
Autorul afirmă că acest volum are o mai pronunțată tentă personală, cu exemplificări concrete din activitatea sa profesională de-a lungul a peste cinci decenii de cercetare științifică în care s-a străduit să lupte contra mediocrității și să promoveze excelența prin exemplul personal în rezultatele de nivel internațional obținute la București, Iași și Cluj-Napoca.
Acad. Marius Andruh, profesor la Universitatea din București, președintele Secției de Științe Chimice a Academiei Române, în încheierea prefeței celui de-al șaselea volum „Mediocritate și excelență”, concluzionează: „Seria de volume «Mediocritate și excelență» reprezintă, poate, cea mai atentă și obiectivă analiză a științei și învățământului de la noi. O analiză care indică și drumul spre însănătoșirea lor. Toți autorii chemați să contribuie sunt nu numai personalități importante ale științei, ci și factori
activi în procesul de renaștere a Învățământului și Științei naționale. Volumul de față adună în cele nouă capitole ale sale texte interesante care ar trebui să „treacă rampa" spre cei care au puterea de decizie în începerea / reluarea / amplificarea / corectarea / desăvârșirea mult visatei reforme din învățământ și cercetare. Pe alocuri, am progresat, în altele, mediocritatea domnește nestânjenită. Cred că fiecare Ministru al Educației și Cercetării ar trebui ca, la început de mandat, să citească aceste volume sau, măcar, unele capitole. La fel și membrii Comisiilor de Învățământ din Parlament. Cei mai tineri vor găsi, și ei, texte la care merită să mediteze”.
Volumul al șaselea este alcătuit din articole publicate pe tema educației și cercetării științifice, a mediocrității și excelenței, între anii 2014 și 2016, unele și din ani anteriori. În mod special remarcăm Capitolul IX - File de jurnal, „un început, timid, de memorii”, după cum afirmă chiar Petre Frangopol, în care descoperim copilăria importantului academician constănțean.
Cel de-al șaptelea volum, structurat pe opt capitole, se bucură de prefața semnată de acad. Victor Voicu, vicepreședinte al Academiei Române, președintele Secției de Științe Medicale a Academiei Române, care remarcă „implicarea distinsului nostru coleg prof. Petre T. Frangopol în analiza obiectivă a problemelor sistemului educației publice și cercetării științifice în România a permis ample dezbateri în mediul academic, generând implicit analiza stării actuale și potențiale căi de ameliorare a celor două domenii, strâns corelate și critice, pentru dezvoltarea societății românești”.
Și în acest volum cititorul va găsi, în Capitolul VI, evidențiate amintiri din școala primară și liceu, prin articole, împreună cu un interviu acordat redacției revistei Colegiului Național „Mircea cel Bătrân” din Constanța, al cărui absolvent este Petre T. Frangopol.
De asemenea, și capitolul VII are o tentă mai personală, preluând din revista „ACADEMICA" a Academiei Române, nr. 10-11/2018, grupajul de articole care reprezintă cuvântările rostite cu prilejul împlinirii vârstei de 85 de ani, la ședința omagială din 8 octombrie 2018, în Aula Academiei Române.
Citește și:
Despre proiectul #DobrogeaAcademică
Cuvinte presărate cu onoare şi respect. Mesajele iniţiatorilor proiectului #DobrogeaAcademică, lansat de ZIUA de Constanţa (galerie foto)
Proiectul #DobrogeaAcademică, iniţiat de ZIUA de Constanţa Moment-reper al conectării comunităţii dobrogene la cel mai înalt for al intelectualităţii româneşti
Colegiul „Mircea cel Bătrân“, din perspectiva directorului său / Anuare vechi ale liceului
#DobrogeaAcademică Interviu cu prof. dr. Vasile Nicoară - „Liceul «Mircea cel Bătrân» era declarat, în perioada interbelică, drept universitatea Constanței“
#DobrogeaAcademică Anuarele Liceului „Mircea cel Bătrân“, de astăzi, în Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa
Despre „Mediocritate şi excelenţă“ - Petre T. Frangopol
#DobrogeaAcademică Integrala „Mediocritate și excelență“, scrisă de academicianul constănțean Petre T. Frangopol, de astăzi, în Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanța
Despre Marian-Traian Gomoiu
#DobrogeaAcademică Cine este academicianul constănțean Marian-Traian Gomoiu. Biografia celui mai activ cercetător al Mării Negre
Despre Petre T. Frangopol
#DobrogeaAcademică Cine este academicianul constănțean Petre T. Frangopol. Biografia unui simbol al luptei împotriva mediocrității din societatea românească
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii