Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:58 21 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#DobrogeaAcademică Acad. Maya Simionescu - „Marian-Traian Gomoiu şi-a onorat iubirea faţă de Natură, a onorat oraşul Constanţa şi merită toate onorurile noastre“

ro

10 Jul, 2019 00:00 6339 Marime text
Încheiem astăzi seria evocărilor personalităţii academicianului dobrogean Marian-Traian Gomoiu cu articolul oferit de vicepreşedintele Academiei Române, Maya Simionescu, reputat biolog, pe care am avut onoarea să o cunoaştem cu prilejul unei conferinţe internaţionale desfăşurate, la finele lunii iunie, la Universitatea „Ovidius”.
 
A acceptat cu bucurie să se alăture campaniei iniţiate de cotidianul ZIUA de Constanţa, demers care astăzi va atinge punctul culminant, prin decernarea titlului de Cetăţean de Onoare al municipiului Constanţa academicienilor Petre T. Frangopol şi Marian-Traian Gomoiu, în cadrul şedinţei extraordinare a Consiliului Local Constanţa, care se va desfăşura la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân”.
 

 
„Ca să faci cercetare biologică trebuie să iubeşti şi să înţelegi profund Natura. Această cutumă este bine exemplificată de viaţa şi activitatea colegului meu, cercetătorul atent, biolog şi geograf entuziast,  academicianul Marian Traian Gomoiu.
 

 
Bogata lui activitate ar putea fi rezumată în trei direcţii majore: 1. cercetare ştiinţifică în domeniul  oceanologiei;  2. activitate didactică şi 3. responsabilităţi instituţionale, social-profesionale. S-a preocupat îndeosebi de dezvoltarea oceanografiei biologice din România, în general, şi de cunoaşterea ecosistemelor Mării Negre, în special.
 
Marea Neagră, structura şi funcţiile ecosistemelor marine,  alinierea cercetărilor româneşti de oceanografie biologică la nivelul şi în aria tematică a cercetărilor desfăşurate în Uniunea Europeană, formarea resurselor umane pentru oceanografie biologică şi biologie marină, suport ştiinţific managerilor Rezervaţiei Biosfere au fost parte din preocupările permanente ale acad. Marian Traian Gomoiu. A monitorizat continuu mediul marin şi a elaborat prognoze ecologice. Ştiinţa sa s-a materializat în peste 200 de articole publicate şi numeroase intervenţii în scopul rezolvării problemelor biologice.
 
În toate aceste domenii, acad. Marian Gomoiu a dovedit  înalt profesionalism, grijă pentru natura din jur şi  intransigenţă în rezolvarea problemelor ei. Dar toate acestea le face cu inteligenţă, cu blândeţe şi calm. Are bunătatea omului care iubeşte şi îi pasă de natură din jur.
 
Acad. Marian Traian Gomoiu şi-a câştigat respectul societăţii academice care l-a primit în rândurile ei ca semn al recunoştinţei pentru ceea ce a făcut pentru ştiinţă, pentru oceanografia biologică şi ecologia marină.
 
În plus, acad. Marian Gomoiu este un camarad de nădejde, un om bun şi generos, care spune direct, dar gentil, ceea ce nu este convenabil, care apară ceea ce iubeşte, şi anume ştiinţele biologice, în general, Marea Neagră şi Oceanografia , în special.
 
El şi-a onorat iubirea faţă de Natură, a onorat oraşul Constanţa  şi merită toate onorurile noastre”.
 
Despre acad. Maya Simionescu
 
Academicianul Maya Simionescu este preşedinte al Secţiei de Ştiinţe Biologice al Academiei Române, s-a născut pe 24 februarie 1937, la Bucureşti. A absolvit Liceul „Iulia Haşdeu“ din Bucureşti în anul 1954 şi Facultatea de Biologie din cadrul Universităţii Bucureşti în 1959. Şi-a început cariera la Institutul de Endocrinologie din Capitală. Şi-a luat doctoratul în ştiinţe biologice în anul 1978. La acea vreme, lucrase deja la Institutul Rockefeller din Statele Unite ale Americii şi era profesor asociat la Universitatea Yale (SUA). A predat biologie celulară la Facultatea de Medicină din cadrul Universităţii Yale, la Universitatea McGill din Montreal (Canada), la Universitatea Columbia din New York şi cardiologie la Universitatea California din Los Angeles. A colaborat timp de zece ani cu laureatul Nobel român George Emil Palade, la Institutul Rockefeller şi la Universitatea Yale din SUA. A fondat, alături de soţul său, Nicolae Simionescu, specialitatea de biologie celulară în România, dar şi Institutul de Biologie şi Patologie Celulară „Nicolae Simionescu“ din Bucureşti. A primit, în 2004, distincţia „Meritul cultural“ în grad de ofiţer din partea Preşedinţiei României.
 
Citește și:

Despre proiectul #DobrogeaAcademică

#DobrogeaAcademică Acad. Ioan-Aurel Pop - „Conducerea Academiei Române apreciază la nivel maxim inițiativa cotidianului ZIUA de Constanţa“ (document)

Proiectul #DobrogeaAcademică, iniţiat de ZIUA de Constanţa Moment-reper al conectării comunităţii dobrogene la cel mai înalt for al intelectualităţii româneşti

#DobrogeaAcademică Personalităţi din administraţie, cultură, culte şi învăţământ salută decernarea titlului de Cetăţean de Onoare academicienilor dobrogeni Petre T. Frangopol şi Marian-Traian Gomoiu (galerie foto)

Cuvinte presărate cu onoare şi respect. Mesajele iniţiatorilor proiectului #DobrogeaAcademică, lansat de ZIUA de Constanţa (galerie foto)

Evenimentul are loc miercuri Şedinţă extraordinară a Consiliului Local Constanţa. Academicienii Petre T. Frangopol şi Marian-Traian Gomoiu, cetăţeni de onoare ai municipiului (document)

#DobrogeaAcademică Tenorul Răzvan Săraru şi pianista Andrada Ştefan vor interpreta Imnul Naţional în onoarea academicienilor Petre T. Frangopol şi Marian-Traian Gomoiu

Colegiul „Mircea cel Bătrân“, din perspectiva directorului său / Anuare vechi ale liceului

#DobrogeaAcademică Interviu cu prof. dr. Vasile Nicoară - „Liceul «Mircea cel Bătrân» era declarat, în perioada interbelică, drept universitatea Constanței“

#DobrogeaAcademică Anuarele Liceului „Mircea cel Bătrân“, de astăzi, în Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa

Despre „Mediocritate şi excelenţă“ – Petre T. Frangopol 

#DobrogeaAcademică Integrala „Mediocritate și excelență“, scrisă de academicianul constănțean Petre T. Frangopol, de astăzi, în Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanța

#DobrogeaAcademică „Mediocritate și excelență“, volumul I - „S-a demonstrat până astăzi că nu există voință politică în vederea găsirii de soluții care să prevadă redresarea României“

#DobrogeaAcademică „Mediocritate şi excelenţă“ (II). „Excelenţa şi talentul sunt un har de la Dumnezeu, la care se adaugă zeci de ani de muncă şi creativitate“

#DobrogeaAcademică „Mediocritate şi excelenţă“ (III). „Firmele căpuşă, după scenariul bine-cunoscut şi excelent pus la punct, au devalizat, practic, industria chimică“

#DobrogeaAcademică „Mediocritate şi excelenţă“ (IV). In Memoriam academician Geavit Musa (document)

#DobrogeaAcademică „Mediocritate și excelență“ (V). „Sunt cel mai bun fiindcă sunt mircist, sunt constănțean, sunt dobrogean, sunt român!“

#DobrogeaAcademică „Mediocritate şi excelenţă“ (VI). „O decizie «istorică» pentru dezvoltarea noastră intelectuală“

#DobrogeaAcademică „Mediocritate şi excelenţă“ (VII). „Colegiul «Mircea cel Bătrân» are o contribuţie deloc neglijabilă la istoria culturii româneşti de ieri şi de azi“​


Despre Marian-Traian Gomoiu 

#DobrogeaAcademică Prof. univ. dr. Marian Traian Gomoiu, mărturisire de suflet - „Drumul meu în viață“

#DobrogeaAcademică Interviu cu prof. univ. dr. ing. Dinu Atodiresei - „Academicianul Marian Traian Gomoiu, un model de profesor avid de cunoaştere a noului în ştiinţă“ (document)

#DobrogeaAcademică Conf. univ. dr. Marius Skolka - „Marian-Traian Gomoiu, unul dintre pilonii învățământului și cercetării biologice și ecologice de la malul mării“ (document)

#DobrogeaAcademică Cătălin Ţibuleac - „Aducem mulţumirile noastre domnului Marian-Traian Gomoiu pentru întreaga activitate în slujba Deltei Dunării“

#DobrogeaAcademică Dr. Dan Vasiliu, director GeoEcoMar, filiala Constanţa - Amintiri cu academicianul Marian-Traian Gomoiu (document)

#DobrogeaAcademică Dr. Tania Zaharia despre activitatea academicianului Marian-Traian Gomoiu la Institutul Român de Cercetări Marine din Constanţa (galerie foto)

#DobrogeaAcademică Dr. Dumitru Murariu - „Academicianul Marian-Traian Gomoiu a contribuit la creşterea prestigiului României în Europa şi în lume“ (document)

#DobrogeaAcademică Cine este academicianul constănțean Marian-Traian Gomoiu. Biografia celui mai activ cercetător al Mării Negre


Despre Petre T. Frangopol

#DobrogeaAcademică Prof. Livius Trache - „Petre T. Frangopol s-a implicat în dezvoltarea şi atestarea importanţei domeniului arheometriei în România“

#DobrogeaAcademică Prof. dr. Dragoș Vaida - „Academicianul Petre T. Frangopol, un senior al culturii românești“ (document)

#DobrogeaAcademică Acad. Nicolae-Victor Zamfir - „Profesorul Petre T. Frangopol a promovat Institutul de Fizică Atomică drept un reper pentru comunitatea academică din România“ (document)

#DobrogeaAcademică Scriitorul Paul Diaconescu - „Petre T. Frangopol, omul înzestrat cu o voință de fier, ființa pentru care piedicile sunt făcute spre a fi învinse“

#DobrogeaAcademică Acad. Ioan Dumitrache - „Spirit liber, curajos şi competent, prof. Petre T. Frangopol s-a aplecat cu multă dăruire spre probleme majore ale societăţii“ (document)

#DobrogeaAcademică Acad. Gheorghe Benga - „Profesorul Petre T. Frangopol reprezintă un model de om de ştiinţă din categoria Excelenţei“ (document)

#DobrogeaAcademică Acad. Dorin Poenaru - „Petre T. Frangopol, întemeietor de şcoli şi lider de opinie“ (document)

#DobrogeaAcademică Acad. Victor Voicu - „Petre Frangopol este un om, o voință, un caracter care nu ațipește pe orbită“ (document)

#DobrogeaAcademică Cine este academicianul constănțean Petre T. Frangopol. Biografia unui simbol al luptei împotriva mediocrității din societatea românească


 


Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Comentarii








Cele mai recente postari