Arheologul Desjardins și Dobrogea anului 1867 (II) – Ruinele din nord și identificarea Histriei

În timpul sângerosului Război al Crimeii (1853-1856), Dobrogea a avut neșansa de a fi teatru de operațiuni militare desfășurate de către statele beligerante: Imperiul Țarist Rus, pe de o parte și Imperiul Otoman, Anglia (n.a Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei, numele oficial până în 1922) și Franța (n.a. Al Doilea Imperiu Francez - între 1852 și 1870), de cealaltă parte.
În 1854, armatele turco-franco-engleze s-au aflat în Dobrogea pregătindu-se de atacarea Crimeii și angajându-se în lupte de alungare a forțelor rusești (ex - asediul de la Silistra). În vara acelui an, soldații ambelor tabere (cu precădere cei francezi) au murit pe capete, din cauza unei îngrozitoare epidemii de holeră. Molima nu a pus capăt luptelor: războiul a continuat, aliații au părăsit Dobrogea, au atacat Crimeea și au câștigat războiul.


Din cauza acestui conflict și a epidemiei, Dobrogea majoritar a ajuns un tărâm aproape pustiu, cu sate rare și sărace, și cu o populație majoritar musulmană extrem de pauperă și de înfricoșată.
Comunitățile românești nu dispăruseră, dar ele erau ceva mai rare în estul provinciei (pe partea litorală) și numeroase și consistente, în vest și nord-vest, pe linia Dunării.
Orașele Dobrogei suferiseră și ele, dar reușiseră să supraviețuiască. În povestea tărâmului dintre Istru și Pont se mai adăugase o filă de istorie tulbure...


Aceasta era Dobrogea anului 1867, cea pe care ajunge să o viziteze arheologul, geograful și istoricul Ernest Desjardins. Informațiile pe care le culege și pe care le scrie în comunicările către Academia Franceză ne ajută foarte mult astăzi, în încercarea de a reconstitui imaginea provinciei.


Francezul se îndreaptă apoi spre Isaccea și trece "printr-o vale adâncă, udată de un curs de apă ce se varsă în lacul Babadag". Ajunge la mânăstirea Taița (n.a. azi aici este teritoriul satului Nifon, comuna Hamcearca), unde găsește călugări "greci", care fuseseră mutați acolo după ce slujiseră la Mânăstirea "Koukosh" (n.a. Cocoș).


"La Isaaktcha (n.a. Isaceea) sunt ruinele romane ale unui oraș despre care eu cred că este acel Noviodunum menționat de Ptolemeu... în capătul estic (al orașului) recunoști perfect tabăra (fortificația) ce a servit succesiv legiunilor II Herculia, menționată în "Itinerarul Antonin" și Prima Jovia din "Notitia" (n.a. "Notitia Episcopatum"), prezentă și la Troesmis".


Arheologul este fascinat de ruinele antice pe care le găsește la tot pasul în nordul și nord-vestul Dobrogei. Tot pornind din Troesmis, călătorește la Măcin, unde identifică cu certitudine ruinele de aici ca aparținând anticului Arrubium, și el adesea menționat în izvoarele pe care Desjardins le folosește ca surse de ghidaj.


Vizitează și ruinele cetății Dinogeției: "Trecând prin satele românești Gilgila (azi Jijila) și Garvăn am găsit o fortăreață romană refăcută total de Iustinian. Se află pe o mică insulă... Ruinele de aici sunt numite azi vag și laolaltă Bissericoutza, care în română înseamnă Biserică Mică (petite eglise)
Ruinele de la Bissericoutza sunt sigur antice, ele apar la Ptolemeu, apoi în "Intinerarul Antonin" sub forma Diniguttia, în "Notitia' ca Dinogothia sau ca Dinogetia în Cronica din Ravenna sau în Procopius".


Epigrafistul bate toate drumurile din nordul Dobrogei. Ajunge și la "Toultcha" (Tulcea) unde descoperă o inscripție din vremea împăratului Titus (79-81 d.H), una dintre cele mai vechi vestigii romane datate din Dobrogea, la acea vreme. Desjardins trece și prin satul românesc "Mahmoudieh" (azi Mahmudia), situat la est de Bech Tepech, apoi ajunge la Makotsch (azi Malcoci), despre care spune că este o așezare fondată de etnici germani. Drumul îl duce și la Prislav sau Prislava (n.a. alte forme: Proslavița, Pereislaveț - azi satul tulcean Nufăru), unde vede ruinele fortăreței bizantine. Aici, el este întâmpinat de localnici care vin să îi ofere monede antice pe care ei le-au găsit de-a lungul timpului.


Nicio zonă nu este ignorată. Desjardins ajunge și la "Agigheul" (Agighiol) pe care îl traduce ca "Satul Pelerinului". În turcă, "hagi" înseamnă sfânt, deci numele s-ar putea traduce și ca "Satul Sfânt".
Ce este cert este faptul că localnicii musulmani ce ajungeau o dată în viață la Mecca, în pelerinaj, odată întorși acasă, dobândeau aura de sacru pelerin. Probabil mai mulți săteni reușiseră să facă acest lucru, drept pentru care așezarea lor purta acel nume.
De la Agighiol ajunge la Babadag, unde întâlnește mai întâi un cimitir turcesc unde fuseseră folosite ca pietre de mormânt fragmente de monumente romane. Din păcate, inscripțiile latine sunt șterse sau distruse. În orașul Babadag, "reședință de caimacan și de guvernator", arheologul găsește două drumuri romane foarte bine conservate. Unul dintre acestea este pe direcția Nord-Sud iar Desjardins intuiește corect că este vorba despre drumul care ducea spre anticul Tomis. Al doilea drum roman pornește din Babadag și duce pe muntele aflat imediat în estul localității.


Ajungem, în sfârșit, la marele moment numit Histria. Este mai bine să îl lăsăm pe Desjardins să ne povestească: "La 40 kilometri sud de Babadag, la jumătate de ceas după micul sat bulgăresc Karanasov (n.a. Karanasuf, azi Istria) se găsește un magnific morman de ruine. Am văzut capiteluri de marmură, baze de coloane, pietre uriașe, dintre care unele păstrând încă inscripții... Impozantul ansamblu de ruine, luxul acestor construcții, proximitatea golfului care astăzi este doar parte a unui lac, deschiderea către marea de altădată, și în fine, măsurătorile găsite în izvoarele antice - Toate acestea m-au făcut să mă gândesc că mă aflu într-un vechi oraș grecesc și că acest oraș este celebrul Histropolis, una din cetățile Uniunii Pentapolis..."


Această identificare făcută de Desjardins este extraordinară. Ea îl va determina ulterior pe marele arheolog român Vasile Pârvan să vină și să înceapă în 1914 cercetările sistematice în situl de pe malul lacului Sinoe. Descoperirile sale (precum Horothesia) vor demonstra clar că acolo se află ruinele Histriei, marea colonie greacă a antichității, urbe romană și apoi romano-bizantină... cel mai vechi oraș atestat de pe teritoriul României...


(Va urma)


Principala sursă bibliografică


Ernest Desjardins – Voyage archaeologique et geographique dans la Region Du Bas Danube; sursă - Revue Archaeologique, Nouvelle Serie, vl.17, 1868, p.254-278, Presses Universitaires de France; Lettre a l Academie sur un voyage Archaeologique dans le Dobrudja – Viena, 9 noiembrie 1867


Despre Cristian Cealera

Născut la data de 16 iulie 1974, în Techirghiol, Cristian Cealera a urmat cursurile Școlilor Gen.12 şi 25 şi a absolvit Liceul „Decebal“, din Constanta, promoţia 1992. A urmat cursurile Facultăţii de Drept „Nicolae Titulescu“ din Bucuresti şi este licenţiat în Criminalistică. După absolvirea facultăţii, a urmat stagiul militar, apoi a activat trei ani ca jurist la o societate comercială din Mangalia. În anul 2001 a intrat în presă şi timp de 15 ani a lucrat la diverse ziare, inclusiv la ZIUA de Constanţa, acoperind diverse domenii - de la Eveniment, la Social, Cultură şi Sport. A fost angajat la două televiziuni, iar la una dintre acestea, în calitate de producător şi scenarist, a realizat 19 filme documentare despre siturile arheologice din Dobrogea. Continuă şi astăzi realizarea de filme documentare şi publică materiale de promovare a istoriei şi culturii dobrogene.
Are un master în Antropologie şi Istorie Europeană, absolvit la Universitatea „Ovidius“ din Constanţa, Facultatea de Istorie. În prezent, este doctorand al Facultăţii de Istorie din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“, din Iaşi. Este autorul seriei de trei volume „Poveştile Mării Negre“ şi al romanului istoric „La marginea Imperiului - Origini“, cărţi publicate în perioada 2014-2018.


Citește și:

Arheologul Desjardins și Dobrogea anului 1867 (I) – Troesmis (Iglița/Turcoaia)