#DobrogeaDigitală – „Analele Dobrogei” Mihai Viteazul – „un tiran fără milă”?

„La 1 Decembrje 1919 s'a sărbătorit în Constanţa unirea ţărilor surori cu ţara de baştină, România. Cu acest prilej, precum era firesc, s'a evocat icoana lui Mihai Viteazul care, cu spada in mână, a înlăturat cel dintâiu pe stăpânitorii străini sau înstrăinaţi de pe plaiurile româneşti, aducându-le pe toate sub sceptrul său.

Puţin timp după aceea, într-un ziar din Capitală, apare o notiţă, în care viteazul apărător al creştinătăţii e zugrăvit ca un tiran firă milă în politica dinăuntru ţării. Mihai - aşa ni se spune - a nimicit clasa moşnenilor, a tăranilor proprietari, prefăcându-i în robi; el a întemeiat clasa rumânilor, a ţăranilor legaţi de brazdă. Strălucitoarea politică din afară a dus-o Mihai în dauna țăranului care, din proprietar liber deveni șerb fără pământ şi rămas la bunul plac al boerului. Contrastul era prea mare, nepotrivirea prea izbitoare intre aureola, cu care se încununase chipul lui Mihai Viteazul şi tabloul întunecat, în care eta cufundată amintirea eroului în ziarul din Bucureşti.

Intrigat de acest Iucru, mi-am pus întrebarea: Unde este adevărul ? Oare Mihai Viteazul a fost aşa de neprihănit, cum ne-am obişnuit a ni-l închipui încă din clasele primare sau Mihai Viteazul cel adevărat este aşa cum ni-l arată ponegritorii lui?

Invinuirea de tiranie a fost adusă lui Mihai Viteazul în scrierile unor istorici mai vechi. 

În timpuri recente, s'a ocupat de aceasta Constantin Giurăscu, istoric de mare merit, mort în toamna anului 1918. De-atunci a mai publicat în această chestiune, d-l' Longinescu, profesor la facultatea de drept din Bucureşti. Mai mult decât atât, s'a încins şi o polemică îndelungată, aprinsă, între d-l Longinescu şi d-l Const. C. Giurăscu, probabil fiul istoricului dispărut. Pentru a mă lumina pe mine, am căutat să adâncesc această chestiune şi rezultatul, la care am ajuns, îl voi împărtăși cetitorilor în câteva cuvinte. 

Mai întâi de toate, în ce consistă reaua faptă atribuită lui Mihai Viteazul ? Marele domn este învinuit că printr’un act, numit «legătura lui Mihai», a transformat pe ţărani din oameni liberi, din stăpânitori de pământ, în rumâni, adică în robi, lipsiţi de pământ. Acest act al lui Mihai nu ni s'a păstrat, ci e numai pomenit după moartea lui în hrisoave de mai târziu, sub numele de leqătura lui Mihai. Dacă s'ar fi păstrat acel act, am putea să-l cercetăm în original şi atunci chestiunea s'ar lămuri de sigur mai uşor; fiindcă însă nu s'a păstrat acel act, de aci neînţelegerea, de aci interpretările felurite, de aci polemica înverșunată între istorici. 

DESCARCĂ GRATUIT COLECȚIA „ANALELE DOBROGEI” ÎN FORMAT PDF!  

Pentru a înțelege mai bine învinuirea adusă lui Mihai Viteazul, trebue să vedem ce erau rumânii? «Rumânul e om neliber, e un om cu stăpân». El e legat de pământul, pe care locueşte şi din care se hrăneşte. «Rumânii sunt socotiţi ca parte alcătuitoare a moşiei. Ei formează îmbunătăţirea cea mai de seamă a unei moşii. Valoarea unei moşii atârnă în primul rând de numărul rumânilor depe ea. Moșia fără rumâni e numită moșie stearpă». Când o moșie e vândută, ea e vândută împreună cu rumânii de pe ea, întocmai cum sunt vânduți copacii depe dânsa. Când o moșie e dată de zestre, atunci şi rumânii sunt daţi de zestre. Se poate spune că rumânul se confundă cu pământul, este un produs al pământului. Rumânul are un stăpân: pe proprietarul pământului, pe care el îşi are coliba. El datoreşte stapânului mai multe lucruri: mai întâi găleata, adică dijma din produsele pământului, numită desigur aşa după măsura, cu care se făcea dijmuirea. Mai datoreşte stăpânului vinăriciul, adică dijma din vin. Ei mai plătesc dări pentru vite şi stupi, mai dau dijmă din oi porci etc. Boerul mai lua dela rumâni suhatul, adică darea pentru păşunatul vitelor pe moşia lui. Rumânii mai datoresc stăpânului lor, lucrul sau claca : Adică, ei trebuiau să facă fără plată toate muncile, de care boerii aveau nevoe. Ei ară, seceră, treeră, cosesc şi strâng fânul ; cară recolta, lucrează viile, Ie îngrădesc, fac haraci; construesc şi repară casele, morile şi zăgazurile boerilor ; sapă heleştee ; servesc ca slugi şi oameni de încredere, ca văcari, păstori, morari etc. Toate aceste munci erau concepute în actele timpului ca o îndatorire silită: Deaceea despre rumâni se spune că erau «mânaţi» sau «scorniţi» Ia lucru. Voevozii recomandă bătaia contra rumânilor neascultători. Intr'un hrisov, Domnul ameninţă pe rumâni : «Iar de nu veţi asculta, să fie volnici călugării să vă bată foarte rău».

Prin urmare, învinuirea adusă lui Mihai Viteazul este că, în vasta lui politică exterioară, având nevoe de boerime, a căutat să şi-o câştige jertfind clasa ţărănească. Aşa a înţeles lucrul Nicolae Bălcescu când, vorbind despre legătura lui Mihai, ne spune : «Acest act barbar, făcut de un prinţ ce a lucrat atât pentru libertate, anevoe s'ar putea pricepe, de n'am şti că aristocraţia, puternică atunci, a trebuit să-l silească la aceasta». Alt istoric acuză pe Mihai Viteazul că a introdus la Români această instituţie barbară, iobăgia. Intocmai ca şi iobagul din Ardeal, rumânul e legat de brazdă şi, în caz când fuge dela un boer rău la altul mai bun, e adus cu sila îndărăt la stăpânul adevărat[…]

Au venit atunci alţi istorici mai noi, cari au dat altă explicaţie legăturii lui Mihai, prin care se mai uşura vina eroului dela Călugăreni. Aceşti istorici spun: Mihai Viteazul n'a creat clasa rumânilor robi; prin legătura lui el n'a făcut decât să sancţioneze o instituţie existentă de mai înainte. Legătura lui Mihai Viteazul e numai încoronarea unei evoluţiuni deja gata[…]

Mihai Viteazul nu trebue socotit ca un tiran necruțător al țăranilor. Putem deci, în deplină conștiință, să punem la loc în cununa ce încinge fruntea lui, acele pietre strălucitoare, pe care unii istorici pripiţi se grăbiseră să i le smulgă.”