Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:56 22 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#DobrogeaDigitală - „Dobrogea Jună. Caleidoscop”, de Gelu Culicea, Alina Sin și Iuliana David „De la gazetăria de căpătuială până la cea de principiu e o distanţă ca de la vierme la un astru”

ro

27 Jul, 2020 00:00 3116 Marime text

Volumul Dobrogea Jună. Caleidoscop” , alcătuit de Gelu Culicea, Alina Sin și Iuliana David, are ca intenție recuperarea și promovarea unei publicații ce a oglindit, timp de patru decenii, viaţa culturală, economică şi politică de la Pontul Euxin.

Lucrarea cuprinde un istoric detaliat, precum și o descriere bibliografică a ziarului, dar și o vastă culegere de articole, reportaje, studii, statistici sau chiar producţii literare mai semnificative, selectate din colecția existentă pe microfilme, în cadrul Bibliotecii Județene „I.N.Roman” Constanța.

Am ales să cităm mai jos un articol scris de Petru Vulcan, în nr.7,anul I, din 23 ianuarie 1905, și intitulat „Evoluțiunea presei în Dobrogea”, unde marele publicist, inițiator al primei publicații de cultură din provincie, al primei biblioteci publice din Constanța, precum și a Asociației ziariștilor constănțeni, face un parcurs al scurtei istorii a gazetăriei în orașul de la malul mării, punctând destul de acid tarele primilor ziariștilor din Dobrogea și observând că presa a făcut totuși progrese calitative și morale.
 

„Ca în toate ramurile activităţii omeneşti, şi în presă sunt distanţe de parcurs spre a se putea determina un progres de la mic la mare, de la nedefinit la definit.
Evoluţiunea stă în raport direct cu măsura timpului, cum şi cu gradul de instrucţiune al persoanelor cari produc acţiunea. Gazetăria în oraşul nostru în trecutul apropiat n-a fost îmbrăţişată de dragul vre-unor principii, ci ea a fost o armă cu care cine-va îşi croia drumul spre vreo slujbă mai grasă.
Păstrez colecţia unei gazete din care se constată, că spinarea directorului acelei gazete acum era pornită spre încovoere înaintea aceluia pe care nu demult îl insultase. Şi ast-fel drumul slujbei deschis, gazeta înceta - deşi din nefericire erau încasate de mai nainte sute de abonamente. Nişte asemenea specimene, cameleoni, buni a fi expuşi la o menagerie, trândavi, vânători ai banului fără muncă, talere cu două feţe, lipsiţi de bun simţ şi fără conştiinţă, au discreditat ziaristica în această provincie.

 

DESCARCĂ INTEGRAL CARTEA IN FORMAT PDF  

 

Dar a urmat o altă perioadă, a gazetăriei de principiu. Era distanţa timpului şi gradul de cultură a persoanelor ce conduceau gazeta care determinau evoluţiunea. O asemenea gazetă de principiu interesează pe cetăţean: articolele sunt devorate, cu atât mai mult cu cât reiese la fie-care rând adevărul. De la gazetăria de căpătuială până la cea de principiu e o distanţă ca de la vierme la un astru. Dar o asemenea gazetă, aşa să-i zicem de control, în afacerile de interes local, putea să intereseze pe o seamă de cetăţeni iar restul să-i lase nepăsători. Când însă ajungem la o a treia fază, a presei în al cărui program e exclusă polemica militantă şi atacurile violente dintre adversari; o presă care e independentă de partidele politice locale cu vederi largi asupra stărei înfloritoare a provinciei noastre din punct de vedere economic şi cultural, putem să afirmăm cu mândrie că o asemenea presă stă pe un temei solid şi ea merită atenţiune. Negreşit în categoria din urmă nu poate intra de cât «Dobrogea Jună», la care cu drag, venim să colaborăm, mărind rândurile tinerimei cu cugetările senine, cu conştiinţele curate, cu simţirea virgină, cu dragostea de neam şi cu râvna de tot ce e frumos şi măreţ în domeniul vieţei publice.
Cu asemenea oameni vom fi pururea alături.”

 
#citeşte mai departe în „Dobrogea Jună. Caleidoscop
#„Dobrogea Jună. Caleidoscop”
#Autori Gelu Culicea, Alina Sin, Iuliana David
 
Dacă în urmă cu 122 ani pionierul culturii româneşti în Dobrogea, Petru Vulcan, inaugura prima bibliotecă publică la Constanţa, pe 23 noiembrie 2017, printr-o onorantă coincidenţă, cotidianul ZIUA de Constanţa, conştient de rolul său pe tărâmul cultural dobrogean, a inaugurat prima BIBLIOTECĂ DIGITALĂ - Fondul Documentar „Dobrogea de ieri şi de azi“. 
 

DREPTURI DE AUTOR
 
a) Toate informaţiile publicate pe site de către ZIUA de Constanţa (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informaţii, fotografii, fişiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispoziţiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice şi Legea nr. 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA de Constanţa sau, după caz, furnizorii săi de informaţii.
 
b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afişarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului site-ului, cu excepţia afişării pe ecranul unui computer personal şi imprimarea sau descărcarea, în scop personal şi necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanţa.

Sursa foto: ZIUA de Constanta (expozitie de presa veche la Academia Română)
 

Citește și:

#DobrogeaDigitală-„Dobrogea Jună. Caleidoscop” de Gelu Culicea, Alina Sin și Iuliana David: Dobrogea în preajma primelor alegeri – „dezinteresare criminală”

#DobrogeaDigitală-„Dobrogea Jună. Caleidoscop”, de Gelu Culicea, Alina Sin și Iuliana David: Vizita unui ministru „energic și expeditiv”
 
„Dobrogea Jună. Caleidoscop” de Gelu Culicea, Alina Sin și Iuliana David: „S-au culcat săteni și s-au sculat orășeni”
 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Comentarii








Cele mai recente postari