#DobrogeaDigitală – „Familia regală a României și meleagurile călărășene” Regalitatea – simbolul unei etape vitale din istoria României

Volumul „Familia regală a României și meleagurile călărășene” din care vă propunem în continuare un compendiu legat de regalitate, este structurat în trei capitole.
Primul capitol, realizat de Constantin Tudor, propune cititorilor scurte eseuri biografice ale membrilor Familiei Regale a României.




Cel de al doilea capitol, a cărui redactare aparține tot prof. Constantin Tudor, descrie vizitele și legăturile directe ale Familiei Regale cu meleagurile călărășene, pentru ca în cel de al treilea capitol să fie prezentate extrase largi din sursele istoriografice care descriu vizitele Familiei Regale, precum și modul în care a fost receptată Familia Regală de locuitorii meleagurilor călărășene.
Frumusețea cărții este dată și de numeroasele fotografii de epocă, inserate în paginile volumului, multe dintre ele în format color, ele fiind preluate din spațiul public, nefiind supuse reglementărilor privind drepturile de autor.
 

„Revenirea la domniile pământene în 1822, întrerupte de războiul ruso-turc din 1828-1829, a deschis seria reformelor naționale, ce vor continua în timpul domniilor regulamentare dar și după revoluția de la 1848. Condițiile propice deschise de Congresul de la Paris din anul 1856, care a pus capăt conflictului numit războiul Crimeii (1853-1856), au deschis calea organizării asemănătoare a Principatelor Române și au favorizat dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza, în ianuarie 1859.
Recunoașterea dublei alegeri și, ulterior, a unirii depline a lui Cuza conducea la formarea, în ianuarie 1862, a primului guvern unic al celor două Principate. A urmat o perioadă de reforme profunde în interiorul tânărului stat național român care au fost premerse de instituirea unui regim monarhic autoritar, prin lovitura de stat de la 2 mai 1864. Aceasta a însemnat o modificare a puterilor în stat în favoarea domnului și în dauna puterii legislative, cu urmări în procesul de democratizare a actului de guvernare.
Abdicarea forțată a lui Alexandru Ioan Cuza din 11 februarie
1866 a fost urmată de aducerea la conducerea României a unui prinț
dintr-o familie domnitoare străină. Astfel, în mai 1866, Carol I de
Hohenzollern era înscăunat ca Domn al României, iar la 1 iulie 1866
era promulgată noua Constituţie care a condus la modificarea formei
de guvernământ, în sensul că România se transforma dintr-o monarhie
electivă într-o monarhie ereditară, ceea ce constituia o repunere în
drepturi a doleanţelor Adunărilor ad-hoc din 1857 şi o ignorare a
hotărârilor Convenţiei de la Paris din 1858. Termenul de „ereditară” şi
„străină” erau considerate condiţiile necesare şi suficiente care să evite declanşarea, în viitor, a unor posibile dispute politice şi dinastice la
succesiunea tronului.
Deşi prerogativele Coroanei au fost mari în vremea lui Carol I
(1866-1914), Domnul şi apoi Regele (1881), prin mijloacele oferite de
Constituţie, monarhul a fost elementul moderator şi de control al celor
trei puteri, chemat să asigure stabilitatea întregului sistem
constituţional. Hotărârile acestuia nu au fost singulare în practica
politică, şefii partidelor politice şi colaboratorii lor apropiaţi
participând la elaborarea lor. Aceştia au devenit factori hotărâtori în
luarea deciziilor guvernamentale. Este important a releva maniera în
care Regele intervenea pentru adoptarea soluţiilor propuse de partidele
politice în raport cu nevoile reale ale ţării. Deşi străin prin naştere de
poporul român, Carol I s-a străduit să înţeleagă „pulsul” ţării,
favorizând cultivarea opiniei publice şi acţionând pentru deplina
libertate a manifestărilor ei, neîngrădind exprimarea liberă a părerilor,
mai ales, prin presă. „Mesajul Domnesc” din noiembrie 1866 afirma
clar ca fiind condiţia principală de stabilitate şi de progres „respectul
Constituţiunii şi stricta exercitare a legilor”, iar pentru îndeplinirea
acestui scop guvernul, „cere concursul activ al tuturor cetăţenilor
pentru a stârpi viciile atât de adânc înrădăcinate în administraţie şi
justiţie. Numai cu acest preţ vom putea ridica prestigiul autorităţii, vom
introduce sincera şi leala respectare a instituţiunilor, a libertăţii
bineînţeles, a legalităţii şi a drepturilor tuturor”.8
Tipul de monarh constituţional instaurat de Carol I pe conceptul
de legalitate conferit de Constituţia din 1866 s-a completat, în timp, cu
cel de credibilitate în faţa clasei politice româneşti şi a ţării.
Dezvoltarea sentimentului dinastic a fost rezultatul unor acţiuni
deliberate rezultate prin intermediul dezbaterilor parlamentare, a
învăţământul public, a programelor concrete ale partidelor politice,
care au contribuit la integrarea în viaţa socială a principiilor monarhiei
constituţionale”.

 

DESCARCĂ GRATUIT CARTEA ÎN FORMAT PDF

După cum se cunoaște, Regele Carol I nu a avut descendenți masculini,
ci numai o singură fiică, decedată la vârsta de 4 ani, astfel că tronul a
revenit nepotului său, Ferdinand I. Acesta a ajuns să fie cel de-al
doilea rege al României datorită renunţării tatălui său, Leopold(fratele
Regelui Carol I) şi a fratelui său mai mare, Wilhelm la drepturile de
succesiune la tron. Ferdinand, căsătorit în anul 1892 cu prințesa Maria
de Edinburgh, nepoata Reginei Victoria a Regatului Unit al Marii
Britanii și Irlandei, a avut șase copii, dintre care trei de sex masculin:
Carol, născut în 1893, Nicolae, născut în 1907 şi Mircea, născut în
1913. Astfel, se părea că linia de succesiune la tron era asigurată. Cu
toate acestea, Principele moştenitor Carol a reuşit să producă o criză dinastică în România, renunţând la tron. La 19 iulie 1927 Regele
Ferdinand moare, locul său fiind luat de tânărul său nepot, Mihai, aflat
sub tutela unei Regențe regale condusă de unchiul său, Principele
Nicolae. În iunie 1930, Carol se întoarce în ţară, preluând tronul pentru
10 ani și înscăunându-se ca rege sub numele Carol al II-lea. După
abdicarea sa, la 6 septembrie 1940, locul îi este luat înapoi de către fiul
său, Mihai, care revine astfel pentru a doua oară pe tronul regal al
României sub numele de Mihai I. La 30 decembrie 1947, Mihai I
abdică forțat la tron, pentru el și pentru urmașii lui, punând astfel capăt
perioadei monarhice din istoria României.11
Cei patru Regi, Carol I, Ferdinand I, Carol al II-lea şi Mihai I, şi
cele patru Regine, Elisabeta, Maria, Elena şi Ana sunt fiecare simbolul
unei etape din istoria României. Independenţa şi modernizarea ţării,
Marea Unire, înflorirea economică şi culturală din perioada interbelică
şi restaurarea democraţiei, pot fi legate fiecare de persoana unui
monarh.

#citește mai departe în „Familia regală a României și meleagurile călărășene”


Dacă în urmă cu 122 ani pionierul culturii românești în Dobrogea, Petru Vulcan, inaugura prima bibliotecă publică la Constanța, pe 23 noiembrie 2017, printr-o onorantă coincidență, cotidianul ZIUA de Constanța, conștient de rolul său pe tărâmul cultural dobrogean, a inaugurat prima BIBLIOTECĂ DIGITALĂ - Fondul Documentar „Dobrogea de ieri și de azi“.




DREPTURI DE AUTOR


a) Toate informațiile publicate pe site de către ZIUA de Constanța (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informații, fotografii, fișiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispozițiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice și Legea nr. 129/1992 privind protecția desenelor și modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA de Constanța sau, după caz, furnizorii săi de informații.


b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afișarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum și orice modalitate de exploatare a conținutului site-ului, cu excepția afișării pe ecranul unui computer personal și imprimarea sau descărcarea, în scop personal și necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanța.