#DobrogeaDigitală „Istoria Pedagogiei. Doctrinele fundamentale ale pedagogiei moderne“. Filosofia şi pedagogia lui J. J. Rousseau. Filantropinismul

 

 

• George G. Antonescu a fost un pedagog român care a trăit între 1882 – 1953 și a predat la Universitatea din București. O bună vreme a fost și director al Institutului Pedagogic Român. 

Volumul „Istoria Pedagogiei. Doctrinele fundamentale ale pedagogiei moderne“  este semnată de George G. Antonescu (n. 1882 – d. 1953), pedagog român, profesor de pedagogie la Universitatea din Bucureşti şi director al Institutului Pedagogic Român. Autorul a publicat cartea în anul 1927 la editura „Casei Școalelor“.
 
În cele 540 de pagini sunt tratate subiecte de maximum interes pentru domeniul pedagogiei, semnatarul cărții abordând diferite problematici, plecând de la începuturile istorice ale pedagogiei și ajungând la stadiul acesteia din anul 1927. Antonescu creionează ideea principală pe granița dintre „pedagogia veche“ și „pedagogia modernă“.
 
„Convinşi prin urmare de faptul că pedagogia prezentului este o desvoltare evolutivă a celei din trecut şi de acela că în pedagogie trebuie să luptăm pentru progres şi evoluţie, dar în acelaş timp contra pornirilor revoluţionare, facem în lucrarea de faţă - pe baza diferitelor sisteme pedagogice, aparţinând secolelor XVII, XVIII şi XIX - expunerea critică a doctrinelor fundamentale ale pedagogiei moderne, cari, pe deoparte au sintetizat diversele tendinţe pedagogice şi filosofice ale timpului, în care s’au produs, iar pe dealta, au deschis perspective largi şi luminoase gândirii pedagogice ulterioare şi au exercitat o influenţă hotărîtoare asupra mişcării pedagogice a timpului nostrum“, se punctează în începutul cărții.
 


Cartea este structurată în zece mari capitole după cum urmează:
 
I.Factorii culturali, determinanţi ai doctrinelor pedagogiei moderne
II.Filosofia şi pedagogia Iui John Cocke
III.Filosofia şi pedagogia Iui I. A. Comenius
IV.Filosofia şi pedagogia lui J. J. Rousseau. Filantropinismul .
V. Filosofia şi pedagogia lui I. Kant
VI. Schiller. Educaţia estetică în legătură cu cea morală
VII. Goethe. Idealul său pedagogic
VIII. Filosofia şi pedagogia lui I. H. Pestalozzi. Diesterweg Frobel
IX. Filosofia şi pedagogia Iui I. F. Herbart. Urmaşii Iui Herbart
X. Filosofia şi pedagogia lui Herbert Spencer
 
 
 
IV. Filosofia şi pedagogia lui J. J. Rousseau. Filantropinismul
 
„Este cu atât mai necesar să examinăm situaţia lui Rousseau, în mijlocul contimporanilor, cu cât ea a fost interpretată în chip diferit: unii zic că el a mers în contra curentului cultural şi filosofic contimporan, alţii dimpotrivă că a mers alături. Şi unii şi ceilalți au, în parte, dreptate. Pentru a preciza, e bine să cercetăm mai de aproape caracterele esențiale ale filosofiei franceze din veacul al XVlll-lea. Acestea sunt următoarele:

Caracterul revoluţionar. Filosofia timpului se opunea energic stării existente în biserică, şcoală, stat, societate.Se da pe tărâmul intelectual lupta în contra religiei confensionale (Voltaire spunea în contra bisericii: «Ecrassons l„infâme»), în contra monarhiei absolute şi a claselor sociale şi pentru democraţie (contract social). Rousseau, în această privinţă, era mai avansat decât Montesquieu, care, în «Esprit des lois», sprijinea monarhia constituţională.

Caracterul intelectualist, tinzând a pune în evidentă contradicţia dintre starea de fapt (în toate manifestările vieţii sociale) şi cerinţele raţiunii. Atât pentru descoperirea relelor în societate şi cultură, cât şi pentru îndreptarea lor, trebue să facem apel la raţiune, dar la raţiunea neîntunecată, nefalsificată, nestânjenită de sentimentele, cari ne leagă de o sumă de credinţe, datini, moravuri, adoptate sau prin obiceiuri şi tradiţii (clasele sociale, confesiunile religioase) sau pentru că ne convin, adică satisfac unele dorinţe ale noastre (nemurirea sufletului, existenta lui Dumnezeu, etc). In această direcţie luptă Vollaire şi, în genere, enciclopediştil. Enciclopedia e un monument al intelectualismului francez.

Caracterul materialist. E cunoscută influența, pe care a exercitat-o filosoful englez Locke asupra filosofilor francezi din veacul al XVlII-lea. Aceștia au exagerat empirismul lui Locke, transformându-l mai întâiu în sensualism (Condillac), care susţinea că toată viata noastră sufletească are drept unică origină sensația; toate fenomele şi funcţiunile sufleteşti (chiar aceeace Locke consideră în domeniul «reflexiei» sau în domeniul intelectului activ) trebuesc considerate ca nişte sensatii modificate. Dela sensualism (în domeniul teoriei cunoaşterii) la materialism (în domeniul metafizicei), trecerea era foarte uşoară: sensualismul susţinea că nu putem cunoaşte, ceeace există, decât prin simţuri; materialismul trage ultima consecinţă, zicând că numai ceeace cunoaştem prin simţuri — adică numai materia — există.La Mettrie (în «L’homme machine») duce materialismul până la cinism. Dumnezeu — zicea el — nu există şi lumea nu va fi fericită înnainte ca ateismul să fi devenit atotputernic. Sufletul nu e decât o vorbă goală, care nu are sens, decât dacă îl considerăm ca pe o parte a corpului, care cugetă: creerul. Nemurirea sufletului este o absurditate; sufletul, fiind o parte a corpului, piere odată cu el; odată cu moartea trupului, s’a isprăvit fotul: «La farse est jouee».

Atitudinea lui Rousseau faţă de filosofia timpului său

Care e atitudinea lui Rousseau față de această filosofie?

Rousseau se asociază contemporanilor săi în ce priveşte tendința revoluţionară. Deci găsim şi la el caracterul revoluţionară. Însă e în contra mijloacelor întrebuinţate de contemporani pentru a combate şi înlătura răul existent. De asemenea, e împotriva intelectualismului şi materialismului.

Mai mult decât atât; Rousseau se ridică în contra culturii unilateral intelectualistă şi materialistă, provocată şi susţinută de contemporanii săi, cu mult mai multă înverşunare, decât se ridicase, alături de ei, împotriva organizării oficiale existente a vieţii sociale.

lată de ce spuneam că Rousseau poate fi considerat ca mergând alături, dar şi în contra contemporanilor săi. Problema fundamentală a gândirii lui Rousseau şi atitudinea lui faţă de cultura timpului le găsim, stabilite chiar dela începutul operii sale filosofice.

In vara anului 1749, în drumul spre Vincennes, unde se ducea se viziteze pe prietenul său Diderot, Rousseau, citind jurnalul «Mercure de France», găseşte anunţată pentru premiu, de Academia din Dijon, următoarea chestiune: «Le retablissement des Arts et des Sciences a-t-il contribue ou non a epurer Ies moeurs?» Problema aceasta l’a impresionat puternic şi i-a răscolit toate ideile. Sosind la Vincennes— zice Rousseau — «mă găsiam într’o agitaţie asemenea delirului».
 
 
 
Sursa foto: „Istoria Pedagogiei. Doctrinele fundamentale ale pedagogiei moderne“ de George G. Antonescu
 
Dacă, în urmă cu 123 de ani, pionierul culturii românești în Dobrogea, Petru Vulcan, inaugura prima bibliotecă publică la Constanța, printr-o onorantă coincidență, pe 23 noiembrie 2017, cotidianul ZIUA de Constanța, conștient de rolul său pe tărâmul cultural dobrogean, a inaugurat prima BIBLIOTECĂ DIGITALĂ - Fondul Documentar „Dobrogea de ieri și de azi“.
 
DREPTURI DE AUTOR
 
a) Toate informațiile publicate pe site de către ZIUA de Constanța (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informații, fotografii, fișiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispozițiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice și Legea nr. 129/1992 privind protecția desenelor și modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA de Constanța sau, după caz, furnizorii săi de informații.
 
b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afișarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum și orice modalitate de exploatare a conținutului site-ului, cu excepția afișării pe ecranul unui computer personal și imprimarea sau descărcarea, în scop personal și necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanța.
 
Citește și:
 
#DobrogeaDigitală: Factorii culturali, determinanţi ai doctrinelor pedagogiei moderne

 
#DobrogeaDigitală: „Ştiinţa, ca şi arta, se serveşte de percepţie şi raţiune, religia de revelaţie.“

 
#DobrogeaDigitală: «Dece la învăţarea limbii latine şi a celei elene e nevoe de nuia, dar Ia franceză şi la italiană nu ? »

 
#DobrogeaDigitală: „Metoda pedagogiei științifice aplicată la educația copiilor mici“ - Ce este într’adevăr un savant? în începutul cărții

 
#DobrogeaDigitală: Factorii culturali, determinanţi ai doctrinelor pedagogiei moderne