#DobrogeaDigitală La 37 de ani, doctorul muscelean George Ulieru debuta în revista „Analele Dobrogei”

Astăzi, când se împlinesc 77 de ani de la dispariția doctorului-prozator George Ulieru, e momentul să ne întoarcem în timp, în ianuarie 1921, când se produce debutul doctorului în revista „Analele Dobrogei”, cu lucrări de literatură, de traduceri şi de ştiinţă popularizată.
În revista „Analele Dobrogei“ din 1921, anul II, nr. 1, medicul şi scriitorul George Ulieru îşi face debutul literar cu câteva pagini admirabile despre Marea Neagră şi beneficiile sale pentru sănătate.
 Autorul, a cărui notorietate se datorează jurnalului său intim, Din carnetul unui medic de plasă, publicat postum de către Al. Rosetti, face în paginile sale apologia Dobrogei şi a frumuseţilor cu care a fost binecuvântat acest tărâm românesc.
Și dacă în numărul 3, anul II, 1921 al „Analelor Dobrogei” (serie veche) își face publică afinitatea pentru provincia dobrogeană, scriind în articolul intitulat „La drum”: „Prin câte locuri am colindat, unele pline de măreţie, măreţie apăsătoare, cum ar fi prin potecile munţilor în vânătorile mele, sau prin regiunile păduroase ale dealurilor, unde mi-am legănat visele şi toată copilăria, nici un colţ de pământ nu mi s’a alipit mai mult de suflet ca pământul dobrogean”, ca, mai apoi, în anul 3, nr. din 1922, doctorul George Ulieru ajunge să consemneze efectele tămăduitoare ale mai multor plante, într-un articol intitulat „Prin grădina lui Esculap”.
 
„Frumuseţea culorilor, frăgezimea ţesutului lor, parfumul pe care îl risipesc în jur, mierea potirului, ne famecă şi ne îmbată simţurile, ne îmblânzesc inima şi ne fac viaţa surâzătoare. În adâncul sufletului lor, fiinţele inferioare omului tresar şi ele de plâcere în faţa florilor.
În viaţa păsărilor şi insectelor rolul fluturilor este covârşitor. Natura a dat florilor o nobilă menire, pe care ele o îndeplinesc cu prisosinţă atât în timpul vieţii lor, cât şi după moarte.
- Toată mă dau ţie! spune floarea umilă omului.
Cât trăesti, potoleşte-ţi cu parfumul și gingăsia mea durerea sufletului tău, iar după moartea mea, potoleşte-ţi cu sucurile trupului meu durerea trupului tău urgisit.
- Fii binecuvântat, rod fericit al pământului ! răspunde omul recunoscător. Din timpurile cele mai vechi oamenii au recurs la flori pentru lecuirea boalelor.
Zeul Apollon, care era și marele vindecător de boli, turna în zilele însorlte, în cupele smălţate ale câmpiilor esenţele potolitoare de necazuri şi dureri și dătătoare de viaţă. În anumite zile din an, ţinându-se seamă şi de poziţia soarelui pe cer, vracii, cari se îndeletniceau cu mânuirea leacurilor, culegeau de pe câmp florile cunoscute ca bune, le uscau şi le păstrau, ca pe nişte comori scumpe, în cămările lor. Ei întăriau puterea de lecuire a farmecelor prin puterea de lecuire a florilor, şi una şi alta tot atât de misterioase pentru ei.
O zeamă din flori fierte, însoţită de un descântec, era primită cu încredere de bolnav.
Încrederea în puterea de lecuire a florilor a străbătut toate timpurile până în vremurile noastre când, graţie chimiei, s-a aflat că această putere se datoreşte unor substanţe ascunse în corpul floarei şi care înghiţite sau
aplicate, vindecă prin proprietăţile lor organele bolnave.
În plantă se găseşte taninul, destinat să împiedice acţiunea de putrezire a umidităţei asupra plantei, se găsesc corpi graşi şi uleiuri, oare o feresc de răceală, substante antiseptice, care prin puterea lor o apară de microbi şi de insecte.
Aceste substanţe, care au de scop conservarea plantei, trebue să fie puse în libertate, să scape de încătuşarea celulară, ca să poată folosi omului”.
 

59 de ani de căutări. Biografia unui neobosit medic și prozator

În urmă cu un deceniu, într-o biografie semnată de Marius Ionel în „Jurnalul de Argeș”, aflam că prozatorul George Ulieru provine dintr-o familie de viticultori din Câmpulung Muscel, fiind al doilea născut dintr-un număr de 17 copii. S-a născut la 8 septembrie 1884 şi după cursurile Şcolii primare de băieţi şi ale Gimnaziului „Dinicu Golescu” din Câmpulung, urmează liceul teoretic la Piteşti şi Facultatea de Medicină din Bucureşti.
Student excelent, George Ulieru va aprofunda studiile în domeniul medicinei, obţinând, în anul 1913, titlul de „doctor în medicină şi chirurgie”, cu teza „Operaţiunea lui Foester în crizele gastrice ale tabesului”, la întocmirea căreia a colaborat cu profesorul său, dr. Gheorghe Marinescu. Lucrarea i se tipăreşte în acelaşi an şi conţine o prefaţă în care autorul ei îşi exprimă „sincera iubire şi nemărginitul cult” faţă de savant. Repartizat la ţară tânărul medic intră în conflict cu autorităţile şi este mutat dintr-o circumscripţie sanitară în alta.
În ianuarie 1921, se produce debutul doctorului în revista „Analele Dobrogei”, cu lucrări de literatură, de traduceri şi de ştiinţă popularizată.
La absolvirea facultăţii, deşi avea posibilitatea să rămână la o clinică din capitală, tânărul doctor Ulieru dorind cu ardoare să contribuie la ridicarea sanitară a satelor, acceptă la 10 iulie 1913 numirea ca medic de plasă la Turtucaia. Însă din cauza atitudinii sale critice faţă de autorităţile vremii, Ulieru este transferat în numeroase localităţi din ţară aşa cum ar fi Constanţa, Alexandria şi Dragoslavele. Ca medic de plasă a funcţionat 25 de ani în aceste localităţi, ultima fiind Dragoslavele unde a rămas timp de 10 ani, între 1928 şi 1938. Cu toate desele transferări ce a avut, Ulieru fiind înzestrat cu aptitudini literare şi dragoste de popor, a desfăşurat între cele două războaie mondiale o bogată activitate sanitară, culturală şi publicistică. Ulieru colaborează la numeroase periodice precum Adevărul literar şi artistic, Revista Fundaţiilor Regale, Gazeta Alexandriei, Glasul ţării, Muguri, Muscelul nostru etc. La rândul său, conduce mai multe publicaţii apărute în diverse localităţi ale ţării aşa cum ar fi Rândunica (1925-1928, Alexandria); Facla Muscelului (1926-1927, Câmpulung); Piatra Craiului (1928-1929, Dragoslavele).
 

Avea pseudonimul de Ion Cicoare

În anul 1926, începe redactarea primei forme a jurnalului, „Din carnetul unui medic de plasă”, la Alexandria. Pe un caiet obişnuit, Ulieru îşi notează fapte semnificative din viaţa sa, intenţionând să le publice sub titlul „Din viaţa de apostol. Însemnările unui medic de plasă” şi sub pseudonimul de Ion Cicoare.
În plan existenţial duce o viaţă extrem de agitată, fiind mai mereu subiectul controalelor de tot felul trimise de Ministrul Sănătăţii, verificări soldate cu mutarea dintr-o circumscripţie în alta şi cu alte sancţiuni pe linie administrativă. În anul 1934 îl găsim pe post în localitatea Dragoslavele. Aici, redactează a doua formă a jurnalului, cu titlul modificat, adică cel actual: „Din carnetul unui medic de plasă. Însemnări”. Acum, jurnalul se compune dintr-o selecţie a vechilor însemnări şi din adaosul altora noi. Din această variantă publică câteva texte în revista „Piatra Craiului”, în 1928 şi 1929. În 1938, din cauza stării de sănătate şi a conflictelor permanente cu autorităţile, se pensionează, stabilindu-şi domiciliul în oraşul natal, Câmpulung. În această perioadă, definitivează ultima variantă, a treia, a jurnalului, care va vedea lumina tiparului postum, prin strădania lui Alexandru Rosetti, în Revista Fundaţiilor Regale (1946) şi în volum (1948). La baza jurnalului stau fapte reale, tipice şi o febrilă activitate creatoare. O moarte grăbită, survenită la 28 august 1943, întrerupe pentru totdeauna şirul însemnărilor.
Trăind vreme îndelungată ca medic, George Ulieru dezvăluie un orizont mental nemistificat, al prejudecăţilor, ignoranţei şi al răbufnirilor empirice. De altfel, unele însemnări sunt memorabile şi reflectă o etică şi o morală ca reflex al unui conflict surd între ştiinţă şi ignoranţă. Creaţia medicului prozator mai cuprinde, în afara jurnalului deja comentat sumar, următoarele scrieri: „Amintiri” (1921); „Marea şi efectele ei binefăcătoare”; „Puterea neruşinată”; „Răspunderea tăcerii”; „Florile bune de leac”.
 
Sursa text: www.jurnaluldearges.ro
Sursa foto: Facebook Campulung Muscel
 
Citește și:

#citeşteDobrogea Marea, balsam pentru trup şi suflet. Elogiu adus Mării Negre, publicat în urmă cu aproape 100 de ani în „Analele Dobrogei“