Istoria Dobrogei – Populație – Popoare Goții (II)

Goții din ramura răsăriteană a popoarelor germanice au fost menționați la Dunărea de Jos de următorii autori antici din secolele III-IV: Dexipus (sec. III), Arnobius (sec. IV), Eusebiu (sec. IV), Sextus Aurelius Victor (sec. IV), Iulian Apostatul (sec. IV), Eutropius (sec. IV), Anonymus Valesii (sec. IV).
 
 
Dexipus (sec. III) menționează atacul  goților din 238sub numele generic de sciți în „Cronica universală”, citată în lucrarea colectivăScriitorii istoriei împăraților:
„20 (14) ScriptoresHistoriaeAugustae, XIX, 16, 3. (...) Tot atunci [238] a început războiul cu sciții și tot în aceeași vreme a avut loc și distrugerea Histriei sau, după cum spune Dexip, a cetății histriene.”
 
De asemenea, invazia din 250-251 este citată de teologul și cronicarul bizantin G. Syncellos (sec. VIII):
„22 (16) George Syncellos, Bonn. Sciții, numiți goți, au trecut în număr mare fluviul Istru, pe timpul lui Decius, și au pustiit teritoriul stăpânit de romani. Ei au împresurat pe moesii care se refugiaseră la Nicopol [Dunăre/Bulgaria]. După cum povestește Dexip, Decius [împărat roman 249-251 – n. G. Ș.] i-a atacat și a ucis treizeci de mii de oameni, dar a fost învins în luptă și a pierdut și Filipopol [Plovdiv/Bulgaria], care a căzut în mâinile goților. Cu acest prilej au pierit mulți traci . Înfruntându-i pe sciții care se întorceau la casele lor, însuși Decius, acest vrăjmaș al lui Dumnezeu [edict împotriva creștinilor – n. G. Ș.] , a fost ucis într-o noapte la Abrytos [Razgrad/Bulgaria], în locul numit Forum Sempronii, împreună cu fiul său. Iar sciții s-au înapoiat acasă cu foarte mulți prizonieri și prăzi.”
 
În „Sciticele”, Dexip evocă asediul orașului Marcianopolis din Moesia Inferior în timpul invaziei goților din 238.
 
 
Arnobius (sec. IV) respinge,în „Împotriva păgânilor”, acuzațiile aduse creștinilor că ar fi fost cauza invaziilor barbarilor în Imperiul Roman, goții fiind numiți sciți:„I, 4. (...), căci în ce privește reproșurile pe care obișnuiți să ni le faceți nouă [creștinilor - nota editorilor români], și anume cauzele numeroaselor războaie [civile], devastarea orașelor, (...), invaziile germanilor și sciților”.
 

 
Eusebiu (sec. IV) menționează în „Cronica” refugierea creștinilor de la nord de Dunăre, persecutați de goți, în Imperiul roman: „245. În anul 369 d. H., Athanaric, regele goților, dezlănțuind o persecuție împotriva creștinilor, ucide foarte mulți și pe alții îi izgonește din locurile lor în pământul roman”
 
DarEusebiu îi evocă pe goți cu numele desciți în „Viața împăratului Constantin”: „IV, 5, 1. De ce să socotesc de prisos să adaug cum a supus cu totul stăpânirii romanilor triburile barbare, cum el cel dintâi care a adus sub jug neamurile sciților și sarmaților, nedeprinse mai înainte vreme să fie sclave? (...) Căci cârmuitorii [împărații] de mai înainte plăteau și tributuri sciților, iar romanii erau sclavii barbarilor, plătind dări an de an. (...) 6, (...), 2. Aceștia n-au găsit alt liman al izbăvirii lor decât pe Constantin, care a știut să-i scape și i-a primit pe toți în țara romanilor; pe cei potriviți pentru așa ceva i-a înrolat în rândul oștenilor săi obișnuiți, iar celorlalți, pentru a avea mijloace de trai, le-a împărțit pământuri ca să muncească, (...).”
 
De asemenea, Eusebiu aminteștevictoria goților, numiți geți, împotriva împăratului Decius, în „Constantin către sacra adunare”, lucrare în care Constantin I cel Mare(306-337)seadresa retoric împăratului păgân Decius (249-251), persecutor al creștinilor: „1. (...) Fericirea ta ți-au vădit-o și în timpul vieții și vremea care a urmat morții tale, când ai căzut cu toată oștirea pe pământurile scitice[de fapt Abritus/Moesia Inferior -Razgrad/Bulgaria de est], conducând mult lăudatele trupe ale romanilor ca să lupte împotriva geților, în bătaie de joc.”
 

 
Sextus Aurelius Victor (sec. IV) menționeazăîn „Despre împărați” două invazii ale goților în timpul împăraților Decius și Gallienus:
„29, 2. (...) în timpul acela puterea imperială i-a fost oferită lui Lucius Priscus, guvernatorul Macedoniei, cu ajutorul goților, care după ce au prădat cea mai mare parte a Macedoniei, ajunseră acolo. (...) Decii [împăratul Decius și fiul său – nota editorilor români], urmărindu-i cu înfocare pe barbari dincolo de Dunăre, au căzut în luptă datorită vicleniei lui Brutus, după trecerea a doi ani de domnie [249-251 – n. e. r.].
(...)
33, 3. (...) împreună cu fiul său Saloninus, căruia îi dăduse titlul de Caesar [adjunct al Augustului], el [împăratul Gallienus 253-268  - n. e. r.] a adus statul roman pe marginea prăpastiei, astfel încât goții care înaintaseră nestingheriți prin Tracia au ocupat Macedonia, Achaia și ținuturile învecinate cu Asia; (...).”
 
De asemenea, Sextus Aurelius Victor evocă în „Carte despre viața și moravurile împăraților”, luptele cu goții ale împăraților Decius și Teodosius I cel Mare (378-395): 
„29, 3. [Decius] S-a înecat în fundul unei mlaștini, pe pământ barbar [de fapt la Abritus/Moesia Inferior – Razgrad/Bulgaria], printre mormane de leșuri, astfel încât nici cadavrul său n-a putut fi găsit. Iar fiul său a murit în război.
(...)
47, 3. Acesta [împăratul Grațian în Vest 367-383] după ce a văzut că cel mai mare pericol amenință statul roman, deoarece goții și taifalii [germani sau sarmați ?] stăpâneau Tracia și Dacia ca pe niște pământuri de baștină și cum hunii și alanii [sarmaţi] erau mai răi decât toate nenorocirile, a chemat  din Spania pe Teodosius (...) i-a încredințat conducerea [în Est].
(...)
48, 5.Teodosius a fost însă un întregitor al statului şi un excelent apărător al său. Căci pe huni şi pe goţi care produseseră mari necazuri statului pe timpul lui Valens [mort în înfrângerea în faţagoţilor de la Adrianopol din 378], el i-a învins în diferite lupte.”
Editorii români notează că Teodosius, care la moartea sa a împărțit definitiv uriașul imperiu celor doi fii, i-a colonizat pe goți în Peninsula Balcanică în baza unui tratat.
 
Împăratul Iulian Apostatul (361-363), ultimul împărat păgân, a menționat în „Elogiu împăratului Constantin” victoriile împotriva goților ale lui Claudius II Goticul (268-270) și ale unuia din cei trei fii ai lui Constantin I cel Mare:
„5. „ Și ce mai e nevoie să vorbesc de lucrurile vechi, să mai amintesc de Claudius și să arăt dovezile limpezi și cunoscute de toți ale valorii sale, pomenind de luptele împotriva barbarilor de peste Istru.
(...)
7. (...) Dintre aceștia unul a ajutat pe tatăl tău împotriva tiranilor, altul învingând cu armele pe geți [goți], ne-a făcut rost de o pace trainică.”
 
 
Eutropius (sec. IV) în „Scurtă istorie de la întemeierea Romei” amintește invaziile goților din timpul lui Decius, Gallienus și Diocletian și Galerius:
„IX, 4, 4.(...) După ce a domnit timp de doi ani cu fiul său, ambii au fost omorâți pe teritoriul barbar și au fost trecuți în rândul zeilor.
(...)
8, 2. Dacia, pe care Traian o alipise imperiului dincolo de Dunăre, a fost pierdută. Grecia, Macedonia, Pontul și Asia au fost devastate de goți.
(...)
25, 2. Apoi ei [augustul Diocletian (284-305) și cezarul Galerius (293-305)] au purtat diferite războaie, atât împreună cât și fiecare în parte, supunându-i pe carpi și bastarni și învingându-i pe sarmați [goți]. Din rândul acestor neamuri au așezat foarte mulți prizonieri la granițele imperiului.
 
Anonymus Valesii (sec. IV) evocă în „Originea împăratului Constantin” victoria acestuia împotriva goților: „V, 21. Pe când Constantin se afla la Tesalonic, goții au năvălit din nou peste limes, care fusese neglijat [în 323 goții au profitat de concentrarea forțelor lui Licinius pentru bătălia finală cu Constantin – n. e. r.], și după ce au devastat Tracia și Moesia au început să strângă prăzi. Atunci Constantin i-a atacat și i-a respins: îngroziți, ei au încheiat pace și au înapoiat prizonierii.”
 
 
 
Bibliografie
GHEORGHE ȘTEFAN (redactor responsabil) /INSTITUL DE ARHEOLOGIE AL ACADEMIEI RPR, Izvoare privind istoria României, vol. I, Ed. Academiei R. P.R., București, 1964.
HARALAMBIE MIHĂESCU & GHEORGHE ȘTEFAN (redactori responsabili) / ACADEMIA DE STUDII SOCIAL POLITICE - INSTITUTUL DE ARHEOLOGIE – INSTITUTUL DE STUDII SUD-EST EUROPENE, Izvoare privind istoria României, vol. II, Ed. Academiei R. S. R., București, 1970


Despre Marius Teja
 
Marius Virgil Teja s-a născut în judeţul Constanţa, în anul 1969. A absolvit Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti şi are un master în Relaţii Internaţionale, absolvit la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. A fost profesor de Istorie şi Cultură Civică, muzeograf, voluntar afterschool, iar din 2020 editează blogul „Națiunea Armână“.
 

Citește și: