#DobrogeaDigitală Noua școală primară din Cernavodă din anii 1930 - „Deşi clădirea este frumoasă, nu i s-au făcut camere mai multe, aşa cum pedagogia modernă cere“

 
Prima monografie a localității Cernavodă, potrivit preotului T. Samoilă, este cea a ilustrului Ioan Mușat, „Istoricul orașului Cernavodă“. Structurată pe 14 capitole, volumul ne prezintă detaliat și bine structurat informații prețioase despre Cernavodă.
 
Documentarea lucrării începe în anul 1934, bazându-se şi pe discuţiile purtate cu bătrânii. Din prefață aflăm că în decursul adunării materialelor, Ioan Muşat a întâmpinat numeroase probleme. Preotul Samoilă explică: „greutăţi inerente oricărui debut şi mai ales greutăţile legate de cutezanţa de a merge pe un drum ce nu l-a mai străbătut nimeni. Un studiu monografic al Cernavodei nu s-a mai făcut până acum“.
 
Ioan Muşat precizează: „Am motive să cred că o monografie a oraşului nostru nu se va mai scrie în curând, iar dacă astăzi procurarea unei fotografii nu e cu putinţă, cu atât mai mult în viitor“. Probleme apar şi din punct de vedere financiar, după cum mărturiseşte autorul. Era nevoie de „peste 30 000 lei“ pentru tipărire. Iniţial, autorităţile locale nu au achiesat la finanţarea apariţiei acestei cărţi, dar schimbarea primarului, în persoana căpitanului Velicu Todor, a făcut posibilă publicarea volumului, abia în 1938, cu titlul Istoria oraşului Cernavoda.
 


Pe una din primele pagini sunt consemnate numele acelor cărora le este dedicat volumul: bunicului autorului, Banu Muşat - „veteran din 1877“ -, unchilor lui „Muşat Gheorghe - Mort în războiul pentru Întregirea Neamului, în luptele de la Doaga; Muşat Mihai - Mort în luptele de la Mărăşeşti; Muşat Constantin - Invalid, rănit grav în luptele de la Turtucaia“.
 
Prefaţa monografiei este semnată de colaboratorul său de la periodicul „Danubius“, preotul T. Samoilă, ce remarcă, privitor la importanţa monografiei pentru spaţiul dobrogean: „O monografie a Cernavodei, prin urmare, are darul să edifice asupra întregei provincii căci Cernavoda este adânc înrădăcinată şi unitar legată de soarta şi istoria ei“.
 
Primul capitol cupride informații despre geografia locului, iar al doilea prezintă „considerațiuni istorice“ despre Cernavodă. Aflăm detalii atât atestate prin documente, dar și prin poveștile spuse de bătrânii locului.
 
După expunerea primelor cinci capitole, l-am abordat și pe cel de-al șase-lea fiind dedicat „Bisericii“, pe parcursul căruia am descoperit poveștile bisericilor din Cernavoda, fiind prezentate toate lăcașurile de cult din localitate.
 
Imediat după expunerea celor două biserici creștin ortodoxe din Cernavodă, raporat la anul 1938, autorul aduce în fața lectorilor o parte din biografiile preoților care au slujit în Cernavodă „de la întemeierea Bisericii“, mai exact: Dumitru Chirescu, Frimu Atanasie, Nicolae Popescu şi Stan Dobrescu, Ion Ţincoca, Ion Ciocan, C. Coadă şi Teodor Samoilă.
 
După prezentarea, în edițiile trecute, a bisericilor ortodoxe, a geamiei și a preoților, astăzi vom continua discuția despre cel de-al VIII-lea capitol, dedicat învățământului din Cernavodă, capitol care debutează cu partea intitulată „Școala până la 1877“.
 
Mottoul dedicat de autor acestui capitol acestui îi aparține Regelui Carol al II-lea: „Aș dori să fac învăţatorimii mele o măr­turisire... Dacă soarta nu m'ar fi pus acolo unde sunt, aş fi fost în mijlocul vostru.“
 
Începutul capitolului, referitor, după cum spuneam, la perioada de dinainte de 1877, prezetând descrierea „primului conducător al şcoalei din Cernavoda“ preotul Dimitrie Chirescu a fost  expus în edițiile trecute. Mai apoi, autorul, Ioan Mușat, aduce în fața cititorilor o parte destul de generoasă din manuscrisul „Amintiri“ lăsat de Dumitru Niţescu, un fost fruntaş al dăscălimei dobrogene. Informațiile publicate din manuscris, preluate la rândul lor din Revista „Lamura“, nr. 6 din 1928,  relatează „stiri referitoare la începuturile școalei româneşti din Cernavoda“.
 
În finalul secțiunii dedicate „Școlii până la 1877“, autorul aduce în atenția cititorilor biografia preotului Dimitrie Chirescu, personalitate emblematică a localității Cernavodă care și-a pus amprenta asupra dezvoltării culturale și nu numai din localitate.
 
Subcapitolul intitulat „Școala după 1878 până la 1916“ este prezentat succint. Autorul amintește de primul local de școală primară construit în anul 1879, apoi face o statistică privind învățătorii din Cernavodă de la înfiițare până în anul 1916, amintind totodată că sursele sale de documentare sunt, în general, izvoare nescrise, respectiv poveștile spuse de bătrânii locului.
 
În finalul subcapitolului, localitatea Cernavodă este numit punct comercial important, datorită căii ferate și industrial, prin cele trei fabrici de aici. Totodată cultura locală nu este neglijată, mai ales că „printre bătrânii localnici sunt foarte puţini fără ştiinţă de carte“.
 
Continuăm discuția despre învățământul din Cernavodă de la începutul Primului Război Mondial și până în anul 1936.
 
După prezentarea situației groaznice a școlii din Cernavodă din timpul Primului Război Mondial și din primii ani de după acesta, în ediția de astăzi continuăm cu cea de-a doua parte din subcapitolul „Şcoala în timpul Răsboiului 1916 - 1918 și până la 1936“, dedicată noului local de școală primară construit în anii 1930. Sunt prezentate sumele necesare construirii, comisia specială, dotările școlii etc. Totuși, în ciuda impozanței clădirii, autorul precizează că localul nu beneficiază de unele dotări,  „aşa cum pedagogia modernă cere“. Redăm mai jos și acestă parte a subcapitolului, restul urmând a fi prezentat într-o ediție viitoare:
 
„Vechiul local de şcoală, nu numai că nu mai corespundea cerinţelor moderne şi higienice, cu clase mici şi întunecoase devenite neîncăpătoare pentru populaţia şcolară, dar în ultimul timp, devenise primeidios, amenintând să se prăbuşească peste şcolari.
 
D-l învăţător I. Grozea, fost director al şcoalei primare mixte, s'a străduit în câteva rânduri sa înfiinţeze un comitet şcolar de construcţie pentru clădirea unui nou local, dar oboseala i-a fost zadarnieă. Cei însărcinaţi cu supravegherea învăţământului, cât şi cei chemaţi la conducerea comunei, au înţeles să aştepte dărâmarea acestui local insalubru, ca apoi să ia măsurile cuvenite.
 
D-l avocat D. Samarineanu, după instalarea d-sale ca primar, 31 Martie 1933, în primul său gând de înfăptuire edilitară a fost construirea unui local de şcoală naţională. Chestiunea a fost desbătută în două şedinţe ale consiliului comunal aprobându-se şi planurile tip, trimise de Casa Şcoalelor. N'a avut însă timp să-şi pună în aplicare această operă, pentru că la 14 Noembrie 1933, în urma demisiei guvernului a trebuit să plece şi d-sa dela conducerea comunei.
 
D-l Radu N. Iordacbescu, venind pentru a paţra oară la conducerea comunei, convoacă o adunare la primărie şi se alege un comitet de construcţie compus din D-nii: Nicolae Căciulă, Directorul şcoalei de băeţi, preşedinte; Eugenia Constantinescu, Directoarea şcoalei de fete, secretară; G. V. Ionescu, casier; Preot C. Coadă, Dr. T. Ţovar, Gheorghe Robitu, învăţător; Vasile Grăjdeanu, pensionar; Mina Ungureanu şi Ştefan Cojocaru, membri.
 
Primul care a fost ales în comitetul de construcţie a fost d-l primar R. N. Iordăchescu. D-sa a înţeles să sprijine comitetul în calitatea sa de primar, fără să fie membru în comitet. La 1 Mai 1935, au început lucrările construirii noului local.
 
Piatra fundamentală s'a pus în asistenţa d-lor: Vasile Belu, Prefectul Judeţului, Vasile Helgiu, Inspector şcolar; iar în ziua de 6 Decembrie 1935, în prezenţa d-lor: Dr. C. Anghelescu, Ministrul Educaţiei Naţionale, Vasile P. Sassu, Ministrul agriculturii şi Domeniilor şi G. Simion, Inspector General şcolar, s'a făcut cu o deosebită solemnitate inaugurarea localului.
 
Localul a costat 3.294.369 lei. Această sumă s'a complectat astfel: Ministerul Educaţiei Nationale 200 000 lei; Prefectura jud. Constanţa 450.000 lei; Primăria Comunei, 955.104 lei; Fabrica de ciment, 278.600 lei, valoarea cimentului donat; Fabrica metalurgică , 80. 791 lei, valoarea fierului donat, precum şi din taxele indirecte la pâine, carne, etc. 1.329.874 lei.
Noul local de şcoală e construit special pentru o şcoală primară de fete şi una de băeţi. Este o construţie impozantă, cu etaj. Are 8 săli de clase mari şi luminoase, două cancelarii şi o sală de festivităţi. Fiecare şcoală are două săli de clasă jos şi două sus. Are instalaţie de apă pentru elevi şi lumină electrică, la subsol locuinţe pentru servitorii şcolilor şi magazii pentru combustibil.
 
Deşi clădirea este frumnoasă și solidă, nu i s'au făcut saIoane şi camere mai multe, aşa cum pedagogia modernă cere. Îi lipseşte sălile necesare cursurilor complimentare, îi lipseşte sală de lucru manual şi sală de gimnastică.
 
Pentru merit, au fost decoraţi cu răsplata muncii pentru construcţii şcolare, toţi membrii comitetului, precum şi d-nl: Radu N. lordăchescu, Primarul oraşului; Raimond Flamand și Achil Baijot, directorii fabricii de ciment şi fabrieii de fer, Marin Sroesou, ca donatori şi sprijinitori ai acestei opere.“
 
Va urma.
 
Sursă foto: „Istoricul orașului Cernavodă”, de Ioan I. Mușat
 
Descarcă gratuit volumul „Istoricul orașului Cernavodă”, de Ioan I.Mușat din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanța
 
Citește și:
#DobrogeaDigitală: Școala din Cernavodă între anii 1916 și 1936 (I) - „Localul de şcoală este atât de ruinat, încât vandalismul duşmanilor inspiră groază“