#DobrogeaDigitală - „Uraganul istoriei. Bombe şi boemă. Pagini de jurnal intim (1941-1945)”, de Pericle Martinescu „Am fost şi am ţinut mereu să rămân eu însumi”

Volumul „Uraganul istoriei. Bombe şi boemă. Pagini de jurnal intim (1941-1945)” este jurnalul în care Pericle Martinescu evocă evenimentele ce au marcat România în perioada celei de-a doua conflagraţii mondiale. Cartea, cu certă valoare literară, dar şi de autentic document istoric, ne prilejuieşte „întâlnirea” cu oameni şi fapte relevante ale tulburatului deceniu 5, comentate de Pericle Martinescu prin prisma propriilor credinţe şi valori.





În textul intitulat „Pentru ce nu pot fi legionar”, scris în ianuarie 1941, înainte de evenimentul care a rămas în istorie sub denumirea de „Rebeliunea legionară”, autorul îşi expune poziţia cu privire la mişcarea de care atâţia intelectuali de valoare s-au lăsat cuceriţi, în perioada interbelică.
 

„De câtva timp, mi se întâmplă foarte des să mă întâlnesc cu prieteni, amici sau cunoscuţi care mă întreabă: «Ei, ce faci? Când te înscrii în Legiune?» Ei socotesc că-mi pot pune aceste întrebări, fiindcă le dau bună ziua pe stradă, le întind mâna, le vorbesc ca atunci când nu ne despărţeau barierele politice şi, deci, nu întorc capul când îi văd. Aseară am fost la Mihail Şerban acasă, în vizită. El mi-a relatat: «M-am întâlnit zilele astea cu Wolf şi mi-a spus: Un om care cred că s-a aranjat bine acum, e Pericle Martinescu». Wolf e fostul secretar al editurii «Adevărul», unde mi s-a tipărit primul roman. Eram în termeni foarte buni cu el, prieteni chiar, dar, încă de pe atunci, pentru faptul că scriam la Vremea, eram suspectat că simpatizez cu cei de dreapta, că mă scald în apele legionarilor. La Vremea, dimpotrivă, cu toate că revista nu era atunci legionară, ci pur liberală, fiindcă îmi tipărisem cartea la «Adevărul» eram socotit de stânga, procomunist. Situaţia a rămas aceeaşi astăzi. Ce uşor se înşeală oamenii şi ce greu discern ei adevărul!


În realitate sunt unul care, prin activitatea mea publicistică, am creat, fără să vreau, impresia că aş bate în struna lor, atât pentru cei de stânga, cât şi pentru cei de dreapta. E adevărat, n-am colaborat la reviste de stânga, fiindcă acolo nu aveam libertatea să scriu orice gândeam şi despre orice subiect, dar la Vremea am publicat unele articole pentru care cei de dreapta cam strâmbau din nas, iar celor de stânga le mergeau la inimă. Îmi dădeam seama că uneori întreţineam «spiritul» legionar, deşi alteori polemizam cu ei chiar în aceeaşi pagină, dar totdeauna am fost în sinea mea opus legionarilor. Totuşi, trebuie să mărturisesc că, în unele privinţe simţeam ca ei. Ca ei, în momentele lor de adevărat patriotism - nu de huliganism.


Am vrut totdeauna o desmorţire a neamului românesc, o trezire, o zguduire violentă a lui, eram conştient de păcatele noastre ereditare, de păcatele oamenilor noştri politici, şi am suferit, am sperat, am disperat pentru neamul meu - însă legionar nu m-am considerat, ba mai curând un anti legionar fervent. Articolele mele din Vremea sunau în contra timp cu spiritul fanatizant al Legiunii şi ele îi plăceau lui Titi Donescu, fiindcă era de aceeaşi părere cu mine, deşi în redacţie se infiltraseră în anii din urmă mulţi legionari, mai vechi sau mai noi, care se arătau exclusivişti, fanatici, cu vederi înguste, unilaterale.


La o privire superficială, s-ar putea crede că am flirtat cu Legiunea. Nu. Am fost şi am ţinut mereu să rămân eu însumi. Am fost chemat de câteva ori să mă înscriu în vreun cuib. Nu m-am dus nici măcar să văd ce şi cum e pe-acolo. Am simţit totdeauna că vederile mele, credinţele mele, simţămintele mele sunt profund româneşti, şi nu m-am temut nici o clipă că aş fi în eroare, cultivându-le. Adeseori m-am simţit disperant de singur şi dezorientat, dar nici atunci nu mi-a trecut prin cap să mă duc la ei, ca să-mi găsesc o busolă, cum făceau alţii.

DESCARCĂ GRATUIT CARTEA ÎN FORMAT PDF!

„Pentru ce nu m-am înscris în Legiune?”

1 . Din motive de orgoliu. Am observat că mai toţi cei din generaţia mea care se înscriau în Legiune (vorbesc de intelectuali), nu se duceau, ci se refugiau acolo. Oameni slabi, dezorientaţi, speriaţi, care, nemaiputând suporta singurătatea lor morală, s-au aruncat în «mlaştina deznădejdii», spre a-şi ucide spleenul într-o activitate fanatică, brutală şi abrutizantă. Unii dintre ei rataţi, alţii disperaţi, alţii declasaţi (ca să nu mai vorbesc de cei interesaţi), s-au înrolat în Legiune ca într-un purgatoriu. Din nefericire însă, acest purgatoriu în loc să-i înalţe spre Paradis, i-a coborât spre Infern şi ei n-au băgat de seamă asta. Acaparaţi de mişcare, ei au renunţat rând pe rând la individualitatea lor, la demnitatea lor, la cultura si la năzuintele lor intime, devenind nişte instrumente partizane.


N-am putut să fac aşa ceva. Ar fi însemnat să mă degradez, căci în ochii mei, convertirea la Legiune e o autodegradare. Sunt un om cu un spirit, cu o inimă, cu o luciditate, cu o dragoste de ţară incontestabile. Nu pot renunţa la ele, nu le pot trăda, ca să devin un robot politic. Fiindcă asta îţi cere Legiunea. Mi se părea prea facil a deveni şi a fi legionar. Prea facil şi prea inoperant pentru un spirit orgolios ca al meu. De aceea nu m-am dus.


2. Din anumite rezerve. Am constatat că, pe lângă cei slabi şi dezorientaţi, cei care îngroaşă rândurile Legiunii sunt oameni de origini etnice dubioase. Greci românizaţi, armeni, polonezi, ruşi, ca să nu mai vorbesc de macedoneni, cei mai violenti si mai fanatici partizani. Aceştia acceptă orice principii, adoptă orice acţiuni, fără să le pese de consecintele ce decurg pentru tară. Ca bun român, n-am admis nici acţiun'ile, nici metodele, nici ţelurile Legiunii.


În plus de asta, Legiunea a făcut caz în toate campaniile electorale de cele mai demagogice, mai anarhizante şi mai periculoase mijloace. Nu s-au sfiit să ia crucea drept simbol al luptei lor şi numele lui Christos ca port-drapel. Cine vedea sau bănuia consecinţele dezastruoase spre care duceau aceste metode, se înspăimânta. Eu m-am înspăimântat adeseori la gândul că Legiunea mai mult deserveste decât serveste neamul românesc. Ea a adus dezbinarea sufletelor în România. Tot ce e mai rău, mai anarhic, mai sediţios în ţara asta, şi-a găsit un rost în Legiune. Şi aproape în toate cazurile sunt „români" de origină foarte dubioasă.


3. Din motive de ordin politic. În principiu, mi-au plăcut ideile Gărzii de Fier în politica internă, dar n-am înţeles ca ele să fie realizate asa cum vor ei. Ar trebui să fii orb ca să nu vezi că una sunt ideile lor, şi alta metodele de a le aplica. Pentru Legiune deviza: scopul scuză mijloacele, a fost sacrosanctă. Este şi în prezent. N-am admis ideile Gărzii în politica externă. De mult mi-am dat seama că această mişcare joacă rolul de coloană a cincea germană, şi aşa a fost. Astăzi însă cred că şi germanii s-au convins de neseriozitatea acestei grupări politice şi, după ce şi-au atins scopul, caută, probabil, să se dezbare de ea. Legionarii au fost acuzaţi de «trădători de ţară». Formula părea exagerată, dar pentru cine analiza mai adânc lucrurile, nu era deloc exagerată. «Trădători de ţară», fără intenţie şi fără să-şi dea seama - din naivitate şi din prostie, din fanatism şi din răutate. În politica externă, Legiunea s-a dovedit nu numai incapabilă, dar oarbă. O ţară nu se rupe de tradiţia ei, de alianţele ei vechi, de afinităţile ei spirituale, în patruzeci şi opt de ore, pentru a fi aliniată altei politici, altor alianţe, altor direcţii. lată imensa greşeală a lui Codreanu, dovada cea mai concludentă a lipsei lui de tact, de experienţă şi de viziune politică.


Tragic e faptul că era serios când spunea că politica externă a României va fi întoarsă cu o sută optzeci de grade în douăzeci şi patru de ore de la venirea lor la putere şi că toţi adepţii lui îşi însuşiseră aceasta. Erau nişte neghiobi. De altfel, pe ei nu-i interesa ·soarta ţării, îi interesa soarta Mişcării Legionare. Intre aceasta şi ţară a fost totdeauna un hiatus; este şi astăzi - poate chiar mai accentuat ca oricând.”

#citeşte mai departe în „Uraganul istoriei. Bombe şi boemă. Pagini de jurnal intim (1941-1945)”
 #„Uraganul istoriei. Bombe şi boemă. Pagini de jurnal intim (1941-1945)”
#Autor Pericle Martinescu

Dacă în urmă cu 122 ani pionierul culturii româneşti în Dobrogea, Petru Vulcan, inaugura prima bibliotecă publică la Constanţa, pe 23 noiembrie 2017, printr-o onorantă coincidenţă, cotidianul ZIUA de Constanţa, conştient de rolul său pe tărâmul cultural dobrogean, a inaugurat prima BIBLIOTECĂ DIGITALĂ - Fondul Documentar „Dobrogea de ieri  şi de azi“ .
 
DREPTURI DE AUTOR
 
a) Toate informaţiile publicate pe site de către ZIUA de Constanţa (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informaţii, fotografii, fişiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispoziţiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice şi Legea nr. 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA de Constanţa sau, după caz, furnizorii săi de informaţii.
 
b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afişarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului site-ului, cu excepţia afişării pe ecranul unui computer personal şi imprimarea sau descărcarea, în scop personal şi necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanţa.
 
Sursa foto: captură YouTube/arhivă TVR

 
Citeşte şi:

#DobrogeaDigitală - „Uraganul istoriei. Bombe şi boemă. Pagini de jurnal intim (1941-1945)”, de Pericle Martinescu: Sfârşitul războiului şi „noi angajamente”
 
#DobrogeaDigitală - „Figuri în filigran”, de Pericle Martinescu: În vizită la George Călinescu, „în laboratorul literar unde se făureşte, zi de zi, marea istorie a literaturii române”

#DobrogeaDigitală - „7 ani cât 70. Pagini de jurnal (1948-1954)”, de Pericle Martinescu: În volumele epurate de comunişti ni se prezintă „un popor compus din escroci, semidocţi şi tot felul de lichele”
 
#DobrogeaDigitală - „7 ani cât 70. Pagini de jurnal (1948-1954)”, de Pericle Martinescu: Modificarea ortografiei limbii române, susţinută de „filologii” improvizaţi

#DobrogeaDigitală - „Confesiune patetică. Pagini de jurnal intim (1936-1939). Vulcanul iubirii”, de Pericle Martinescu: Anton Holban, „suflet torturat” de amoruri răvăşitoare

#DobrogeaDigitală - „Confesiune patetică. Pagini de jurnal intim (1936-1939). Vulcanul iubirii”, de Pericle Martinescu: „Dacă există vraci în domeniul artei, Enescu este unul”