Istoria Dobrogei - Bibliografie Dion Chrysostomos (sec. I-II) - „Discursuri”

Grecul Dion Chrysostomos (Gură de Aur) s-a născut în anul 40 într-o familie înstărită din orașul Prusa din provincia romană Bitinia (nordul Asiei Mici/nordul Turciei asiatice). Ca urmare, el a putut studia retorica și filosofia și a călătorit, promovând cultura greacă în Imperiul Roman. În anul 87 (în timpul domniei lui Domițian) Dion a fost exilat în regiunile geților și a vizitat orașele grecești de pe litoralul vestic al Mării Negre. S-a putut întoarce în capitala imperială în anul 97 și a menținut relații bune cu Traian (98-117). Chrysostomos a scris o „Istorie a geților”, astăzi pierdută și care a constituit o sursă pentru istoricii romani Casiodorus și Iordanes din sec. VI. Scriitorul grec a murit în provincia natală în jurul anului 120. (ed. G. Ștefan)
 


În Cartea XII, autorul grec descrie trăsăturile războinice ale geto-dacilor în comparație cu caracterul său pașnic de intelectual: „16. Se întâmplă că am făcut acum o călătorie lungă, drept la Istru şi în ţara geţilor sau a misilor, aşa cum îi numeşte Homer şi cum e denumită astăzi populaţia. 17. Am mers acolo nu ca neguţător de mărfuri, nici să adun purtători de bagaje în serviciul unei tabere militare sau îngrijitori de boi, nici nu am dus vreo solie pentru aliaţi sau vreo alta cu nume frumos, din acelea care făgăduiesc numai cu gura, «Dezbrăcat, fără coif şi scut, neavând lance şi nici vreo altă armă». 18. Aşa încât m-am mirat cum de mă răbdară, când m-au văzut, căci nu eram un om care ştie să călărească, nici arcaş priceput, [nici ostaş cu arme grele – notă G. Ștefan], nici aruncător de lănci sau pietre, dintre soldaţii uşor înarmaţi şi fără scut. Nu puteam nici să tai lemne din pădure sau să sap un şanţ, nici să cosesc fîn dintr-o poiană duşmană, deoarece mereu m-aş fi întors speriat. [Nu puteam nici – n. G. Ș.] să construiesc un cort sau lucrări de întăritură, aşa cum desigur [fac – n. G. Ș.] unii oameni de serviciu ai armatei, care urmează lagărele. 19. Fiind nefolositor la toate acestea, am ajuns la nişte oameni întreprinzători, care nu aveau răgazul să asculte cuvântări, ci erau agitaţi şi tulburaţi ca nişte cai de curse la potou, înainte de plecare, nerăbdători să treacă vremea, cai pe care râvna şi înfocarea îi fac să lovească pământul cu copitele. Acolo, la ei, puteai să vezi peste tot săbii, platoşe, lănci, toate locurile fiind pline de cai, arme şi oameni înarmaţi. 20. În mijlocul atâtor oameni [deosebiţi – n. G. Ș.], eu singur mă înfăţişam grozav de nepăsător, un spectator foarte paşnic al războiului, neputincios la trup, înaintat în vârstă, om care nu purta sceptrul de aur şi nici panglicuţele sfinte ale vreunui zeu, care venise pe drumul unde-l mâna nevoia, în tabăra ostăşească - pentru a cere slobozirea fiicei [sale – n. G. Ș.], ci [veneam – n. G. Ș.] doritor de a vedea oameni luptând [unii – n. G. Ș.] pentru stăpânire şi putere, iar alţii pentru libertate şi patrie...”
Istoricul Gh. Ștefan (1899-1080) notează că acest discurs a fost ținut la Olimpia în anul 97, după ce în anul anterior autorul vizitase Dacia.
 


În Cartea XIV, se face referire la obiceiul femeilor trace de origine nobilă de a se tatua cu fierul roșu: „19. (...) – Și de ce nu? Ai fost vreodată în Tracia? – Da, am fost. – N-ai văzut oare acolo femeile libere pline de semne făcute cu fierul roșu și care cu cât au mai multe semne și mai variate, cu atât se arată mai nobile și din părinți de ispravă?”
Editorul Ștefan notează că acest obicei fusese menționat în sec. IV  și de grecul Clearh  (deși acesta considera obiceiul ca o amintire umilitoare a supunerii tracilor de către sciți).
 
În Cartea XXXIII, este amintit conflictul istoric dintre macedoneni și traci: „26. Azvârlindu-și de curând hainele zdrențăroase și crezuți [până mai deunăzi – n. G. Ș.] niște simpli păstori, (macedonenii) s-au luptat cu tracii pentru câmpurile semănate cu mei, apoi i-au spus pe greci, au trecut în Asia și și-au întins stăpânirea până la inzi.”
Istoricul Ștefan notează că acest pasaj este o aluzie la cucerirea Peninsulei Balcanice de către regii macedoneni Filip II și Alexandru cel Mare în sec. IV î. H.
În Cartea XXXVI,  este prezentată călătoria scriitorului grec în orașul grec situat între gurile de vărsare ale Niprului și Bugului de Sud în Marea Neagră.: „1. S-a întâmplat să petrec o vară la Boristene, atunci cînd am navigat într-acolo după exilul meu, având de gând să merg - dacă voi putea - prin ţinuturile scitice, la geţi, ca să cercetez cum stau lucrurile acolo. Mă plimbam, pe la ora când se umple piaţa, pe malul [râului - n. G. Ș.] Hypanis [Bugul de Sud/Ucraina]. Oraşul şi-a luat numele de la Boristene, datorită frumuseţii şi mărimii fluviului [Nipru/Ucraina]... 4. (...) Ultima şi cea mai îndelungată cucerire [se spune că a avut loc - n. G. Ș. ] nu mai departe de acum o sută cincizeci de ani. Geţii au luat atât oraşul Boristene, cât şi alte cetăţi aşezate pe ţărmurile Pontului Stâng, până la Apollonia [Sozopol/Bulgaria]. 5. Din această cauză situaţia grecilor  care locuiesc pe aci este foarte nefericită. Nu s-a mai înfiinţat nici o colonie sau aceasta a avut loc într-o măsură foarte redusă, majoritatea barbarilor unindu-se între ei pentru a se revărsa asupra acestor [cetăţi – n. G. Ș.]. Multe din cuceriri s-au făcut în locuri diferite ale teritoriului locuit de greci, care se întinde pe multe regiuni.”
Editorul Gh. Ștefan notează că Dion face aluzie la cucerirea în sec. I î. H. de către regele geto-dac Burebista a litoralului vestic al  Mării Negre.
 


În Cartea XLVII, se amintește că tracii și și sciții s-au numărat printre popoarele supuse de către mitologicul erou grec Heracle: „4. Cu toate acestea aflăm că același Heracle a cucerit Egiptul și Libia, de asemenea pe locuitorii din jurul Pontului Euxin, pe traci și pe sciți, a cucerit Ilionul, după ce-l pusese în primejdie numai cu o mână de oameni, și astăpânit toate aceste neamuri, devenind rege.”
 
În Cartea LXVIII, autorul grec sugerează lipsa rafinamentelor civilizației la barbarii geți: „2. Şi iarăşi, este nevoie să se bucure de plăcerile dragostei, ale mâncării şi ale băuturii, atât ionianul, cât şi tesalianul şi italiotul şi getul şi indul şi spartanul...”
Tot în Cartea XLVIII, este subliniat renumele negativ al barbarilor geți: „5. (...) Tot astfel, eu mă jur pe toţi zeii, în faţa voastră, că într-adevăr am suferit grozav atunci cînd mi-a spus cineva: «Împacă oraşul», şi am fost plin de indignare faţă de acela. O, de n-aş apuca să văd ziua în care voi aţi duce lipsă de împăcări. Dar toate acestea să cadă - după cum se spune - pe capul duşmanilor, vreau să zic pe al blestemaţilor de geţi şi nu al cuiva din neamul nostru.”
Gh. Ștefan notează că în acest discurs ținut în orașul natal, Dion își compara indirect concetățenii care instigau la răscoală antiromană cu geții, marii dușmani ai Romei.
 
 
În Cartea LXIX, grecul civilizat deplângea modul de viață primitiv al sciților comparabil cu al animalelor sălbatice: „6. Așadar sciții nomazi nu sunt împiedicați cu nimic, nici de a avea locuințe, nici de a semăna sau cultiva pământul și nici de a se conduce după legi. Fără lege și dreptate, oamenii nu pot să trăiască rău și mult mai aspru decât fiarele.”
 
În Cartea LXXII, este precizată apartenența geților la marele neam al tracilor: „3. ... Căci aici uneori se pot vedea oameni având pe cap un fel de căciuli, aşa cum poartă astăzi unii traci numiţi geţi şi cum purtau înainte vreme lacedemonienii [spartanii] şi macedonenii, iar alţii au tiară şi [un fel de – n. G. Ș ] şalvari - pare-mi-se, la fel ca perşii, bactrienii, parţii şi mulţi alţi barbari. (...) Dar fie geţi, fie perşi sau nasamoni, pe unii îi vezi puţini la număr, iar alţii merg rar printre străini.”
 
 
Bibliografie
Dionis Chrysostomi Orationes, post Ludovicum Dindorfium, edidit Guy de Bude, vol. I-II, Teubner, Leipzig, 1916-1919.
GHEORGHE ȘTEFAN (redactor responsabil) /INSTITUL DE ARHEOLOGIE AL ACADEMIEI RPR, Izvoare privind istoria României, vol. I, Ed. Academiei R. P.R., București, 1964. (LXXV. Dion Chrysostomos)
 
Sursa foto: ZIUA de Constanța - Exponate Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța 


Despre Marius Teja
 
Marius Virgil Teja s-a născut în judeţul Constanţa, în anul 1969. A absolvit Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureştişi are un master în Relaţii Internaţionale, absolvit la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. A fost profesor de Istorie şi Cultură Civică, muzeograf, voluntar after school, iar din 2020 editează blogul „Națiunea Armănă“.
 

Citește și:

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Martial (sec. I) - „Epigrame”