Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
20:19 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Istoria Dobrogei - Bibliografie Paradoxograful lui Rohde (sec. III)

ro

10 Feb, 2024 16:22 6073 Marime text

Paradoxograful lui Rohde este o scurtă compilație anonimă redactată pe baza unor opere anterioare sec. III. Textul păstrat într-un codice din sec. XV – aflat în Biblioteca Vaticanului – a fost editat de clasicistul german Erwin Rohde (1845-1898). (ed. G. Ștefan)
 
În lucrare, este menționată o tradiție a tribului sud-dunărean al crobizilor: „27. La crobizi este obiceiul să fie plâns copilul la naștere și fericit omul la moarte”.
Despre acest obicei tracic și, în particular getic, istoricul Gh. Ștefan îl citează pe latinul Pomponius Mela  (II, 2, 18).
Primul autor care i-a menționat pe crobizi a fost grecul Hecateu  (sec. VI-V î. H.) în lucrarea „Călătorii în jurul pământului”: „Neam la miazăzi de Istru”.
Apoi grecul Ellanikos  (sec. V î. H.) a menționat credința crobizilor în viața după moarte, asemănătoare cu a geților,  în scrierea „Obiceiuri barbare”: „Cred în nemurire și terizii și crobizii”.



Ulterior, grecul Phylarchos  (sec. III î. H.) preciza că crobizii erau un trib tracic: „Phylarcos spune în cartea a X a a Istoriilor sale că peste tracii numiți crobizi s-a făcut rege Isanthes, care-i întrecea în desfrâu pe toți cei din neamul său.”

Apoi grecul Strabon (sec. I î. H.) preciza în „Geografia” (VII, 5) că teritoriul crobizilor se întindea lângă coloniile grecești de pe litoralul vestic al Mării Negre: „Tribalii, misii, crobizii și așa-zișii troglodiți locuiesc pe teritoriul ce se întinde mai sus la nord de Callatis, Tomis și Histria.”

De asemeni, în „Periegesis” Pseudo-Scymnos  (sec. II î. H.) îi plasa pe tracii crobizi în zona coloniei grecești vest-pontice Odessos/Varna (Bulgaria): „Acest [oraş – n. G. Ș. ] are în jurul său crobizi traci.”

Și grecul Herodian (sec. II) arăta în „Despre prozodia generală” că crobizii locuiau la sud de Dunăre: „Neamul crobizilor, la sud de Istru.”
În studiul Geți și greci la Dunărea de Jos (1965), arheologul Dumitru Berciu (1907-1998) îi considera pe crobizi trib ca fiind getic.
 
De asemenea, în „Paradoxograful lui Rohde” este amintit un obicei religios al geților: „45. Se spune că geții. întâmpină cu lovituri de tobă tunetele lui Zeus [zeul suprem la greci] și îl amenință pe zeu trăgând cu arcul în văzduh.”
 
Bibliografie
Rerum naturalium scriptores Graeci minores recognovit Otto Keller, vol. I, Teubner, Leipzig, 1877.
GHEORGHE ȘTEFAN (redactor responsabil) /INSTITUTUL DE ARHEOLOGIE AL ACADEMIEI RPR, Izvoare privind istoria României, vol. I, Ed. Academiei R. P.R., București, 1964. (CV. Paradoxograful lui Rohde)
 

Sursa foto: ZIUA de Constanța - Exponate Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța 


Despre Marius Teja
 
Marius Virgil Teja s-a născut în judeţul Constanţa, în anul 1969. A absolvit Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureştişi are un master în Relaţii Internaţionale, absolvit la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. A fost profesor de Istorie şi Cultură Civică, muzeograf, voluntar after school, iar din 2020 editează blogul „Națiunea Armănă“.
 

Citește și:

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Clemens (sec. II-III) - „Covoarele”

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Comentarii








Cele mai recente postari