Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
08:02 25 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

ZIUA de Constanța lansează proiectul „Constanța acum 100 de ani“.Cum își petrecea ziua un constănțean în urmă cu un secol?

ro

09 Aug, 2024 09:50 2401 Marime text
Capturi din numerele ziarului „Dacia”. Sursa foto: Ziarele Arcanum
  • Publicațiile locale ale vremii, ziare, gazete și reviste, stau mărturie să povestească, arc peste timp de un secol, despre întâmplările cotidiene de la malul mării
  • Singura arhivă complet digitalizată, identificată în acest moment, aferentă anului de referință 1924, aparține cotidianului „Dacia“
  • Cotidianul ZIUA de Constanța demarează proiectul „Constanța acum 100 de ani“.
  • Proiectul propune celor interesați „răsfoirea“ cotidianului „Dacia“ și redarea principalelor evenimente cotidiene ale anului 1924 în edițiile viitoare ale ziarului ZIUA de Constanța.
  • Anul 1924 este marcat de reforma industrială care aduce un ritm mult mai viu de dezvoltare pentru economia românească.
  • Regatul României era condus de Regele Ferdinand și guvernul liberal, condus de Ion I.C. Brătianu.
  • În anul 1924, primarii erau numiți de la Centru, iar din anul 1925, aleși de Consiliul Local.
  • Orașul era condus de un primar liberal, al cărui prenume se identifică cu cel de astăzi... Virgil Andronescu 1924/ Vergil Chițac 2024. Virgil Andronescu, un liberal convins, a fost primar al orașului Constanța de patru ori.
 
Dintr-o curiozitate firească, nu de puține ori ne întrebăm cum își petrecea ziua un constănțean în urmă cu un secol. Publicațiile locale ale vremii, ziare, gazete și reviste, stau mărturie să povestească, arc peste timp, despre întâmplările cotidiene de la malul mării. Inspirându-ne dictonul latin „verba volant, scripta manent“ considerăm necesar a reda din izvoarele scrise ale istoriei „cotidiene“ ale locuitorilor de la pontul Euxin.
 


Aceste surse bibliografice oferă mijlocul pentru a reconstitui imaginea Constanței din anul  1924, obiectiv pentru  care cotidianul ZIUA de Constanța demarează proiectul „Constanța acum 100 de ani“. Proiectul propune celor interesați „răsfoirea“ cotidianului „Dacia“ și redarea principalelor evenimente cotidiene ale anului 1924 în edițiile viitoare ale ziarului ZIUA de Constanța.
 
„Dacia“ este singurul cotidian, identificat în acest moment, a cărui arhivă este complet digitalizată. În completarea rubricilor constante ale ziarului „Dacia“, dintre care amintim: „Cronica zilei“, „Cronica politică“, „Editorial“, „Faptele zilei“, „Programul Spectacolelor“ etc, redactorii prezintă, în fiecare număr, o parabolă al cărei subiect ironizat este administrația centrală și locală.
 
Alegerea anului 1924 are o triplă motivație. În acel an, orașul, ca și în zilelor noastre, era condus de un primar liberal, al cărui prenume se identifică cu cel de astăzi... Virgil Andronescu 1924/ Vergil Chițac 2024. Anul 1924 se află la doar șase ani de la Marea Unirea, momentul de debut al modernizării și industrializării statului unitar român. România Mare era condusă de Regele Ferdinand și Regina Maria, alături de guvernul majoritar PNL, în frunte cu prim-ministrul Ion I.C. Brătianu. Nu în ultimul rând, marcăm astfel 100 de ani distanță de la anul 1924.
 

Imperativele digitalizării. Ziarul „Dacia“, singura arhivă electronică

 
Din nefericire, constatăm numărul redus de astfel de izvoare a căror existență fizică nu a supraviețuit timpului. În acea perioadă, singurele cotidiene din Constanța erau: „Dobrogea Jună“, „Marea Neagră“ și „Dacia“. Astfel că, bibliografia, în ceea ce privește formatul tip ziar, nu este îndestulătoare, iar singura arhivă complet digitalizată, identificată în acest moment, aferentă anului de referință 1924, aparține ziarului „Dacia“. Deși suntem conștienți de problematica unicității - pericolul rezultat din opinia unei singure teze -, totuși considerăm că tocmai această unicitate a arhivei ziarul „Dacia“ duce la o remarcabilă importanță ce impune a fi adusă în fața celor interesați.
 

Reconstituirea și conștientizarea istoriei orașului Constanța

 
Eo ipso, concluzionăm justificată demararea proiectului „Constanța acum 100 de ani“. Fie dintr-o simplă curiozitate de a vedea Constanța anului 1924, fie pentru documentare aprofundată etc., proiectul își însușește numeroase rezultate. Dictoanele „Cine nu-și cunoaște istoria, riscă să o repete“ și „Istoria nu se repetă, dar rimează“ ne duc cu gândul la serioase semnale de alarmă, comparând Constanța de azi cu cea de acum un secol. Nu putem să nu remarcăm similitudini între comportamentele administrației de atunci și de acum,  care pare, de multe ori, să nu învețe din greșeli… nici măcar în 100 de ani. Și cum bine spuneau romanii Errare humanum est sed perseverare diabolicum (din latină „A greși e omenesc, a persevera în greșeală e diabolic“).
 
Haideți să reconstituim împreună povestea Constanței de acum 100 de ani!
Dacă aveți poze, scrisori, documente etc. din Constanța anului 1924, le așteptăm pe adresa redacției tomis@ziuact.ro.

Constanța acum 100 de ani România după Marele Război - începutul modernizării și al industrializării țării

Constanța acum 100 de ani Virgil Andronescu și Vergil Chițac, doi primari liberali la distanță de un secol

Bibliografie:

  1. Stelian Neagoe, „Istoria guvernelor României de la începuturi - 1859 până în zilele noastre – 1995“, editura Machiavelli, București, 1995
  2. Aurelia Lăpușan, „Istoria Dobrogei. Virgil Andronescu - un primar al Constanței cu multă grijă pentru locuitorii orașului, în ZIUA de Contanța, publicat pe 21 iunie 2024, accesat la 17.07.2024
  3. Adrian Ilie, „#citeșteDobrogea. Liberalism și liberali în Dobrogea centrală (II)“, în ZIUA de Constanța, publicat pe 24 aprilie 2019, accesat pe 17.07.2024
  4. Dima Nancu, „#citeșteDobrogea.Personalități dobrogene marcante în domeniul politic - Virgil P. Andronescu, Constantin Angelescu, Mihail Coiciu“, în ZIUA de Constanța, publicat pe 31.07.2021, accesat la 17.07.2024

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Comentarii








Cele mai recente postari