84 de ani de la semnarea Tratatului de la Craiova - România pierde Cadrilaterul

 

Timp  de 25 de ani, între 1913 și 1940, cu întrerupere în timpul războiului dintre 1916 și 1918, Cadrilaterul (Patrulater) a fost sub administrație românească. Cadrilaterul comporta două județe, mai exact Caliacra și Durustor. Spațiul a revenit României în 1913, prin Tratatul de la București și îl pierde, așadar, în 1940 prin Tratatul de la Craiova. 

Este momentul când Dobrogea revine la vechea frontieră cu Bulgaria, care începea de la Dunăre, imediat în aval de Silistra, şi ajungea la Marea Neagră, la aproximativ 8 kilometri sud de Mangalia. Astfel, România pierdea 6.921 kilometri de teritoriu, cu peste 425.000 de locuitori. O bună parte din aceștia erau aromâni.
 
Conferința privind situația Cadrilaterului a început pe 19 august 1940 la Craiova. Au participau Al. Cretzianu, ministru plenipotenţiar, şeful delegaţiei, Horia Grigorescu, primarul municipiului Constanţa, g-ral Gh. Potopeanu şi Henri G Meitani, iar cea bulgară cuprindea pe Svetoslav Pommenov, ministru plenipotenţiar şi şef al delegaţiei, g-ral Popov, comandantul Garnizoanei Varna, Anghelov, secretar general la Ministerul de Interne şi Molov, director general al Datoriei Publice.
 
Presiunile au venit din partea Germaniei naziste care, la 24 august, deja dăduse un ultimatum privind situația Dobrogei de Sud. Pe 23 august, se convocase Consiliul de Coroană, pentru a se analiza situația raportată la mersul tratativelor.
 
În continuarea celor deja prezentate redăm din lucrarea „Administrația românească. Cadrilater (1913-1940)” de Constantin Tudor, disponibilă în Biblioteca Digitală ZIUA de Constanța, care tratează pe larg acest subiect: 

„Rămânea doar ca după informarea oficială a Guvernelor celor două ţări să se treacă practic la elaborarea Tratatului şi a documentelor auxiliare.
 
Cele două delegaţii vor reuşi să finalizeze elaborarea documentelor oficiale până pe 7 septembrie 1940, când se dă publicităţii următorul Comunicat oficial:
 
«În dorinţa de a rezolva pe cale paşnică problemele pendinte între Bulgaria şi România în spiritul unei înţelegeri reciproce, a fost semnat, la 7 septembrie la Craiova, acordul prin care se înregistrează cesiunea teritorială consimţită prin nota din 16 august 1940, notă care reprezintă concluzia unor îndelungate tratative între cele două guverne.
 
Acordul încheiat este bazat pe schimbul obligator de populaţie bulgară din judeţele Tulcea şi Constanţa cu cea românească din Caliacra şi Durostor, precum şi pe un schimb facultativ al românilor şi bulgarilor din celelalte regiuni ale celor două ţări. Cele două state se angajează în urma realizării acestui principiu să nu ridice niciodată vreo pretenţie teritorială unul contra altuia.

Se prevede prin acelaşi acord că guvernul român obţine de la cel bulgar o despăgubire de un miliard lei pentru investiţiunile făcute în teritoriul cedat şi pentru cheltuielile pe care statul român le va suporta la executarea schimbului de populaţie.

Evacuarea teritoriului cedat a început încă din luna august, predarea oficială însă se va face de la 20 septembrie la 1 octombrie».

Românii primesc cu o profundă tristețe vestea. Erau într-un număr foarte mare, iar procesul de mutare se anunța a fi destul de complex“.

Conținutul Tratatului - peste 23 de mii de familii pleacă din Cadrilater

Tratatul însumează șapte articole, un protocol referitor la aplicarea articolului I privind stabilirea graniţelor dintre cele două state semnatare (Anexa A), un acord privind transpunerea în practică a prevederilor articolului III referitor la modalităţile de evacuare şi transferare a teritoriului cedat (Anexa B), o declaraţie ce aducea lămuriri suplimentare la articolul 4 al Anexei B, un acord privind schimbul de populaţie (Anexa C), un acord financiar (Anexa D) şi trei înţelegeri relative la unele obligaţii pe care şi le asumă guvernul bulgar.
 
„Articolul I al Tratatului şi Anexa A stabileau noua frontieră dintre România şi Bulgaria, care începea de la Dunăre, imediat în aval de Silistra şi ajungea la Marea Neagră, la aproximativ 8 kilometri sud de Mangalia. Articolul II menţiona în mod expres că «înaltele părţi contractante declară în mod solemn frontiera stabilită între ele ca fiind definitivă şi perpetuă.
 
Fiecare din înaltele părţi contractante declară în mod solemn să nu mai formuleze niciodată vreo pretenţiune de ordin teritorial împotriva celeilalte părţi contractante».

Conform articolului III al Tratatului, în termen de 90 de zile de la schimbul instrumentelor de ratificare, să se procedeze «la schimbul obligatoriu dintre supuşii români de origine etnică bulgară din judeţele Tulcea şi Constanţa şi supușii români de origine etnică română din judeţele Durostor și Caliacra».
 
Detaliile erau stipulate în cele 15 articole ale Anexei C. În urma aplicării acestor prevederi, situaţia se prezintă după cum urmează:
 
- au părăsit judeţele Caliacra şi Durostor aproximativ 100.000 locuitori (23.173 familii, dintre care 18.760 deţinuseră gospodării în mediul rural);
 
-11.124 familii au fost evacuate în județul Constanţa,
- 7.017 familii au fost evacuate în județul Tulcea,
- 641 familii au fost evacuate în capitală,
- 632 familii au fost evacuate în județul Suceava,
- 576 familii au fost evacuate în județul Ilfov
- 363 familii au fost evacuate în judeţul Rădăuţi,
- 188 familii au fost evacuate în judeţul Romanaţi,
- au mai fost evacuate familii din Cadrilater în judeţele Ialomiţa şi Olt.
- din judeţele Tulcea şi Constanţa au fost evacuate circa 15.000 familii de etnici bulgari, însumând aproximativ 61.000 de persoane.
 
Articolul IV al Tratatului şi Anexa D reglementa problemele de ordin financiar ce decurgeau din cedarea Cadrilaterului.
 
Astfel, conform celor convenite, cele două ţări «renunţau definitiv la toate pretenţiunile de ordin financiar de la stat la stat... în schimbul plăţii de guvernul bulgar a unei sume forfetare de 1 miliard lei», sumă ce urma a fi plătită în două tranşe, la 15 ianuarie 1941 şi 15 ianuarie 1942.
 
Modalităţile concrete de retragere a administraţiei româneşti din Cadrilater şi instalarea noilor autorităţi bulgare, cu toate aspectele practice ce decurgeau de aici, fuseseră explicitate în Anexa B.

Astfel, evacuarea Dobrogei de Sud şi ocuparea ei de către trupele bulgare urma să se facă în etape, între 20 septembrie şi 1 octombrie 1940, fiind prevăzute chiar datele şi orele pentru fiecare zonă în parte, în aşa fel încât să nu se ajungă la contact direct între trupele române, care se retrăgeau, şi cele bulgare, care le înlocuiau. Toate aceste operaţiuni urmau să fie supravegheate de o comisie mixtă, alcătuită din zece militari şi civili, alte două subcomisii funcţionând în judeţele Caliacra şi Durostor.

Acelaşi document făcea referiri şi la recoltele de porumb, bumbac, floarea-soarelui din teritoriul cedat ce nu puteau fi strânse de proprietarii lor până la evacuare. În acest caz, cele două guverne se obligau să regleze ulterior sumele forfetare ce şi le-ar fi datorat una alteia pe baza producţiilor medii la hectar.
 
Articolul VI al Tratatului stabilea modalităţile concrete de supraveghere a transpunerii în practică a tuturor documentelor semnate la Craiova. În acest sens, se constituia o Comisie mixtă româno-bulgară, alcătuită din câte trei reprezentanţi ai fiecăreia dintre părţi, sediul acesteia stabilindu-se la Giurgiu. În cazul când comisia nu putea soluţiona unele probleme, acestea trebuiau aduse în discuţia guvernelor şi, dacă nici acestea nu le rezolvau în termen de două luni, diferendele puteau fi supuse arbitrajului internaţional.
 
Ultimul articol al Tratatului (art. VII) preciza: «Prezentul Tratat va fi ratificat. Schimbul instrumentelor de ratificare va avea loc în Bucureşti cel mai târziu până la 15 septembrie 1940».
 
Ratificarea Tratatului din partea Guvernului României i-a revenit generalului Ion Antonescu, care semnează decretul la 10 septembrie 1940. Se sfârşea astfel o perioadă de 25 de ani de administraţie românească în Cadrilater, ale cărei rezultate benefice pentru această regiune sud dunăreană au fost recunoscute, implicit, de cei care o reluau în stăpânire prin aplicarea prevederilor Tratatului de la Craiova. Era ultimul act al cedărilor teritoriale impuse României în vara anului 1940.
 
Prin aplicarea Tratatului de la Craiova, România pierdea un teritoriu în suprafaţă de 6.921 km. p. cu o populaţie de aproximativ 425.000 de locuitori“, se arată în lucrarea „Administrația românească. Cadrilater (1913-1940)” de Constantin Tudor.

Sursă foto: Facebook Arhivele Naționale ale României

Descarcă gratuit volumul „Administrația românească. Cadrilater (1913-1940)” de Constantin Tudor, din Biblioteca Digitală ZIUA de Constanța!  

Citește și:   

#citeșteDobrogea: Retragere și înfrângere. 108 ani de la Bătălia de Bazargic