#citesteDobrogea Despre iertare și vitregiile istoriei din ultimul veac

„Treptele unei vieți” de prof. Aurelia Vișovan, ed. Evdokimos, Fundația Prof. George Manu, cuprinde destinul puternic marcat de evenimente istorice tragice și ostile ființei umane. Trebuie să menționăm de la început demnitatea și noblețea autoarei, care nu condamnă ci, dimpotrivă remarcă Binele și Bunătatea în raporturile (atât de complexe în anii imediat postbelici) umane sau de stat.

Deși am fi dorit o relatare amănunțită pentru tinerele generații, credem că stilul concis, rezumativ ar putea fi privit ca o provocare a studiului aplecat asupra adevăratei istorii românești.
Este adevărat că Timpul vindecă, dar nu trebuie să așternem nepăsarea și uitarea peste neadevăruri și nedreptăți. La un moment dat recunoaștem că marile dureri provocate de teroare sunt duse în mormânt, ca o iertare supremă, divină, omul fiind sortit (de ce oare?) suferinței. Impresionantă este mărturisirea fiului autoarei, preotul profesor Marius Vișovan, din Introducere: „Dedicăm această lucrare Centenarului Marii Uniri și tuturor românilor care au vibrat și au suferit pentru unitatea națională.” (op.cit.p. 5) D-na Cezarina Condurache relevă numele de legendă al eroului Aurel Vișovan încadrat în iadul temnițelor, dând un titlu semnificativ „Demnitatea la feminin”, eroismul autoarei care „a susținut pe umerii ei mici crucea soțului”. Evocări din suflet de creștin de rit greco-catolic sau romano-catolic, sau creștin ortodox din Transilvania cea supusă marilor nedreptăți din veacul al XX-lea, referindu-ne la războaie sau cedări teritoriale; ele țes un văl uman demn asupra arestărilor, refugiilor sau deportărilor, atârnând precum sabia lui Damocles „desfacerea contractului de muncă” într-o perioadă în care salariul, oricât de mic, era singura sursă de existență...   
 
Concludente sunt fotografiile de familie pe care preotul Marius Vișovan le oferă cititorilor săi, precum episcopul Alexandru Rusu, profesor de limba și literatura română Ion Bîlțiu Dăncuș sau Irina Berinde, prof.dr. renumit, familia Chindriș în 1956 sau episcopul Ioan Ploscaru, ale cărui poezii au fost publicate bilingv, în română și în tătară crimeeană în revista de cultură „Emel/ Ideal nr.33, an 82, 2012, p.6-9)
 
„Imagini și gânduri și rime
Le-am lăsat din suflet anonime, 
Ca să știi că-s numai pentru Tine!”.    
(Korınış, tuşunce, kafiye,                                                                                                
Atsız etıp şığardıq cüreklerden,                                                                         
Bıl ki alaysı sağa bağışlandı epımızden!)                                                    
 
(Ioan Andrei, episcop al Bisericii Române Unite, arestat 14 ani, vol. „Cruci de gratii”; datele ne-au fost oferite de dl.Sergiu Șoika din Lugoj, la Simpozionul Int.Pitești din anul 2011)
 
Admirăm plini de mirare și bucurie gestul absolut uman în vremuri de normalitate social-politică al celor doi prieteni de familie, evreul Huber Iosif și ungurul Sandor Fekete, gesturi care mi-au amintit de părintele Rusu din Tulcea anului 1952, care i-a hrănit pe copii hogii musulmane arestat ca patriot tătar!        
Partea consacrată activității artistice dovedește setea de cultură a doamnei profesor, dar și a poporului român, popor creator și păstrător de valori artistice, rolurile interpretate evidențiind talent și dăruire artistică.
Numărul mare de deținuți politici atrage atenția asupra unei epoci pe care nu putem decât s-o înscriem într-o istorie neagră ce a dus la extreme nedorite: ultima oră de limba română și abdicarea Regelui Mihai.   
Vișovan Aurel (tatăl meu) - 16 ani detentie                                                                     
Bărdaș Ioan (cumnatul tatălui meu) - 14 ani                                                                    
Pop Arvinte (unchiul tatălui meu) - 2 ani                                                                       
Pop Ioan Arvinte (vărul primar al tatălui meu) - 3 ani                                                         
Chindriș Ioan (bunicul meu dinspre mamă)- 6 l                                                               
Iusco Dumitru (unchiul mamei mele) - 5 ani                                                                         
Iusco Simion (unchiul mamei mele) - 2 ani
 
Firește, nu toți putem accepta ideea: „suferința din închisori este o suferință binecuvântată de Dumnezeu” (op.cit.p. 37), aceasta ar însemna o revelație religioasă de mare profunzime, stare divină la care nu toți putem avea acces!
Dar, perioadele grele din istoria omenirii trebuie învinse, așa cum ne îndeamnă cartea-document a doamnei profesoare de matematică, Aurelia Vișovan.
 
Despre Güner Akmolla

Poetă, prozatoare, traducătoare, membră a Uniunii Scriitorilor din România, dar şi a Uniunii Scriitorilor Tătari Crimeeni, Güner Akmolla a fost profesor de limba română, iar o parte majoră din activitatea sa, literară şi nu numai, se plasează sub semnul interculturalităţii. Provenind dintr-o familie de tătari crimeeni care a dat 8 deţinuţi politici, s-a implicat masiv în recuperarea imaginii unor personalităţi marginalizate sau persecutate de regimul comunist.
A debutat poetic după '89, în limba tătară, în revista Karadeniz. Autoarea a fost distinsă, în 2015, cu premiul filialei Dobrogea a Uniunii Scriitorilor, pentru volumul ce cuprinde poemul eminescian Luceafărul, în trei alfabete şi limbi - română, tătară şi turcă. 


Citeşte şi:

#citeşteDobrogea: Scriitorii noștri, eroii noștri

#citeşteDobrogea: Puţină istorie. Epopeea Crimeii

#citeşteDobrogea: Bekir Çoban-Zade, promotor al erei moderne în cultura tătarilor crimeeni

#citeşteDobrogea: Personalităţi tătare în Dobrogea secolului XX (galerie foto)

#citeşteDobrogea: Mehmet Niyazi - poetul naţional al tătarilor crimeeni din România (1878 -1931)