Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
21:36 11 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#citeșteDobrogea Mangalia, un oraș cu existență milenară

ro

11 Dec, 2024 17:00 337 Marime text
Mangalia
  • Mangalia, unul dintre cele mai vechi orașe din România, are o istorie bogată care se întinde pe mai bine de două milenii, fiind influențată de civilizații grecești, romane, bizantine și otomane. De asemenea, este un punct turistic important de la malul Mării Negre, un oraș cochet și liniștit. Cine a venit la Marea Neagră și nu a văzut Mangalia este bine să ia în calcul și această urbe aflată înspre granița cu Bulgaria.
 
Istoria orașului

Istoria Mangaliei poate fi analizată urmărind reperele istoriei, orașul dezvoltându-se începând cu secolul al VI î.Hr și până în prezent.
Colonizarea grecească:
În secolul VI î.Hr., grecii din Milet au fondat colonia Callatis, pe actualul teritoriu al Mangaliei.Numele Callatis provine de la râul Calles din Asia Mică, regiunea de unde proveneau coloniștii.Callatis a devenit un centru comercial și cultural important, având relații comerciale intense cu orașe grecești și populații locale geto-dacice.
Epoca romană:
În secolul I î.Hr., Callatis a fost integrată în provincia romană Moesia.Orașul a prosperat, fiind cunoscut pentru producția de amfore, ceramică și pentru exportul de cereale și vin.Așezarea a continuat să fie locuită și în perioada bizantină, păstrându-și importanța ca port la Marea Neagră.
Evul Mediu:
După invaziile migratorilor din Evul Mediu timpuriu, orașul Callatis a intrat în declin, dar a rămas locuit.În această perioadă, Callatis a fost redenumit Pangalia, iar mai târziu, Mangalia.În secolul al XI-lea în zona de sud a Dobrogei conducea Tatos sau Chalis, un lider local amintit în lucrarea Anei Comnena, „Alexiada“. În anul 1230 este atestată Țara Cărvunei, situată între Mangalia și Varna, fiind o zonă în care locuitorii se ocupau cu vânzarea cărbunelui de lemn, numit mangal. Iernile reci, friguroase cu viscol și puține precipitații, făceau ca focul din vatră să fie ridicat pe horn. Folosirea cărbunilor de lemn, reușea să țină focul în vatră și să ofere căldura necesară în micile locuințe din stepa pontică. După 1418-1420, Mangalia a intrat sub dominație otomană, păstrându-și rolul de port comercial.În această perioadă, a fost construită Geamia Esmahan Sultan (1575), cea mai veche moschee din România, un simbol important al influenței otomane și al religiei islamice.
Perioada modernă și contemporană:
După Războiul de Independență al României (1877-1878), Dobrogea, inclusiv Mangalia, a devenit parte a Regatului României.Orașul a început să se dezvolte ca stațiune balneară datorită izvoarelor sale minerale și a poziției la malul mării.În perioada interbelică, Mangalia a devenit o destinație turistică populară.După Al Doilea Război Mondial, orașul s-a dezvoltat industrial și turistic, fiind modernizat în perioada comunistă. Astăzi, Mangalia este un oraș care îmbină istoria cu modernitatea. Este cunoscut pentru:Ruinele Callatis: Fragmente de ziduri antice, inscripții și artefacte descoperite în siturile arheologice.Stațiunile turistice: Saturn, Venus, Cap Aurora, Jupiter, Neptun și Olimp, care atrag turiști pentru plajele și facilitățile lor, vin să întregească salba de stațiuni helio-marine de la malul mării.

Obiective turistice
Moscheea Esmahan Sultan

Obiective turistice Mangalia

Moscheea a fost construită în anul 1575 de Esmahan Sultan, fiica sultanului Selim al II-lea (1566-1574), care era soția marelui vizir SokolluMehmed Pașa. Geamia este înconjurată de un cimitir musulman, care are mai mult de 300 de morminte. La construcția moscheii s-a folosit piatră luată din zidurile cetății antice Callatis, iar Fântâna rituală, aflată în curtea geamiei, a fost construită cu piatră provenită dintr-un vechi mormânt roman, din localitate.



Farul din Mangalia

A fost construit în 1952, cu un an înainte de moartea liderului sovietic Iosif Vissarionovici Djugașvili, având drept model un far genovez din secolul al XIII-lea. A fost scos din uz ulterior, devenind un simbol al localității, restaurat astăzi. 
 
Muzeul de Arheologie „Callatis”
 
Acesta este situat în centrul Mangaliei, iar primele încercări pentru a-l pune la punct sunt mai vechi de un secol.Muzeul de la Callatis a fost inaugurat în anul 1959, iar un exponat de mare importanţă al muzeului, descoperit în același an, este mormântul cu papirus, datând din secolul al IV-lea î.Hr. Papirusul descoperit în interiorul mormântului a fost scris în limba greacă și reprezintă cel mai vechi document scos la iveală pe teritoriul României. În interiorul mormântului s-a descoperit un schelet de bărbat.



Muzeul Marinei Mangalia
 
În cadrul expoziţiei se găsesc obiecte aparţinândcolecţiilor de arme sub apă, secţiuni ale unor torpile ce au fost în dotarea trupelor marinei din garnizoana Mangalia. În curtea din faţa clădirii sunt expuse piese de artilerie navală şi antiaeriană, dominate de masivul tun de 130 m, care a aparţinut artileriei de coastă. A fost înființat în 2004, având două spaţii expoziţionale şi o bibliotecă.


Portul turistic Mangalia
 
Poate reprezenta o încântare, pentru fiecare turist aflat în trecere sau la odihnă în zona de sus a litoralului românesc. 



Mangalia continuă să fie un punct important pe harta culturală și turistică a României, păstrând vie moștenirea sa istorică impresionantă.Mangalia este ca o poartă deschisă între istorie și mare, unde valurile șoptesc povești antice, iar briza aduce liniștea unui prezent etern. Mergeți măcar o data în Mangalia și o să fiți plăcut impresionați!
 
Despre Claudia Ilie

Licențiată în Geografie - Universitatea „Babeș-Bolyai“ Cluj-Napoca;
Doctor în geografie și cursuri postuniversitare - Universitatea din Oradea, Universitatea din București;
Profesor titular încadrul LiceuluiTeoretic „Nicolae Bălcescu“ Medgidia;
Metodist, responsabil de Cerc pedagogic și membru în Consiliul Consultativ (I.S.J. Constanța);
Autoare a mai multor lucrări și studii despre Medgidia, despre Dobrogea și despre climatologie;
Autoare a unor studii și cărți de metodicăși de management;
Participare la simpozioane județene, naționale și internaționale;
Implicarea în scrierea unor proiecte ERASMUS + și mobilitate în state ale UE.

 
Citește și:
#citeșteDobrogeaMuzeulTopalu, o destinațieculturalăîntr-un peisajidilic

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Comentarii








Cele mai recente postari