#citeşteDobrogea Peştera, o localitate prosperă încă de la fondarea sa

Aşezarea de astăzi a fost înfiinţată în anul 1895, pe valea Peştera Ceair, tocmai la deschiderea văii Iirtî Culak, lângă locul numit Gura Peşterii, aflându-se la 15 km S-V de Medgidia. Totuşi, existenţa localităţii este mult mai veche, fiind menţionată într-un defter din anii 1675-1676, ce cuprinde numele unor localităţi care trebuiau să predea orz autorităţilor otomane, printre care şi Peştera. Denumirea provine de la existenţa unei mici peşteri situate în zona de nord-est a localităţii. În trecut, peştera putea oferi adăpost oamenilor şi vitelor, dar se pare că în timp s-a surpat, în prezent având dimensiuni reduse.




Păstorii transilvăneni aflaţi cu turmele prin Dobrogea vor hotărî să se stabilească în Peştera. Un mare proprietar funciar era Dumitru Şteflea, ce deţinea 800 de hectare de teren arabil şi numeroase turme de vite. Şcoala din localitate a fost construită la iniţiativa fostului prefect Remus Opreanu, ce deţinea proprietăţi în zonă, în anul 1899, având un învăţător şi o medie de 56 de elevi.

La 15 decembrie 1902, a avut loc sfinţirea bisericii din localitate, la care a participat părintele Niculescu, protoiereul judeţului Constanţa, asistat de un sobor de preoţi. Locuitorii au fost felicitaţi pentru că au reuşit să strângă fonduri în valoare de 50.000 de lei, pentru construcţia bisericii, printr-o telegramă primită de la Principele Ferdinand. Biserica parohială avea hramul „Naşterii Maicii Domnului”.

Comitetul bisericesc a strâns suma de 15-20.000 de lei, dar, potrivit unor autori, acestea au fost îndoite sau chiar întreite. În anul 1904, trăiau în localitate 817 locuitori, din care 813 erau români, iar diferenţa era reprezentată de un grec, un tătar, un ungur şi un muntenegrean.


În urma recensământului din anul 1918, aşezarea era formată din 7 germani, 221 turci şi 1.026 români, în total fiind 1.255 locuitori, iar la Ali Bey Ceair (Remus Opreanu) se înregistrau 164 de locuitori, toţi fiind români. În 1916 a fost înfiinţată Banca Populară, ce avea 117 membri şi un capital de 36.000 lei. În apropierea localităţii Peştera se găsea satul Saidia, aflat la 6 km N-V de Peştera, denumire ce provine de la numele Paşei Sayd Mârza, care deţinea posesiuni în zonă, în anul 1857. Aici se afla conacul lui Luca Oancea, pe care îl stăpânea în 1916.


La vest de Medgidia, la aproximativ 9 km, se afla localitatea Ceacal, ce exista în perioada otomană, iar ulterior se va numi Fulga, de la numele proprietarului funciar şi posesorului de turme Hercule Fulga. Întreaga zonă aflată la sud-vest de Medgidia forma „o Sahară fără nisip”, iar satele erau ca nişte oaze în mijlocul pustiului. Mari proprietari ai comunei erau Luca Oancea, cu 5.175 ha, Hercule Fulga, cu 2.800 ha, D. Suditu, cu 1.200 ha, şi Alexandru Şteflea, cu 330 ha. Luca Oancea avea în proprietate şi două mori a câte 60 CP fiecare, ce funcţionau cu paie încă din 1902 şi care deserveau locuitorii din satele comunei.


Putem conchide prin a spune că localitatea Peştera şi satele din imediata sa apropiere erau prospere, bucurându-se de o exploatare judicioasă a terenurilor, de implementarea unor elemente de modernitate şi de atragerea unor comercianţi de alte etnii (greci, unguri, germani).



Surse bibliografice


Anca Ghiaţă, Contribuţii noi privind unele aspecte ale societăţii româneşti din Dobrogea în secolele XV-XIX, în A.A.R.M.S.I., 54, 1975-1976
N.T. Negulescu, Judeţul Constanţa în anii 1916 şi 1922/1923, Tipografia „Victoria” Constanţa, 1924
M. Vlădescu – Olt, Constituţia Dobrogei, Tipografia Doru P. Cucu, Bucureşti, 1908
Grigore Dănescu, Dicţionarul geografic, static, economic şi istoric al judeţului Constanţa, Tipografia şi Fonderia de litere Thoma Basilescu, Bucureşti, 1897
Neicu Ion, Ţara dintre Dunăre şi Mare, f.ed., 1928
M.D. Ionescu, Dobrogea în pragul veacului al XX-lea, Bucureşti, 1904
„Constanţa”, XII, nr. 415, din 19 ianuarie 1903;
C. D. Pariano, Dobrogea şi dobrogenii, Tipografia Ovidiu, Constanţa, 1905
Constantin Brătescu, Pământul Dobrogei, în volumul Dobrogea. Cincizeci de ani vieaţă românească, Bucureşti, 1928
Adrian Ilie, Valea Kara-su în perioada secolelor XIV-XIX. Monografie istorică, Editura Succeed Publishing, Medgidia, 2008

Despre Adrian Ilie

Licenţiat şi masterat în istorie - Universitatea „ Ovidius” Constanţa, şef de promoţie.
Doctor în istorie şi cursuri postuniversitare - Universitatea din Bucureşti.
Profesor - Colegiul Naţional Militar „Alexandru Ioan Cuza" Constanţa/ Școala Gimnazială „Constantin Brâncuşi” Medgidia.
Director adj. - Școala Gimnazială „Constantin Brâncuşi” Medgidia (2017-2019).
Metodist, responsabil Cerc pedagogic şi membru în Consiliul Consultativ (ISJ Constanţa).
Autor al mai multor lucrări şi studii despre Medgidia şi Dobrogea.
Autor al unor studii şi cărţi de metodică şi management.
Membru în Comisia Naţională de Istorie din cadrul M.E.N.
Membru al Societăţii de Știinţe Istorice din România.
Membru al Asociaţiei Culturale „Mehmet Niyazi” Medgidia.
Membru în grupurile de lucru pentru realizarea programelor şcolare pentru gimnaziu în cadrul M.E.N. (Istorie /Istoria minorităţii turce în România).
Membru în Comisia monumentelor istorice Medgidia.
Realizator emisiune istorică - REPERE ISTORICE - Alpha Media TV (2013-2018).
Premii obţinute pentru activitatea publicistică.
Premiul „Virgil Coman" pe anul 2017, conferit de Societatea de Știinţe Istorice din România.


Surse foto:
- Colecţia Virgil Ștefan
- M.D.Ionescu Dobrogianu, Valea Carasu, Buletinul Societăţii Regale de Geografie, t.XXXVIII, 1916-1918, Bucureşti, 1919
 

Citeşte şi: 

#citeşteDobrogea: Medgidia în anul 1938

 

Galerie foto: