Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
02:34 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#citeşteDobrogea Traian Coșovei, poet al „Dobrogei de aur”

ro

24 Mar, 2020 00:00 4469 Marime text

Astăzi se împlinesc 99 de ani de la naşterea poetului dobrogean Traian Coşovei.

Venit pe lume la 24 martie 1921, în comuna Somova, județul Tulcea, într-o familie numeroasă de pescari, Traian Coșovei s-a afirmat ca poet, prozator și publicist, scrierile sale fiind inspirate, cu predilecție, de spațiul mirific al Deltei Dunării, de satele dobrogene sau întinderile Bărăganului.
 

Licențiat în litere și filozofie al Universității București, debutează editorial în 1950, cu nuvela „La taliane”, după ce, cu patru ani în urmă, poemul său „Femeia din camera obscura” vedea lumina tiparului în revista „Lumea” a lui George Călinescu.

Colaborează cu poezie sau reportaje la cele mai importante reviste ale vremii, impunându-se ca un talent viu și original. Devine membru al Uniunii Scriitorilor din România, iar în 1955 volumul său de reportaje „Uriașul preludiu” este recompensat cu prestigiosul premiu „Alexandru Sahia” al Academiei Române.

Este prolific autor a mai multor zeci volume de versuri, proză și publicistică, una din cărțile sale frecvent citate fiind „Dobrogea de aur” (Editura Eminescu, 1978), care cuprinde 400 de pagini de reportaje, evocând locuri și evenimente din spațiul danubiano-pontic - un veritabil omagiu adus pământului natal, în ciuda tributului plătit inerentului „realism socialist”, impus de epoca în care a trăit și a creat.

Se stinge din viață la 16 iulie 1993, fiind înmormântat în satul natal. Comunitatea de aici a ținutul să onoreze personalitatea lui Traian Coșovei acordând numele său Școlii gimnaziale din Somova.


Sursă foto: Facebook/Școala Gimnazială „Traian Coșovei” Somova

 


Citește și:
 

#citeşteDobrogea 97 de ani de la naşterea poetului dobrogean Traian Coşovei

#citeșteDobrogea In Memoriam Traian Coșovei, la 98 de ani de la naștere. „Dobrogea de aur“ - omagiu ținutului natal (galerie foto)


Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Comentarii








Cele mai recente postari