#citeșteDobrogea Turcii dobrogeni și preocupările lor după 1878 (GALERIE FOTO)

 
După pierderea războiului ruso-româno-turc și a Dobrogei, legile otomane s-au menţinut până la 3 aprilie 1882, cu toate că provincia fusese integrată statului român din 14 noiembrie 1878, proprietăţile rămânând în continuare în posesia proprietarilor lor.
Vakuf-urile aparţineau unor geamii, iar proprietatea deţinută de musulmanii din judeţul Constanţa, între 0-10 ha – 24.726, între 10-100 ha – 14.669, iar peste 100 ha – 4.724. Proprietatea deţinută de musulmani reprezenta 9% din totalul proprietăţilor. Mulţi proprietari musulmani îşi vânduseră proprietăţile şi emigraseră după 1878, interesele acestora fiind legate de cele ale administrației otomane.
      La începutul secolului al XX-lea, în anul 1903, musulmanii deţineau aceleași proprietăți, iar cei 35.964 musulmani din Dobrogea, stăpâneau 35.964 hectare de teren.
Importante imagini cu elementul etnic turc ne sunt oferite pentru începutul secolului al XX-lea de către fotograful Curţii Regale, Anatole Magrin. Din aceste imagini putem observa fizionomia acestor etnici şi elemente de vestimentaţie.
 
 

Turcii au reprezentat o populaţie însemnată a Dobrogei., înainte de 1878, dar și după acest moment. În provincie au rămas acele elemente legate de localitățile lor, de proprietățile pe care le dețineau și de afacerile pe care le aveau și care erau aducătoare de venituri însemnate. Ei erau considerați oameni de omenie şi de cuvânt. Lucrau holdele şi erau buni gospodari. Au devenit prosperi, majoritatea locuind în mediul urban, în comunele urbane ale provinciei. În acelaşi timp se ocupau cu activităţile meşteşugăreşti şi comerciale, având relații cu lumea orientală, dar și cu comercianți occidentali.

Acest lucru este demonstrat de comerciantul turc Mordo Seni, un bun negociator și un prosper om de afaceri.

 
Era un comerciant de succes, afabil şi îndatoritor. Se bucura de simpatii unanime ale comunităţii judeţului, stabilind legături comerciale cu comercianţii turci de la Medgidia, în special cei de cereale. Era coproprietar alături de Alexandru Logaride a Casei de export cereale “Logaride – Seni”, fondată în 1899, ce avea legături comerciale cu Anglia, Italia, Franţa, Belgia, Olanda, Luxemburg, Suedia, Norvegia şi Danemarca. După cum spuneam, legăturile erau atât cu lumea orientală, cât și cu cea occidentală, Dobrogea putând fi considerată o adevărată punte de legătură între cele două lumi.


         
În perioada stăpânirii otomane, meşteşugarii erau organizaţi în bresle (esnaf), aceste organizaţii fiind singurele care permiteau negustorilor supravieţuirea în faţa fiscalităţii excesive a domnitorului, sau a dominaţiei politice. Creştinii vor colabora cu negustorii musulmani, existând relaţii excelente, desemnate ca fiind “solidaritatea negustorilor musulmani şi creştini”. Un rol important îl vor avea târgurile şi bâlciurile organizate în Dobrogea. Unul din cele mai importante târguri a fost cel al Panairului de la Medgidia. Acest târg funcţiona încă din secolul al XVIII-lea, fiind atent monitorizat de autorităţile otomane pentru veniturile importante pe care le aducea. Şi femeile etniei turce erau implicate în activităţile de comerţ, acumulând importante sume de bani.

Putem conchide prin a spune că turcii din Dobrogea au reprezentat un element de stabilitate și de coagulare a unor relații între comercianți, de pe urma cărora a avut de câștigat și provincia.
 
 
Bibliografie selectivă
 
Constantin Brătescu, Proprietatea imobiliară rurală din Dobrogea, în Arh. D., II, Tipografia Curţii Regale „ F. Göbl şi fiii”, Bucureşti,1920
Nicolae Iorga, Proprietatea imobiliară rurală din Dobrogea, în Arh. D., vol. II, 1919, p. 54.
Ioan N. Roman, Despre Dobrogea şi dobrogeni..., p.66; Idem, Proprietatea imobiliară rurală din Dobrogea. Condiţiunile ei juridice şi chipul cum se stăpâneşte
A. Magrin, Album de la Dobrudgea, Constanţa, 1898-191
Albumul dobrogean pe anul 1911.
Petru Vulcan, Albumul naţional al Dobrogei. 1866-1877- 1906, Tipografia Regală, Bucuresti, 1906
Jacques Le Goff, Negustori şi bancheri în evul mediu, Editura Meridiane, Bucureşti, 1994
Colecţia G.O.Nicolae,  vedere, Editor Elias Cohen, Bucureşti, circulată din 29 iunie 1901
 
Despre Adrian Ilie:
Licențiat și masterat în istorie - Universitatea „ Ovidius” Constanța, șef de promoție.
Doctor în istorie și cursuri postuniversitare - Universitatea din București.
Director adjunct Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza" Constanța (2020)/ Școala Gimnazială „Constantin Brâncuși” Medgidia (2017-2019).
Metodist, responsabil Cerc pedagogic și membru în Consiliul Consultativ (ISJ Constanța).
Autor al mai multor lucrări și studii despre Medgidia și Dobrogea.
Autor al unor studii și cărți de metodică și management.
Membru în Comisia Națională de Istorie din cadrul M.E.N.
Membru al Societății de Științe Istorice din România.
Membru al Asociației Culturale „Mehmet Niyazi” Medgidia.
Membru în grupurile de lucru pentru realizarea programelor școlare pentru gimnaziu în cadrul M.E.N. (Istorie /Istoria minorității turce în România).
Membru în Comisia monumentelor istorice Medgidia.
Realizator emisiune istorică - REPERE ISTORICE - Alpha Media TV (2013-2018).
Premii obținute pentru activitatea publicistică.
Premiul „Virgil Coman" pe anul 2017, conferit de Societatea de Științe Istorice din România.
 
Citește și:
#citeșteDobrogea Restaurante și magazine în Constanța în perioada interbelică