Cum arăta Dobrogea în anul 1901, în ochii unui călător străin? - (II) Orașul Constanța și parfumul oriental

Misiunea științifică la care participă antropologul Eugene Pittard bate Dobrogea în lung și în lat, în lunile august și septembrie, dar la un moment dat se găsește și un răgaz de zece zile petrecute la Constanța. Popasul este un bun motiv de cercetare a fostului Kiustendje, dar și un loc ideal pentru centralizarea datelor deja adunate. Omul de știință elvețian are la dispoziție timp destul pentru a vizita orașul și pentru a-i admira elementele inedite ce îl compun. Este surprins de aerul oriental prezent la orice pas, de lumea pestriță și multicoloră, de amestecul acela straniu dintre antic și modern:
 

„Orașul este extraordinar de cosmopolit iar acest lucru ne ajută foarte mult. Aici a fost anticul Tomis, nu mai este niciun dubiu, locul unde Ovid a fost exilat. În fiecare zi descoperim urme antice... Construcțiile sunt de toate felurile... Mai multe civilizații s-au suprapus în acest colț al Mării Negre. Fenicienii (!), grecii, romanii, cu toții au construit monumente, au lăsat morminte. Muzeul Național al României din București posedă numeroase piese ce provin din săpăturile de la Constanța și în fiecare zi se descoperă noi vestigii. Orașul are forma unei semiluni așezate pe malul mării. Străzile sale, mai mult sau mai puțin drepte, trec printre case joase, văruite în alb. Construcțiile cu etaj sunt rare. Orașul românesc se amestecă cu cel turcesc și nu-și pierde astfel parfumul său oriental”.

Pittard este uimit de prezența și de importanța sacagiilor însă găsește repede explicația. Urbea tomitană a avut mereu și are în continuare probleme cu apa potabilă. Pe vremuri, romanii au rezolvat problema construind apeducte. În 1901, apa este adusă însă de către sacagii, de la izvoarele și puțurile aflate în marginea de nord a orașului. Elvețianul și colegii săi din misiunea științifică cumpără de la sacagii cantități mari de apă, pentru a-și face ceai și cafea – provizii pentru zilele în care vor cutreiera centrul Dobrogei, suferind crunt de lipsa apei.




Nu doar sacagii îl surprind pe antropolog. Este uimit să vadă cum, în unele cartiere, mărfurile sunt vândute direct pe trotuar. Mâncarea poate fi cumpărată la fel, fiind gătită în bucătării în aer liber. Aproape la fiecare colț întâlnește câte un tătar cu turban și în papuci, care îi oferă spre vânzare cafea la nisip... Lumea Constanței formează un adevărat caleidoscop, în care se regăsesc numeroase componente orientale: grupuri gălăgioase de țigani cu haine multicolore, tătăroaice misterioase îmbrăcate în haine albastre, zarafi evrei, vânzători ambulanți de etnii diferite și cu straie amestecate – care vând tot felul de produse ce i se par ciudate vesticului – precum lapte fermentat sau un soi de limonadă groasă (bragă – cel mai probabil).


Descrierile lui Pittard sunt la fel de colorate și de pitorești precum este mico-universul pe care a ajuns să îl exploreze: „Constanța pare a fi metropola unei mulțimi de meserii ce nu necesită prea multă muncă: vezi peste tot vânzători de pepeni stând nonșalanți la tarabe, lustruitori de pantofi, vânzători de dulciuri... Cei mai mulți stau toată ziua așezați la colț de stradă, așteptându-și cumpărătorii. În căldura epuizantă a verii, ce arde casele văruite în alb, pare penibil să mai mergi, este de ajuns să faci doar semne pentru ați atrage clienții... În aer plutește odoarea (mirosul) pământului cald, mirosul de piper, de roșii gătite, de ceapă prăjită. Toată această gamă pigmentată a bucătăriei orientale îți penetrează nările... Toate prăvăliile sunt deschise la stradă... Vezi cum își coc pâinea, cum își învârt puiul, cum își prăjesc ardeii sau peștii... Ce mai dă Constanței un parfum oriental este multitudinea nenumărabilă a câinilor săi... de toate speciile, de toate mărimile, de toate culorile, de toate felurile. La restaurant vei avea întotdeauna trei sau patru printre picioare. Sunt pe trotuare, în prăvălii, în plină stradă... Se urmăresc unul pe altul, se bat și se mușcă iar noaptea dau adevărate concerte”.


Musafirul străin este atent și la elementele moderne și știe să scoată în evidență progresele evidente ale urbei românești, intuind în același timp și potențialul uriaș al acesteia:
„De ceva ani, Constanța și-a construit portul său (n.a. se începuse modernizarea, dar aceasta avea să se termine ani buni mai târziu, în 1909) A necesitat o muncă imensă și a costat foarte scump, dar și-a câștigat deja dreptul de a fi, după Odessa, al doilea mare port de la Marea Neagră... Portul Constanța devine cel mai animat iarna. În acel moment al anului Dunărea îngheață iar Galați și Brăila își închid aproape complet comerțul. Marea Neagră rămâne însă deschisă. Putem spune că această creație a Portului modern Constanța a dat o lovitură fatală orașelor comerciale de pe Dunăre. Fără niciun dubiu, Constanța este un oraș de mare viitor. El se dezvoltă cu fiecare an iar de la anexare (n.a. se referă la unirea Dobrogei cu România, din 1878, după Războiul de Independentă) și până acum, terenurile și casele au suferit creșteri enorme de preț”.


În zilele petrecute în 1901, la Constanța, Pittard îl va cunoaște pe revizorul școlar și director de gimnaziu Ion Bănescu, viitor primar al orașului (1905-1907), cel care îi va deveni bun prieten. De la aceasta personalitate a Constanței obține o statistică privitoare la populația Dobrogei. Potrivit datelor lui Bănescu, în primul an al sec.XX, ținutul dintre Dunăre și Mare (județele Constanța și Tulcea) era locuit de aprox.260.000 de suflete, împărțite pe etnii în felul următor: 118.816 români, 11.533 turci, 29.437 tătari, 42.021 bulgari, 13.540 ruși, 13.258 lipoveni, 9647 greci, 8779 germani, 1485 italieni, 2533 armeni, 4462 evrei, 3778 diverși...


Primele experiențe trăite aici îl fac pe Eugene Pittard să exclame entuziasmat: „Din punct de vedere etnografic, Dobrogea este o țară extraordinară!”


(Va urma)


Despre Cristian Cealera

Născut la data de 16 iulie 1974, în Techirghiol, Cristian Cealera a urmat cursurile Școlilor Gen.12 şi 25 şi a absolvit Liceul „Decebal“, din Constanta, promoţia 1992. A urmat cursurile Facultăţii de Drept „Nicolae Titulescu“ din Bucuresti şi este licenţiat în Criminalistică. După absolvirea facultăţii, a urmat stagiul militar, apoi a activat trei ani ca jurist la o societate comercială din Mangalia. În anul 2001 a intrat în presă şi timp de 15 ani a lucrat la diverse ziare, inclusiv la ZIUA de Constanţa, acoperind diverse domenii - de la Eveniment, la Social, Cultură şi Sport. A fost angajat la două televiziuni, iar la una dintre acestea, în calitate de producător şi scenarist, a realizat 19 filme documentare despre siturile arheologice din Dobrogea. Continuă şi astăzi realizarea de filme documentare şi publică materiale de promovare a istoriei şi culturii dobrogene.
Are un master în Antropologie şi Istorie Europeană, absolvit la Universitatea „Ovidius“ din Constanţa, Facultatea de Istorie. În prezent, este doctorand al Facultăţii de Istorie din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“, din Iaşi. Este autorul seriei de trei volume „Poveştile Mării Negre“ şi al romanului istoric „La marginea Imperiului - Origini“, cărţi publicate în perioada 2014-2018.


Citește și:

Cum arăta Dobrogea în anul 1901, în ochii unui călător străin? (I) Primele impresii