Dobrogea interbelică. File din jurnalele vremii (IX) Scandalul din centrul orașului

În anii 30, numărul automobilelor înregistrate în municipiul Constanța a crescut în mod spectaculos. Ele aparțineau fie unor persoane fizice, oameni înstăriți ai urbei, fie unor societăți specializate, care ofereau contra cost servicii de transport pe diverse rute - în interiorul urbei, dar și în localitățile și stațiunile învecinate: Mamaia, Tekirghiol Sat sau Carmen Sylva (n.a. fostă Tekirghiol Movilă - până în 1928 și astăzi cunoscută ca Eforie Sud).


 
 
Multe dintre automobilele destinate transportului turistic aveau mai mult de patru locuri, dar, chiar și așa, cererea depășea cu mult oferta. Din acest motiv, în anii 30, la Constanța apar și autobuze destinate transportului public. Aceste vehicule erau mult mai rapide decât clasicele birje ce transportaseră în anii 20 turiștii în diversele stațiuni învecinate Constanței.
 
Dacă vilegiaturistul dorea să meargă de la Constanța la Mamaia, el avea la dispoziție și mai multe trenuri ce făceau zilnic acest traseu. Dacă turistul dorea să ajungă însă la Carmen Sylva sau la Tekirghiol Sat, atunci putea alege din automobilele și autobuzele care îi așteptau în fața gării din Constanța.
 
Potrivit recensământului național din 29 decembrie 1930, orașul Constanța (reședință de județ și municipiu) avea o populație oficială de 58.258 de locuitori, la care se adăugau alte sute, poate mii de persoane ce rezidau în această urbe fiind înregistrate însă în alte localități sau județe (militari, angajați sezonieri etc). În sezonul estival, mai ales, orașul era extrem de aglomerat, fiind luat cu asalt de către mii de vilegiaturiști veniți din întreaga țară. Acestora li se adăugau și numeroși turiști străini, mulți dintre ei veniți pentru a juca la Cazino (n.a. în anii în care autoritățile locale acceptau și dădeau licență pentru desfășurarea jocurilor de noroc în locația indicată).
 
De această dezvoltare a urbei au beneficiat numeroase societăți din diverse domenii de activitate. Vorbind despre transport auto, trebuie spus că s-a remarcat societatea de automobile Tomis, care punea la dispoziția doritorilor un parc auto foarte bine pus la punct. Afacerea era concentrată în centrul orașului și în zona Gării. De aici, și numeroase probleme și scandaluri apărute. Interesant este că situația era tensionată, adesea, și după încheierea sezonului estival.
 
Pentru că analiza de față se referă la presa vremii, aducem drept dovadă rândurile publicate pe 2 noiembrie 1932, în ziarul constănțean Marea Neagră. Este vorba despre un amplu articol intitulat "Scandalul din centrul orașului" și este semnat de către un anume Danton, evident un pseudonim (n.a. adevăratul Georges Jaques Danton a fost unul din capii Revoluției Franceze, ghilotinat pe 5 aprilie 1794, la Paris).
 
Gazetarul Danton de la Constanța trage un semnal de alarmă și supune atenției publice o problemă deosebită, creată, paradoxal, ca urmare a dezvoltării urbei și a serviciilor de aici.
Este mai întâi prezentată situația:
 
"În nenumărate rânduri am cerut autorităților municipale și polițienești să dispună măsuri împotriva societății de automobile Tomis, care înconjurată de o toleranță suspectă, își îngăduie să ocupe porțiuni de străzi din centrul orașului transformându-le în garaje pentru autobuze și în permanente locuri de scandal și bătăi". 
 
Danton reclamă faptul că ziarul Marea Neagră l-a anunțat pe primar cu privire la scandal "printr-o petiție explicativă dar și telefonic", dar că cel ce conducea destinele urbei nu luase nicio măsură pentru a rezolva situația. Trebuie să spunem că la momentul apariției articolului, edil al urbei constănțene era Victor Fiacescu, cel ce îi luase locul în iunie 1932 mai vechiului și mai experimentatului Ion Theodorescu- Valahu.
 
Autorul articolului scrie următoarele:
"... i s-a adus la cunoștință domnului primar al municipiului protestul locuitorilor terorizați de numita societate, care își înșiruie mașinile pe strada Traian, din Piața Independenței (n.a. azi Piața Ovidiu) și până la Gară (n.a. Gara Veche, situată oarecum în fața Tribunalului de azi), transformând această porțiune a orașului într-o bursă de tot felul de porcării neadmise, într-o uliță periferică cu țipete, chiote și înjurături... Iată că scandalul dăinuiește, săpând nedumerire în cugetul locuitorilor cari se întreabă intrigați: oare nu cumva anumiți indivizi cu trecere sunt plătiți să se facă să se mențină această stare de lucruri?".
 
Astăzi, nu putem ști cât de subiectiv și exagerat este articolul de față sau dacă ziarul Marea Neagră demarase vreo campanie împotriva primarului respectiv sau a societății de automobile Tomis. Chiar și așa, este evident că se pleca de la o situație alarmantă reală, datorată apariției mașinilor în zona centrală. Danton ne oferă detalii:
"... de cum se înserează, strada Traian devine impracticabilă, fiind baricadată de autobuzele societății Tomis, care a monopolizat-o, nu știm cu învoirea cui. Circulația e oprită, pietonii sunt amenințați. Certuri cu urlete și bătăi angajate între personalul periferic al acestor vehicule până la miezul nopții, fac ca cetățenii să vegheze  fără să se poată odihni. În timpul zilei, din aceste cauze, lucrul din birouri și diverse întreprinderi a devenit o greutate".
 
Trebuie spus că ziarul cotidian "Marea Neagră" ("organ al apărărei intereselor dobrogene"), condus de Stelian Ștefănescu, își avea sediul administrativ și redacția chiar în zona afectată, mai exact pe strada Traian, la nr. 5.
 
În încheierea articolului Danton face un ultim apel:
"Domnule primar, faceți să înceteze scandalul, chiar de-ar fi unii interesați cari s-ar opune la aceasta, căci astfel locuitorii aduși la exasperare de toleranța autorităților nu își vor mai asuma răspunderea faptelor lor, și singuri, cu ciomagu-n mână, își vor face dreptate..."
 
Evident, nu s-a ajuns la situația ilegală ca cetățenii să își facă dreptate. Traficul în zonă a continuat să fie aglomerat, fapt ce nu s-a schimbat nici astăzi, după aproape 90 de ani. Societatea de automobile Tomis a continuat să fie, în anii 30, una dintre cele mai puternice firme ale urbei iar ziarul Marea Neagră a scris mai rar și mai puțin acid despre aglomerația din centrul orașului. Articolul lui Danton reprezintă însă o filă de istorie a orașului, o filă ce nu trebuie trecută cu vederea sau uitată...
 
(Va urma)
 
Bibliografie
 
Marea Neagră an V, nr. 209 din 7 iulie 1928, Marea Neagră an XI, nr.18 din 2 noiembrie 1932, Marea Neagră, an III, nr.92 din 6 dec 1925; Marea Neagră an II, nr.188 din 4 aprilie 1925; Marea Neagră, an II, nr.197 din 15 aprilie 1925, crucearoșie.ro, Anuarul Statistic al României 1927, Anuarul Statistic al României 1931-1932
 
Despre Cristian Cealera
 
Născut la data de 16 iulie 1974, în Techirghiol, Cristian Cealera a urmat cursurile Școlilor Gen.12 și 25 și a absovit Liceul „Decebal“, din Constanta, promoția 1992. A urmat cursurile Facultății de Drept „Nicolae Titulescu“ din Bucuresti și este licențiat în Criminalistică. După absolvirea facultății, a urmat stagiul militar, apoi a activat trei ani ca jurist la o societate comercială din Mangalia. În anul 2001 a intrat în presă și timp de 15 ani a lucrat la diverse ziare, inclusiv la ZIUA de Constanța, acoperind diverse domenii - de la Eveniment, la Social, Cultură și Sport. A fost angajat la două televiziuni, iar la una dintre acestea, în calitate de producător și scenarist, a realizat 19 filme documentare despre siturile arheologice din Dobrogea. Continuă și astăzi realizarea de filme documentare și publică materiale de promovare a istoriei și culturii dobrogene. 
Are un master în Antropologie și Istorie Europeană, absolvit la Universitatea „Ovidius“ din Constanța, Facultatea de Istorie. În prezent, este doctorand al Facultății de Istorie din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza“, din Iași. Este autorul seriei de trei volume „Poveștile Mării Negre“ și al romanului istoric „La marginea Imperiului - Origini“, cărți publicate în perioada 2014-2018.    
 
Sursa foto: Imagine pusă la dispoziție de Aurelia Lăpușan
 
Citește și:
 

După 15 ani de presă, Cristian Cealera și-a descoperit o nouă vocație

Interviu cu publicistul Cristian Cealera - „Nu m-am considerat niciodată un scriitor, ci mai repede un cronicar de Ev Mediu“

Dobrogea interbelică. File din jurnalele vremii (VIII): Crucea Roșie Constanța și chetele de Crăciun