Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:32 22 07 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#DobrogeaDigitală - Acces universal la informație „Domnia lui Bibescu”, de George Bibescu

ro

13 Dec, 2021 00:00 1373 Marime text

 
Biblioteca virtuală pe care o lansam în urmă patru ani, aducând digitalizarea în atenția administrației publice locale, instituțiilor culturale și nu numai, a devenit acum de o actualitate fără precedent, la nivel global. 
 
Mesajul central al acestei inițiative vine de la nivel universitar - Biblioteca Ioan Popișteanu a Universității Ovidius Constanța, în parteneriat cu Asociația  Ștefadina și cu sprijinul ziarului ZIUA de Constanța, aduc în spațiul public, primul filon de semnături ale strămoșilor noștri.
 
Mai exact, Colecția Specială, compusă din peste o sută de volume, dintre care și cărți de patrimoniu, care au o vechime de câteva sute de ani, au fost restaurate și digitalizate și oferite prezentului și, mai ales, viitorului.

Ca o continuare a proiectului nostru #Dobrogea Digitală - Acces Universal la Informație, lansăm fondul de carte restaurat și digitalizat, care poate fi accesat atât pe site-ul ZIUA de Constanța în secțiunea Dobrogea și Biblioteca Universității Ovidius Constanța, cât și pe site-ul Bibliotecii Universitare „Ioan Popișteanu”.


 
Prințul Gheorghe D. Bibescu, originar din Oltenia și descendent direct al lui Constantin Brâncoveanu, a fost domn al Țării Românești între anii 1843-1848.

Volumul „Domnia lui Bibescu” este publicat în 1893 și este scris de fiul domnitorului, George Bibescu, care a ținut astfel să aducă un omagiu memoriei tatălui său, dar și un tribut istoriei, scrisă de multe ori cu parti-pris-uri.

Cartea cuprinde corespondenţa diplomatică, documentele politice şi administrative emise în timpul domniei lui Bibescu-Vodă, dar și tratate sau convenții diplomatice, pe care autorul le-a publicat pentru a pune într-un limpede context istoric anii de guvernare ai părintelui său. Sunt inserate scrisori către generalul Kiseleff, către prinţul Albert al Prusiei, către Ludovic-Filip, „regele francezilor”.

De asemenea, sunt adunate în volum scrisori personale, către prieteni sau către oficialități, corespondența fiind grupată pe sfere de interes în care domnitorul s-a implicat, cu nădejdea de a aduce rezolvare - chestiunea „sfintelor locuri”, adică a mănăstirilor, chestiunea comercială sau problemele legate de „instrucțiunea publică”, sunt dezbătute în scrisori care dovedesc însuflețirea și patriotismului Prințului Bibescu, preocuparea sa pentru dezvoltarea politică, intelectuală, morală şi economică a Ţării Româneşti.

Nu întâmplător, în timpul domniei sale, Ţara Românească a câștigat simpatia şi consideraţia statelor mari ale Europei, chiar dacă nu i-a fost totdeauna simplu să împace dorințele sau interesele Puterilor protectoare. Sub guvernarea sa, s-au eliberat robii țigani și s-a pregătit unirea principatelor şi emaniciparea ţăranilor.

Mai aflăm din această lucrare, scrisă într-o pitorească limbă română veche, informații interesante despre genealogia și originea familiei Prințului, despre studiile și începutul carierei sale politice.
 
Despre Gabriela TITZ
Absolventă a Facultății de Litere din cadrul Universității București (promoția 1993), cu un master în Drept și Administrație Europeană, a fost, timp de șapte ani, redactor al revistei culturale „Tomis“. A lucrat în domeniul consultanței, dar și ca inspector, în Direcția de Proiecte Europene a Consiliului Județean Constanța și în cadrul Agenției Județene de Plăți și Inspecție Socială. A tradus și a publicat, individual sau în calitate de co-autor, șapte volume apărute la edituri românești de prestigiu. În prezent, este redactor proiecte culturale la ziarul ZIUA de Constanța, traducător și consultant în domeniul proiectelor cu finanțări externe.
 
Citește și:
Dobrogea și Biblioteca Universității „Ovidius“ Constanța
 
Volumul are 467 de pagini și poate fi descărcat de mai jos.
 
 

 
Citește în format integral

145


Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Comentarii








Cele mai recente postari