#DobrogeaDigitală „Afară plânge marea...”

 
În volumul său, „Constanța”, apărut în 1936, scriitorul și gazetarul bucureștean Tudor Șoimaru descoperă vechiul Tomis, alcătuind o monografie interbelică a orașului de la malul mării, îmbogățită cu imaginile pitorești ale fotografului N. Tomescu.

Fermecat de mare și de poveștile cafegiilor mucaliți, autorul reînvie, pentru cititorul de azi, atmosfera de poveste nu doar a orașului turistic estival, ci și a Constanței hibernale, cu valuri muginde și pescari zgribuliți, chinuiți de frig și de viscol.
 
 
„La doi paşi de Statuia lui Ovidiu era «Cafeneaua Marinarilor». Intr'o seară de iarnă mă adusese aici vântul în braţe, tocmai de sus de pe Mangalia şi mă debarcase roşu ca o portocală sanguină. Mangalia, aleie negustorească pe care stămburile înflorate, coşurile cu fructe, tigăile, fierul de plug şi lumânările se înfrăţesc într'un parfum unic de ţuică, pâine caldă şi piele de opincă.

Veneam de dincolo de linia ferată, dela «Trei brazi» unde odihnesc doniţele mirosind a cetină, ulcelele înflorate ca o cămaşă de dar şi ulceoarele pântecoase. Huzurisem printre ele, în timp ce d-l Costache Petrescu, cel cu «24 de copii dela trei femei legitime, şi una trăită cu bărbatul său 11 luni şi având 32 nepoţi dela fii, fiind în vârstă de 75 de ani» (aşa cum se recomandă singur pe firmă), pusese ibricul cu ţuică, să fiarbă.
De sigur, d-l Costache Petrescu nu mai are de mult 75 de ani, dar are tot atâţia nepoţi. Dacă ar fi să mai ridice însă un etaj la casă şi să mai puie o firmă - el care îşi repetă firmele ca un obsedant motiv pictural, la fiecare etaj construit - tare ar vrea să micşoreze numărul nepoţilor, măcar cu unul.
- Că rău mă amărăşte pârlitul ăla de nepot - suspină amarnic, la toată lumea, d-l Petrescu.

Dar d-l Petrescu nu se îndură să strice bunătatea de firmă, nici să ridice încă un etaj la casă. Se mulţumeşte să se plângă, să stea în pridvorul din mansardă, şi să spioneze strada culegând în priviri figurile cunoscute şi ori decâte ori un prieten sau o femeie frumoasă intră în câmpul de observaţie, d-l Petrescu trage un clopot, semnal de alarmă veselă şi onor totodată:
- «Pentrucă femeile frumoase, ca şi prietenii, trebuesc salutaţi, aşa cum salută vaporul, ţărmul» - spune d-sa clipind şiret.
Când am intrat în «Cafeneau Marinarilor» sala era pustie.

Doar Ilie cu mustăţile dosite sub căciula roată, împletea prostovolul, cu degete indiferente de ursitoare. Pe cuptorul înalt, unde odihnesc ibricele, Aristide cafegiul se rumenea ca o lipie. Şi era cald şi bine, în odăiţa aceea scundă, luminată slab de o lampă; în odăiţa în care marea îşi prelinge mireasma ei sărată printre mese, printre oameni.
- Ce vreme - a mormăit, pisică leneşe, Aristide ...
- Şi pescarii noştri cari nu s'a întors încă - a ronţăit o frază, între dinţi, Ilie.

Pescarii nu se întorseseră încă, bieţii pescari de pe plaja Duduia, cari nu au nimic comun cu cei din Quimper, din Painpol sau Douarnenez. Ei nu au femei care să-i jelească a moarte, nici să le plângă aşteptarea. Ei nu au pelerine cauciucate, nici cisme lungi să le adăpostească reumatismele. N'au nimic, decât prostovolul şi o undiţă. Ei scot peştii de sub coasta mării şi ceva mai departe ; de acolo de unde savanţii căutau să redea pământului, furând valurilor, statuete şi rămăşiţe de valoare, şi pentru care se băteau constănţenii, ca pe coşurile cu peşte. Când se lăsa noaptea, amforele şi chiupurile de ambrozii porneau spre curioase şi de multe ori nedovedite destinaţii. Căci cine să vegheze, cine să se mire? Doar un scriitor şi colonel, Ionescu Dobrogeanu, se înfuria şi denunţa impietatea, el care văzuse o minune de fronton cu inscripţii bizantine făcut scară la casa unui constăţean cu stare.
- Ce vreme - mormăe Aristide, aducând cafeaua.

Afară plânge marea, atât de aproape, că vrea să intre în casă. Poate boceşte valul o dragoste neştiută, sau o remuşcare? Poate plânge Oreste asvârlit de Furii pe aici pe aproape? Sau Medeia, culege încă, în lacrimi, bucăţile sângerate ale unui rege şi frate.”
 
#citește mai departe în Constanța, de Tudor Șoimaru

Dacă în urmă cu 123 ani pionierul culturii românești în Dobrogea, Petru Vulcan, inaugura prima bibliotecă publică la Constanța, pe 23 noiembrie 2017, printr-o onorantă coincidență, cotidianul ZIUA de Constanța, conștient de rolul său pe tărâmul cultural dobrogean, a inaugurat prima BIBLIOTECĂ DIGITALĂ - Fondul Documentar „Dobrogea de ieri și de azi“.


DREPTURI DE AUTOR

a) Toate informațiile publicate pe site de către ZIUA de Constanța (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informații, fotografii, fișiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispozițiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice și Legea nr. 129/1992 privind protecția desenelor și modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA de Constanța sau, după caz, furnizorii săi de informații.

b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afișarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum și orice modalitate de exploatare a conținutului site-ului, cu excepția afișării pe ecranul unui computer personal și imprimarea sau descărcarea, în scop personal și necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanța.

Sursa foto: ilustrație din volumul „Constanța”, de Tudor Șoimaru

Citește și:

#citeşteDobrogea Constanţa de altădată - cafenele cu pescari şi cu poveşti (galerie foto)

#Dobrogea Digitală: „Când Constanța părea o imensă insulă grecească”