#DobrogeaDigitală „Mathesis sau Bucuriile simple“, de Constantin Noica - Despre imposibilitatea de a face orice

 
 

• Constantin Noica semnează o carte cu impact puternic asupra oricărui individ. Punând cap la cap descoperiri până în momentul scrierii sale, autorul reușește să demonstreze în mai multe rânduri ce înseamnă cultura ca moștenire.  

 
Lucrarea „Mathesis sau Bucuriile simple“ este semnată de reputatul filozof, publicist și poet Constantin Noica. Este prima carte scrisă de acesta, pe când avea doar 25 ani. Volumul a fost recompensat cu „Premiul pentru scriitori români needitați“. A apărut în anul 1934 la editura Fundaţia Pentru Literatură și Artă Regele Carol II.
 


În cele 80 de pagini Constantin Noica tratează problemele generale ale omenirii, creionate inedit pe granița dintre literatură și filozofie. Autorul structurează cartea în nouă capitole după cum urmează:
 
I.Despre culturile de tip geometric
II. Despre bucuriile simple
III. Despre istorie
IV. Despre imposibilitatea de a face orice
V. Despre Dumnezeu
VI. Despre omul care nu este
VII. Despre singurătate
VIII. Despre problema totului şi a părţilor
IX. Despre păcat
 
Primul capitol dezvoltă ideea culturii de tip geometric. După cum îi spune și titlul, autorul demonstrează de ce cultura este matematică și nu istorie. Am selectat cu atenție câteva paragrafe din primul capitol astfel încât să subliniem ideea principală.
 
Mai multe informații puteți citi în volumul „Mathesis sau Bucuriile simple“ din biblioteca Digitală ZIUA de Constanța.

 
IV. Despre imposibilitatea de a face orice
 
„Aşa dar să întorc lumii spatele. De ce să nu încerc? Am văzut atâţia oameni cari au intrat în lume şi s'au pierdut acolo.

Imposibilitatea de a face orice. Nu v’a fost niciodată frică? N'aţi avut niciodată o frică, aşa, fără conţinut, o frică formală, frică de tot, groază de a încerca cel mai mic lucru? Nu întinde mâna. Nu fă pasul acesta. Nu te du, să nu te duci acolo! Va fi rău. Ce? Nu ştiu. Va fi rău, atâta îţi spun.
Nu e vorba de cea mai mică superstiţie, în definitiv. Nu o fac din obscurantism ci, dimpotrivă, dintr'un exces de luciditate. Am stat şi m'am gândit bine: ce se poate face?

Şi am văzut că nu se poate face nimic. Am cântărit prea mult în balanţa mea şi acum, — nu ştiu ce are — nu mai atârnă nici într'o parte nici într’alta.

Am rămas suspendat deasupra acestei groape mari: vieaţa. Dar de ce sună atât de retoric lucrurile pe care le rostesc acum? Căci nu mă gândesc la nimic retoric. Nu e vorba de Vieaţa aceea cu majusctdă, ci de lucrurile care au loc zilnic, de aceea ce se întâmplă, de materialul neinterpretat al vieţii comune. Să fie adevărat că vieaţa de toate zilele este atât de uşor posibilă?

Sunt unele experienţe curioase care ar trebui să ne dea de gândit. Sau, mai degrabă, gândind ne dăm seama ce curioase sunt unele din experienţele noastre. Iată, de pildă, întâlneşti un om pe care l-ai mai întâlnit odată. Rândul trecut a părut că se simţise bine în tovărăşia ta. Dar ce-l făcuse să se simtă aşa ?

Iţi aminteşti perfect de bine tot ce i-ai spus şi tot ce ai făcut atunci. Care dintre lucrurile acelea, lipsite azi de orice relief, a fost decisiv? Care anume i-a plăcut? Cel puţin de când încolo începuse să se simtă bine?

Trebue că se petrece, cu vieaţa sufletească, ceva asemănător cu apele care se colorează dintr'odată. E ceva care cade în apă, stă puţin acolo şi pe urmă, aşa, fără nici un traseu anumit, se desface într’o risipire de coloare. E o difuziune, e o coloare care creşte în apă; e o coloare care creşte în suflet.

Dar ce anume a crescut deodată în sufletul tovarăşului tău, ce i-a transfigurat toate mişcările sufleteşti? Poate, când te-ai ridicat atunci şi l-ai privit drept în faţă; sau când ai făcut gestul acela aspru; sau, cine ştie, faţa ta, ceva de al tău, i-a amintit deodată de altcineva. Să-i fi plăcut ce i-ai spus despre «instabilitatea omogenului sufletesc?

Sau poate...

Dac’ai şti? Dac’am şti cu toţii ce a hotărît în anumite situaţii! Ce siguri am fi pe vieaţa noastră, atunci; cum am şti să reluăm, să refacem temele pe care le ştim temele noastre tari.

Nu spun că vieaţa ar fi mai uşoară, atunci. Dimpotrivă, am fi responsabili faţă de noi înşine, dacă ni s’ar întâmpla ceva rău; am şti că din vina noastră nu se întâmplă ceva.“
 
 
 
 
 Sursa foto: „Mathesis sau Bucuriile simple“
 
Dacă, în urmă cu 123 de ani, pionierul culturii românești în Dobrogea, Petru Vulcan, inaugura prima bibliotecă publică la Constanța, printr-o onorantă coincidență, pe 23 noiembrie 2017, cotidianul ZIUA de Constanța, conștient de rolul său pe tărâmul cultural dobrogean, a inaugurat prima BIBLIOTECĂ DIGITALĂ - Fondul Documentar „Dobrogea de ieri și de azi“.
 
 
DREPTURI DE AUTOR
 
a) Toate informațiile publicate pe site de către ZIUA de Constanța (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informații, fotografii, fișiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispozițiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice și Legea nr. 129/1992 privind protecția desenelor și modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA de Constanța sau, după caz, furnizorii săi de informații.
 
b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afișarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum și orice modalitate de exploatare a conținutului site-ului, cu excepția afișării pe ecranul unui computer personal și imprimarea sau descărcarea, în scop personal și necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanța.
 
 
Citește și:
 
#DobrogeaDigitală: „Mathesis sau Bucuriile simple“, de Constantin Noica - „Drama omului contemporan ni se pare că nu e alta decât aceasta... nu ştie să uite“
 
#CiteșteDobrogea: Despre lucrurile simple, în „Mathesis sau Bucuriile simple“, de Constantin Noica

 #CiteșteDobrogea: Constantin Noica - „Cultura noastră e de tip matematic şi tipul acesta se opune culturei de tip istoric“
 
#DobrogeaDigitală: „La sfârșitul secolului al-XVIII-lea și începutul secolului al-XIX-lea, teologia nu se mulţumea numai cu revelaţia divină, ci voia să facă şi demonstraţie logică...“