#DobrogeaDigitală „Morţilor din birouri, treziţi-vă, căci ţara trăieşte!”

În volumul său, „7 ani cât 70”, scriitorul Pericle Martinescu, originar din satul dobrogean Viișoara, face o excelentă cronică a anilor 1948-1954, perioada cea mai tragică și mai absurdă din istoria recentă a României.

Sunt anii instaurării noului regim comunist, anii colectivizării agriculturii, cu toată pleiada lor de nedreptăți și suferințe, de spaime și neputințe – o lume întoarsă pe dos, abrutizată, condusă de legi și oameni fără Dumnezeu



Fragmentul citat mai jos evocă începuturile dezastruoase ale procesului de distrugere a satului românesc, prin colectivizare și „lichidarea chiaburimii”, făcute după ordine lipsite de orice noimă, cu oameni speriați de represiuni și acționând fără să gândească, preocupați doar să-și „salveze pielea”.
 

„Şederea mea la ţară devine imposibilă. A sta mai mult aici înseamnă a risca să intru în puşcărie. Atît de multe întîmplări care mă indignează peste măsură, încît mi-e teamă să nu izbucnesc într-o zi şi să fac să se «lămurească» şi cu mine.

Astăzi, de pildă, Ştefan, fratele meu, a fost chemat la Medgidia, la comitetul de plasă al colectărilor, ca să ridice autorizaţie pentru funcţionarea batozei. Ducîndu-se acolo, a dat peste altă bucurie. El, împreună cu restul de batoze din comuna Viişoara (patru în total), este repartizat să lucreze în comuna Dorobanţu, la vreo 40 km de aici, urmînd ca în Viişoara să vină să treiere batozele din Dorobanţu. Măsura este atît de absurdă, încît nici nu-mi vine să cred că e reală. Şi totuşi este reală. E scrisă pe hîrtie. Mîine batoza ar urma să plece din comună, să lase adică cele peste 1000 ha de grîu în aşteptarea altor batoze, şi să bată 40 km pe drumuri mizerabile, ca să facă la Dorobanţu ceea ce ar putea face foarte bine batozele de acolo. Afară de faptul că se pierde mult timp cu transportul batozei pe drum, se mai poate întîmpla ca pe acest drum maşina să se strice sau tractorul - foarte vechi şi slab - să nu reziste la o asemenea deplasare. Pe urmă, se pune şi problema intereselor proprietarului batozei. El nu are dreptul să-şi treiere recolta proprie cu propria lui maşină, trebuind să aştepte pînă vor sosi alte batoze şi pînă îi va veni rîndul la una din ele. În Viişoara, trei batoze ar avea de treierat două luni întregi dacă ar merge fără întreruperi. Cu siguranţă că el, proprietar de batoză, va rămîne cu recolta netreierată - şi ca el vor păţi şi ceilalţi la fel. Opera de ,,lichidare" a „chiaburilor" este diabolică. Ea costă mult, dar preţul nu contează: scopul scuză mijloacele. Mîine dimineaţă voi pleca la Constanţa, cu el, să vedem dacă nu izbutim să obţinem măcar o păsuire de trei-patru zile, în care timp el să treiere recolta lui şi apoi să plece unde va fi trimis. Problema se punte în mod absolut necesar, fiindcă, dacă el pleacă cu batoza la Dorobanţu, de recolta lui nu are cine să se mai îngrijească şi este destinată pieirii. Ceea ce ar fi o pierdere nu numai pentru el, dar şi pentru colectivitate, căci e vorba de vreo 15 000 kg de grîu care riscă să putrezească pe cîmp dacă nu i se dă voie să le treiere înainte de a răspunde comandamentului judeţean agricol.

În casă e o jale indescriptibilă. În tot satul e aceeaşi jale. Oamenii au terminat de secerat grîul, dar nu au voie să treiere nimic pînă nu vor veni batozele de la Dorobanţu. Ei se uită cum le pleacă batozele de sub ochi, dar nu pot face nimic. În ţară e un adevărat război civil: guvernul, înarmat pînâ în dinţi, şi-a pus în gînd să distrugă ţărănimea, care nu e înarmată decît cu răbdare[...]

   

Ieri, pe cînd mă aflam la Prefectura Constanţa, a sosit un plutonier de jandarmi aducînd zece oameni cu el. «Am venit din Pantelimonu de Jos cu ei, fiindcă aşa e ordinul D-lui prefect, să-i aduc aici». Erau nişte ţărani. Am intrat în vorbă cu ei: sînt membri de partid. Cu o seară mai înainte au avut o şedinţă de celulă în care primarul comunei şi secretar al celulei, le-a spus că este nevoie să aducă o batoză de treierat în comună şi că trebuie să contribuie cu toţii la aducerea ei. Oamenii - ca în orice şedinţă de celulă - au început să pună diferite întrebări, printre care şi întrebări cu privire la treierat şi la aducerea acestei batoze. Unii au spus că nu este treaba lor să aducă batoza; batoza trebuie să fie trimisă acolo de cei se îngrijesc de acest lucru, iar ei nu pot aştepta prea mult, căci dacă nu vine batoza la timp, va trebui să înceapă să treiere cu caii, ca să nu se strice recolta pe cîmp. Discuţii „amicale", ca în orice şedinţă de partid, dar se vede că oamenii nu prea erau de acord cu primarul, iar primarul nu era deloc de acord cu ei. Imediat după şedinţă, primarul a telefonat prefectului despre felul cum a decurs şedinţa, arătîndu-i că nişte «membri de partid» îndrăznesc să discute nişte măsuri venite de sus, iar prefectul i-a ordonat să-i trimită lui pe toţi indivizii în chestiune. Cei zece ţărani au fost luaţi de jandarm în aceeaşi seară şi porniţi pe jos la Constanţa, unde au ajuns (parcurgînd 40 km) pe la ora 10 dimineaţa. Ce s-a mai întîmplat cu ei nu ştiu.

Situaţia este foarte încordată. Ţărănimea este mai alarmată ca oricînd, iar oficialităţile (prefecturi, preturi, primării, posturi de jandarmi, membri de partid) lucrează ziua şi noaptea pentru reuşita campaniei colectărilor. Cu siguranţă că această campanie a colectărilor este prima fază a operaţiei colectivizării. De aceea i se dă atîta importanţă de către partid, de aceeea este atît de intensă. Pînă la urmă, însă, campania va eşua - deşi în gazetă se va scrie contrariul - deoarece este dusă în mod absurd de nişte oameni care nu fac decît să execute mecanic ordinele primite de la unul la altul, neîndrăznind să aibă nici cea mai mică iniţiativă în această chestiune, chiar atunci cînd e cazul să aibă. Se tem toţi de pedeapsă. Căci pentru cei însărcinaţi cu organizarea colectărilor cea mai mică abatere, delăsare sau indulgenţă se pedepseşte cu munca silnică de 5 la 20 de ani pentru sabotaj. În faţa acestei ameninţări, oamenii au uitat că sînt oameni, au devenit nişte umbre care tremură în faţa lor înseşi, simţind în permanenţă deasupra capului o inexorabilă sabie a lui Damocles. Şi totul e o parodie aşa de caraghioasă! Dacă ai mişca numai un deget - dar cu hotărîre - ai trezi din acest coşmar cel puţin o sută de oameni dintr-o dată. Dar nimeni nu îndrăzneşte să mişte un deget.

Ciudat. Aici la oraş, ca şi la Constanţa de altfel, nimeni nu bănuieşte ce fierbere extraordinară e în ţară. La oraş, oamenii îşi văd de treburile lor: se plimbă; se vaită că nu găsesc ce le trebuie la piaţă, dar habar n-au că pe întinsul ţării milioane de ţărani sînt gata să arunce şandramaua în aer, că sînt terorizaţi, că-şi văd periclitată munca lor de un an, recolta aceasta atît de frumoasă, din cauză că nişte nepricepuţi, nişte birocraţi au venit să le încurce treburile la treierat. Poate niciodată mai mult ca acum Iorga n-ar fi avut o dreptate mai mare să strige «morţilor din birouri, treziţi-vă, căci ţara trăieşte!». Da, ţara trăieşte - dar ţara şi plînge, rabdă, suferă cumplit sub călcîiul celei mai îngrozitoare terori pe care a cunoscut-o lumea civilizată.”

 
#citeşte mai departe în volumul „7 ani cât 70. Pagini de jurnal (1948-1954)”, de Pericle Martinescu
#„7 ani cât 70. Pagini de jurnal (1948-1954)”
#Autor Pericle Martinescu

Dacă în urmă cu 123 ani pionierul culturii româneşti în Dobrogea, Petru Vulcan, inaugura prima bibliotecă publică la Constanţa, pe 23 noiembrie 2017, printr-o onorantă coincidenţă, cotidianul ZIUA de Constanţa, conştient de rolul său pe tărâmul cultural dobrogean, a inaugurat prima BIBLIOTECĂ DIGITALĂ - Fondul Documentar „Dobrogea de ieri şi de azi“.
 
DREPTURI DE AUTOR
 
a) Toate informaţiile publicate pe site de către ZIUA de Constanţa (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informaţii, fotografii, fişiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispoziţiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice şi Legea nr. 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA de Constanţa sau, după caz, furnizorii săi de informaţii.
 
b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afişarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului site-ului, cu excepţia afişării pe ecranul unui computer personal şi imprimarea sau descărcarea, în scop personal şi necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanţa.
  
Sursa foto: historia.ro
 

Citeşte şi:

#DobrogeaDigitală - „7 ani cât 70. Pagini de jurnal (1948-1954)”, de Pericle Martinescu: „Cu cît de puțin lucru se mulțumesc oamenii!”

#DobrogeaDigitală - „7 ani cât 70. Pagini de jurnal (1948-1954)”, de Pericle Martinescu: Cultura ca o farsă