#DobrogeaDigitală Portretul lui Alfonso Castaldi - „Parcă e Avarul în actul al patrulea când i s-a furat caseta“

Lucrarea „50 de figuri contimporane“ prezintă o colecție de portrete realizate de pictorul și graficianul Iosif Iser, pe marginea cărora adnotează Petre Locusteanu, jurnalist, dramaturg, umorist și fost actor la teatrul din Craiova.

Volumul, publicat în 1913, schițează chipul fizic și moral al celor mai impregnante figuri de la început de secol XX. Îi regăsim descriși, atât din condei cât și din pensulă, pe Regele Carol I, Carmen Sylva, Al. Davila, Galaction, Ovid Densușianu, Nottara, Coșbuc, I. G. Duca, Vlahuță, Take Ionescu, Macedonsky, Delavrancea, Victor Eftimiu, Sadoveanu, Minulescu sau Caragiale, și mulți alții.
 
Așa cum era și firesc, cartea începe cu portretul Regelui Carol I descris astfel „cu ochii săi autoritari, majestoşi, liniştiţ […]  părul nins, despărţit în două, cu cochetărie de strămoş care vrea să placă posterităţii…“. Urmează descrierea Reginei Elisabeta a României, „mama răniţilor şi totdeodată cea mai rănită mamă...“.
 


Seria de portrete continua cu Ion I. C. Brătianu ( n. 1864 - d. 1927), cel care a jucat un rol de primă importanță în Marea Unire din 1918 și în viața politică din România modernă.

Un alt portret prezentat este al lui Alfonso Castaldi, italian la origine stabilit în România la o vârstă fragedă. S-a remarcat de la începutul carierei prin excelența de care a dat dovadă. În 1914 a fondat orchestra Tinerimea simfonică din București. A compus o mulțime de lucrări, printre care „Tarantella“, „Talatta“ „Marsyas“. A urmat și o carieră didactică prodigioasă, fiind mentorul unor mari compozitori și dirijori: George Georgescu, Ion Dumitrescu, Gheorghe Dumitrescu, Alfred Alessandrescu, Nicolae Brânzeu, Ion Vasilescu.

A avut și un talentat artist plastic, pictând portrete și peisaje. A făcut parte din cercul de artiști plastici de seamă ai vremii sale: Jean Alexandru Steriadi, Camil Ressu, Fritz Storck, Paul Verona, Ștefan Dimitrescu, Ștefan Luchian, Alexandru Szathmary, Iosif Iser și Oscar Han.

Textul de factură profundă, impresionează prin cumulul de detalii, reușind să creeze o imagine clară a personalității descrise. Redăm mai jos rândurile scrise despre Alfonso Castaldi la care se adaugă pictura pe care o găsiți în galeria foto.

„Nu-l cunosc de-aproape pe d-l Castaldi. De-abia am schimbat împreună câteva amabilităţi, îi cunosc bine însă aparenţa. Şi mi-ajunge. Oare lumea întreagă e mai mult de cât o colecţie de aparenţe ?

Capul d-lui Castaldi mi-aduce aminte dormitorul internatelor de băeţi dimineaţa, după ce internii au plecat la şcoală. O neorânduială grozavă: pernele pe jos, albiturile atârnate de lămpi şi ferestre, cearşafurile ghemotocite, plăpămile răvăşite. Atâta neorânduială este şi în figura d-lui Castaldi. Iar ochii săi de pisică somnoroasă, prelungiţi, subţiri ca doi gologani de nikel văzuţi în dungă, clipesc ca o candelă cu untdelemnul pe sfârşite în luminişul de dimineaţă al unui astfelde dormitor răvăşit.

Îl cunoşteam înainte de a şti cine este. Îl  vedeam aproape zilnic cum se strecura pe lângă zidurile străzilor, ca o umbră ce se teme să se desluşească din umbra în care trăeşte, cu pasul molcom, regulat ca ritmul unei muzici leneşe.

Nu aflasem cine e şi nici nu vream să aflu. Mă nelinişteau însă ochii lui cari păreau că închid reflexul unui cer ce nu este al nostru. Nu ştiam că e italian şi nu ştiam că e muzicant. Neorânduiala tuturor liniilor sale nu puteau să trădeze armoniile nesecate ce dormeau în sufletul lui; dar mersul său leneş, mişcările de farniente, ochii în cari mureau visuri fascinante, m’au făcut de multe ori să bănuesc că necunoscutul acesta trebue să fie vreun napolitan care, într’o bună zi, obosit de prea multă odihnă în bătaia razelor fierbinţi de soare, şi-a luat în dinţi inima plină de căldură vulcanică, de muzică necântată, de visuri nerealizabile, şi a plecat în pribegie cu comoara lui săracă.

Şi aşa a fost. Odată boemul acesta pribeag şi-a deschis inima înfiorată de căldura şi lumina altor ceruri  şi atunci au isbucnit în afară melodii dumnezeeşti. În ochii de pisică a strălucit raza inspiraţiei sfinte.

Totuş mie Castaldi îmi face mai mult impresia unui mare sgârcit. Şi-adesea înclin să cred că dacă ochii acestui mare artist se subţiază atâta, dacă trăsăturile feţei îşi pierd din zi în zi conturul lor armonic, dacă culoarea sângelui a dispărut aproape cu desăvârşire, pricina sunt numai chinurile harpagonice pe cari Castaldi trebue să le îndure când e nevoit să-şi smulgă vreo nestimată din suflet şi să o arunce admiratorilor săi.

Şi ca dovadă că aşa trebue să fie, priviţi pe acest artist când conduce o orchestră: Par'că e Avarul în actul al patrulea când i s-a furat caseta.“
 

Sursă foto: „50 de figuri contimporane“, de Petre Locusteanu și Iosif Iser
 

Citește și:

Portretul lui Ion Gorun, „acest majestuos trapist al literaturei noastre“

Portretul lui Nicolae Soreanu, „cel mai expresiv artist al nostru“