#DobrogeaDigitală Portretul lui Eugen Lovinescu - „Cum de-ai izbutit să scrii atâtea, să faci atâtea la o vârstă aşa de fragedă, copilaşule de 30 ani?“

Lucrarea „50 figuri contimporane“ prezintă o colecție de portrete realizate de pictorul și graficianul Iosif Iser, pe marginea cărora adnotează Petre Locusteanu, jurnalist, dramaturg, umorist și fost actor la teatrul din Craiova.

Volumul, publicat în 1913, schițează chipul fizic și moral al celor mai impregnante figuri de la început de secol XX. Îi regăsim descriși, atât din condei cât și din pensulă, pe Regele Carol I, Carmen Sylva, Al. Davila, Galaction, Ovid Densușianu, Nottara, Coșbuc, I. G. Duca, Vlahuță, Take Ionescu, Macedonsky, Delavrancea, Victor Eftimiu, Sadoveanu, Minulescu sau Caragiale, și mulți alții.
 
Așa cum era și firesc, cartea începe cu portretul Regelui Carol I descris astfel „cu ochii săi autoritari, majestoşi, liniştiţ […]  părul nins, despărţit în două, cu cochetărie de strămoş care vrea să placă posterităţii…“. Urmează descrierea Reginei Elisabeta a României,  „mama răniţilor şi totdeodată cea mai rănită mamă...“.

Seria de portrete continua cu Ion I. C. Brătianu ( n. 1864 - d. 1927), cel care a jucat un rol de primă importanță în Marea Unire din 1918 și în viața politică din România modernă.

Prezentăm în continuare portretul ilustrului Eugen Lovinescu, liderul intelectualilor europeniști. Europeniștii și tradiționaliștii au fost două grupări de intelectuali din perioada interbelică cu ideologii diferite despre cultura română. Europeniştii, conduși, așa cum antemenționam, de Eugen Lovinescu, considerau că România trebuie să se dezvolte din punct de vedere economic, social şi cultural urmând modelul Europei occidentale. Lovinescu a criticat îndelung tradiționaliștii și a considerat că civilizaţia română modernă s-a născut odată cu începuturile contactelor culturale cu Europa occidentală, din prima jumătate a secolului XIX.
 


Textul de factură profundă, impresionează prin cumulul de detalii, reușind să creeze o imagine clară a personalității descrise. Redăm mai jos rândurile scrise despre Eugen Lovinescu la care se adaugă pictura pe care o găsiți în galeria foto.
 
„Am văzut odată, nu ştiu pe ce stradă negustorească, un om înalt, cu muşchiulatură atletică, cu capul mare, care sta răzimat cu plictiseală de pervazul uşei unei prăvălii scunde, strâmte, plină cu mărunţişuri pe cari nimeni nu se grăbea să le cumpere.
 
M’a mişcat atunci un sentiment ciudat de complex în faţa acelui negustor cu suprafaţa mai mare decât cuprinsul prăvăliei lui, menit par,că să nu poată intra niciodată înăuntru, ca să pună rânduială în rafturile încărcate cu tot felul de lucruri trebuincioase, dar de cari oricine se putea lipsi fără pagubă.
 
Nu mi-aş îngădui niciodată să spui că d-l Lovinescu îmi face impresia acelui uriaş negustor, pe care l-am văzut, într’o dupăamiază de vară, asudând de plictiseală, dinaintea prăvăliei lui pitice. Nu pot ascunde însă că, în sentimental ciudat de complex ce m'a mişcat la vederea acelui negustor, am surprins elemente din complexitatea de impresii ce mi-o stârnesc d-l Lovinescu şi opera sa. Ţin să lămuresc însă dela început, că în această asemănare aş vrea să se vadă mai mult un compliment pentru negustorul cu pricina, decât o răutate nefolositoare la adresa d-lui Lovinescu.
 
Şi dece-aş fi rău cu d-l Lovinescu ? D-sa par’că este un copil care a crescut înainte de vreme, o precocitate extraordinară, un ciorchine de strugure care s’a copt înainte de a înceta să fie crud. Deşi precocitatea sa este mult mai bătrână decât minoritatea literară a prietenului său Victor Eftimiu, nu se poate tăgădui că majoratul civil al d-lui Lovinescu contrastează cu zâmbetul candid ce-i încadrează faţa, ca o aureolă de nevinovăţie, şi e dezminţit mereu de frăgezimea imaculată a obrajilor săi de prunc ce n-a fost încă înţărcat.
 
De-aceea, decâteori îl văd pe d-l Lovinescu, grav sau vesel, argumentând cu vervă şi competenţă o impresie literară, sburdălnicind proză, ţinând o lecţie la Universitate, simt aceeaş irezistibilă plăcere pe care mi-o face un copil care şi-a pus joben în cap sau care îşi încruntă fruntea şi-şi umflă buzele ca să imite o gravitate a tatălui său.
 
II admir pe d-I Lovinescu şi-l iubesc. Şi nu odată am fost ispitit să-i strig entuziasmat de admiraţie :
- Cum de-ai izbutit să scrii atâtea, să înveţi atâtea, să faci atâtea la o vârstă aşa de fragedă, copilaşule de 30 ani?!“

 

Sursă foto: „50 de figure contimporane“ de Petre Locusteanu și Iosif Iser

Citește și:
Portretul lui Take Ionescu - „Elocvenţa acestui mare orator mă indignează şi mă farmecă totdeodată“

Portretul lui George Coșbuc - „Talentul lui e tocmai ca soarele“