Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
03:03 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#GhidDobrogean1924 „Ce e de văzut la Constanța?“ - Cazinoul, Sala de arme, Monumentul Eroilor

ro

31 Jan, 2023 00:00 3757 Marime text

 
  • Autorii fac un istoric al orașului de la malul mării, din timpurile legendare, trecând prin epoca romană și stăpânirea turcească, și până în „vremurile noui”. În primul capitol este integrată și o rubrică dedicată prezentării principalelor monumente, clădiri, edificii, instituții, statui, lăcașe de cult din Constanța din anul 1924. 

Cele aproape 200 de pagini ale volumului „Constanţa şi Techirghiol, 1924: ghid ilustrat pentru vizitatori” ne poartă cu un secol în urmă, în atmosfera interbelică a urbei pontice aflate în plin avânt economic.
 
Lucrarea a fost alcătuită de Th. Ionescu și I. N. Duployen și este gândită ca o prețioasă călăuză, atât pentru turiștii sosiți pe litoral, dar și pentru localnicii care se puteau astfel familiariza cu istoria, geografia sau etnografia spațiului dobrogean.

Buni cunoscători ai oraşului de la malul mării, autorii îl pun în lumină sub toate aspectele şi reuşesc să trezească interesul prin modul pitoresc de prezentare și structurare a materialului.
 
Un parfum de epocă se degajă din textele de promovare (prime încercări de publicitate) dedicate firmelor existente în Constanța: hoteluri, restaurante, drogherii, ateliere de manufactură sau reparații, bănci, societăți de asigurări, magazine de coloniale, prăvălii de încredere, medici, avocaţi etc. Toți cei care și-au dorit promovarea afacerii au apărut în acest ghid, cu tiraj impresionant, răspândit de editorii săi pe tot teritoriul României.
 


Au fost promovate, de asemenea, publicațiile care apăreau în anii ’20 la Constanța - ziarul „Dacia”, revista „Dobrogea economică”, ziarele „Dobrogea jună” sau „Marea Neagră”.
 
Autorii fac un istoric al orașului de la malul mării, din timpurile legendare, trecând prin epoca romană și stăpânirea turcească, și până în „vremurile noui”. Este prezentată geografia urbei, ghidul străzilor, în ordine alfabetică, liste de telefoane ale instituțiilor, firmelor, dar și a puținelor persoane fizice care dețineau la vremea aceea miraculosul mijloc de comunicare. Sunt trecute în revistă (cu fotografii ale celor aflați la conducere) autorități publice, ecleziastice, civile și militare: Episcopia, Prefectura, Primăria, Gara Constanța, Tribunalul, Căpitănia Portului, Comandamentul Diviziei de mare etc.
 
Continuăm cu următorul subcapitol al lucrării mai sus menționate, intitulat „Ce e de văzut la Constanța?“, cu prezentarea a trei monumente simbol ale Constanței din anul 1924. Paginile acestui subcapitol descriu obiectivele principale care pot fi vizitate în Constanța și chiar în împrejurimile ei. Autorii trec în revistă monumente, clădiri, statui, lăcașe de cult. Printre acestea se află și o amplă prezentare a statuii lui Ovidiu din piața care îi poartă numele, apoi o largă relatare despre lăcașele de cult, continuând cu edificiile din ediția curentă.
 
Autorii au integrat în această rubrică prezentarea Monumentului Eroilor, Sala Armelor a Regimentului 34 Infanterie și a Cazinoului comunal. Detaliile oferite ne proiectează în acei ani, fiind descrise sălile Cazinoului,  aspectele arhitecturale, evenimentele petrecute aici, continuând cu Sala Armelor și Monumentul Eroilor cu o prezentare captivantă a poveștilor istorice ale acestora.
 
Pentru a putea identifica cele prezentate, mai jos precizăm numele actuale ale străzilor menționate în textul citat, conform lucrării „Onomastica străzilor din Constanța“, de Petre Covacef, publicată în anul 2010:
 
Strada Mircea - astăzi strada Mircea cel Bătrân
Bulevardul General Averescu  - astăzi faleza Cazinoului
Strada Eternității - astăzi strada Cibinului
 
Redăm în cele ce urmează fragmentele cuprinse în lucrare despre tema deja menționată:
 
„Cazinoul Comunal, bul. Gen. Averescu
 

Clădire impozantă, în stil modern, secesion; operă a arhitectului Renard. E aşezat pe malul mărei, pe Bul. Gen. Averescu. Posedă o terasă splendidă în mare. Interiorul somptuos, săli de joc, sală de teatru şi concert, bufet, restaurant de primul ordin. Două orchestre, una naţională în sala restaurantului şi alta clasică pe terasă dau zilnic concerte.
 
Se organizează foarte des serbări, festivaluri şi baluri foarte reuşite şi foarte cercetate. Trupe de teatru cu elemente distinse, face stagiune de vară. În aripa dreaptă a Cazinoului, în mare, este construit un mic dig ce formează un port, în miniatur pentru bărcile cu pânze, rame şi motor. Preumblări pe mare, ziua şi seare.
 
Sala de arme a Reg. 34 inf., str. Mircea
 
Din iniţiativa şi sârguinţa d-lui Col. Bărbulescu, comandantul regimentului, sala de arme a căzărmei a fost transformată într’o capelă de onoare pentru comemorarea actelor de vitejie ale ostaşilor şi pentru veşnicia eroilor ce au aparţinut acestui regiment, morţi pe câmpul de glorie. E un fericit început de muzee militare şi care merită de a fi vizitat. Sunt expuse: arme, trofee, potretele eroilor, hărţi etc. etc. Se poate vizita în toate zilele cu învoirea d-lui Comandant sau a ajutorului său.
 
Monumentul Eroilor, str. Eternității
 
În cimitirul de onoare, al eroilor, de pe str. Eternităţei se află un interesant monument consacrat celor ce şi-au jertfit viaţa pentru întregirea neamului. Monumentul se compune dintr’o coloană de granit de Bulgaria, de 6 m. înălţime, aşezat pe o bază de 6 m.p., formată din 4 trepte. În vârful coloanei, un vultur de bronz, cu aripele deschise. Pe coloană o cruce şi inscripţia 1916 - 1919,
 
Monumentul acesta îşi are istoria lui. În anul 1919 D-l Dr. Bârzănesci, medicul şef al spitalului Comunal, era medic de secţie la C. f. r. şi într’una din inspecţiile ce le făcea pe linie, a găsit, pe câmp, în apropiere de gara Hamangia, petre cioplite, pentru un monument, un leu, cu botul pe labe, şi un vultur din bronz. D-l Dr. Bânzănescu, a avizat imediat statul major al Corp. 5 de armată.
 
Făcându-se cerceiări s’a aflat că bulgarii, care ocupaseră Dobrogea, hotărâse ridicarea acestui monument spre a comemora victoria lor pe care o credeau definitivă şi spre a însemna punctul cel mai înaintat al invaziei lor în Dobrogea. D-l General Pătraşcu, pe atunci Comandantul Corpului 5 de armată, a dispus că monumentul să fie ridicat de pe câmp şi să se aşeze în cimitirul eroilor.
 
Monumentul a fost mutat fără leul de bronz şi inaugurat cu mare pompă în anul 1922.“
 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Comentarii








Cele mai recente postari