Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:55 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Istoria Dobrogei - Bibliografie „Biblioteca lui Apolodor” (sec. I)

ro

09 Dec, 2023 16:22 2576 Marime text

Sub numele eruditului Apolodor (sec. II î. H.) din Atena s-a păstrat un tratat de mitologie cu titlul „Biblioteca lui Apolodor”. De fapt, scrierea este un extras dintr-un manual de mitologie din sec. I î. H. similar cu cele folosite de istoricul grec Diodor din Sicilia și poetul roman Ovidiu, fiind redactată în sec. I sau poate sec. II. (ed. Gh. Ștefan)
 
În capitolul 33 al cărții I, este relatat un episod al legendei Argonauților petrecut în Marea Neagră, considerat a fi la originea numelui coloniei grecești Tomis/Constanța: „ Aflând cele ce cutezase Medeea [fiica regelui Colchidei îndrăgostită de Iason], Aeietes a pornit cu corabia în urmărirea ei. Văzând că se apropie, Medeea și-a ucis fratele, l-a tăiat în bucăți și l-a aruncat în adâncuri. Adunând mădularele copilului, Aietes a întârziat cu urmărirea. De aceea s-a întors la țărm, a înmormântat rămășițele copilului și a numit locul de acolo Tomi
 


Istoricul Gh. Ștefan (1899-1980) notează că autorul anonim urmează textul „Argonauticelor” grecului Apollonios din insula Rodos din Marea Egee, adăugând detalii luate de la alți scriitori care au abordat legenda.
„Tomi” a fost tradus „bucățica” de Ovidiu în Tristele(III, 9, 33-34), editorul Ștefan notând că subiectul fusese discutat de colegul său arheolog Radu Vulpe în studiul Dobroudja (1938).
 
Alți autori greci și romani care au scris despre legenda celor 50 de eroi greci conduși de Iason, trimiși cu corabia „Argo” să fure Lâna de Aur din regatul Colchida din nordul Mării Negre (în ordine cronologică): Pindar, Aristotel, Strabon, Pompeius și Flaccus..
 
Bibliografie
Apollodori Bibliotheca edidit Richardus Wagner, Teubner, Leipzig, 1894.
GHEORGHE ȘTEFAN (redactor responsabil) /INSTITUTUL DE ARHEOLOGIE AL ACADEMIEI RPR, Izvoare privind istoria României, vol. I, Ed. Academiei R. P.R., București, 1964. (LXXVII. Biblioteca lui Apolodor)
 
Sursa foto: ZIUA de Constanța - Exponate Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța 


Despre Marius Teja
 
Marius Virgil Teja s-a născut în judeţul Constanţa, în anul 1969. A absolvit Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureştişi are un master în Relaţii Internaţionale, absolvit la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. A fost profesor de Istorie şi Cultură Civică, muzeograf, voluntar after school, iar din 2020 editează blogul „Națiunea Armănă“.
 

Citește și:

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Plutarh (sec. I-II) - „Vieți paralele”

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Comentarii








Cele mai recente postari