Istoria Dobrogei - Bibliografie Strabon (sec. I î. H. - sec. I d. H.) - „Geografia” (Cărțile I, II, III)

Grecul Strabon s-a născut în polis-ul Amasia din nordul Asiei Mici (Turcia asiatică) în anul 63 î. H. În perioada 29 î. H. – 20 î. H. a călătorit la Roma, Egipt și alte teritorii. Întors în Asia Mică, el a scris o istorie în 43 de cărți referitoare la sec. II-I î. H., continuând astfel „Istoriile” grecului Polibiu și din care s-au păstrat fragmente. Opera sa care s-a păstrat în mare parte este „Geografia”, în 17 cărți, și care a fost terminată în anul 18 d. H. Strabon a folosit, cu spirit critic, ca izvoare lucrările grecilor Eratostene, Artemidor, Apolodor, Megastene, Nearh și Posidoniu. Ca adept al curentului filosofic al stoicismului, autorul consideră geografia ca parte a filosofiei și, în contextul descrierii locurilor, el subliniază importanța factorului uman și a istoriei. Ca urmare, „Geografia” este considerată „cea mai completă și mai competentă” lucrare a domeniului asupra antichității. Strabon a decedat în anul 19 d. H. (ed. G. Ștefan)
 
Cartea I
În capitolul 1 este citat Homer (sec. VIII î. H.), autorul epopeelor „Iliada” și „Odiseea”, care menționa tribul trac al moesilor de la sud de Dunăre și coasta tracă a Mării Negre de la sud de Dunăre: „10. Poetul [Homer - notă G. Ș.]... amintește apoi și de ținuturile din jurul Propontidei și ale Pontului Euxin... El are cunoștință și despre Istru, căci îi citează pe misi – un neam trac, vecin cu acest fluviu. Mai cunoaște apoi și coasta mării ce vine după Istru și anume cea tracă până la Peneu (...).”
Moesii erau un important trib trac așezat la sud de Dunăre, în nord-estul Serbiei și nord-vestul Bulgariei. Supuși de romani, aceștia au denumit, în secolul I,  cu numele lor provincia dintre Dunăre și Balcani, ulterior împărțită în Moesia Superior și Moesia Inferior, în cea de a doua fiind inclusă și Dobrogea.
 


Capitolul II prezintă pe Alexandru cel Mare, regele Macedoniei (sec. IV î. H.), ca pe liderul politico-militar care a extins spațiul civilizației antice mediteraneene până la Dunăre, iar Republica Romană ca o continuatoare a expansiunii până la fluviul Nistru: „1.[Alexandru cel Mare – notă G. Ș.] ne-a făcut cunoscut... în nordul Europei tot ținutul până la Istru. Iar romanii.. locurile de dincolo de Istru până la fluviul Tyras [Nistru].”
De asemeni, în capitolul II este descrisă perspectiva grecilor asupra Mării Negre în epoca homerică: „10. Cei de pe atunci [pe vremea lui Homer – n. G. Ș.] socoteau Marea Pontului un al doilea Ocean și erau de părere că oamenii care veneau în corăbii până acolo călătoreau tot de departe ca și cei care depășeau Coloanele lui Heracles [strâmtoarea Gibraltar - n. G. Ș.]. Căci, dintre mările cunoscute azi, Pontul Euxin era considerată cea mai mare și de aceea îi dădeau prin excelență numele <Pont> [mare adâncă – n. G. Ș.]– tot așa cum îi cum îi spuneau lui Homer . Poate și din această cauză a mutat Homer către Ocean [Atlantic] întâmplările din Pont, socotind că lumea – din pricina prejudecăților - va primi mai ușor aceasta...”
Tot în acest capitol este menționată viziunea epocii homerice asupra nordicilor: „27. ... Pomenesc părerea elenilor din vechime, căci ei denumesc toate neamurile cunoscute de la miazănoapte cu un singur nume: sciți sau nomazi – cum le zice Homer...”



Strabon semnalează, fără să nominalizeze, opinia greșită a înaintașilor săi care credeau că Dunărea avea un braț care se vărsa în Marea Adriatică: „39. ... Unii cred că cei din preajma lui Iason [argonauții] au străbătut cu corăbiile lor și o bună parte a Istrului, iar alții zic că [au ajuns - n. G. Ș.] chiar până la Adriatica: după unii, deoarece nu cunoșteau locurile, iar după cum spun alții, un braț al Istrului se desface din marele Istru și se varsă în Adriatica. Ei spun asta cu bună știință și cu încredințare.”
De asemenea, este menționată Insula Șerpilor în zona vestică a Mării Negre: „22.... Partea dinspre apus a Pontului Euxin are o lungime de trei mii opt sute de stadii [1 stadion = 150-200 m] de la Bizanț [Bizantion/Constantinopol/Istanbul] până la gurile fluviului Boristene [Nipru] și o lățime de două mii de stadii. În ea se află insula Leuce . (...) Înconjurul întregii mări ajunge la vreo douăzeci și cinci de mii de stadii. Forma acestui perimetru este asemuită de unii cu un arc scitic încordat, a cărui coardă ar fi partea dreaptă a Pontului (....). Cealaltă parte [vestică] e asemuită cu un arc, care ar avea două încovoieturi: cea de sus mai rotunjită, cea de jos semănând mai mult cu o linie dreaptă. Astfel – spun aceștia – și acea parte a Pontului formează două golfuri, dintre care cel apusean este cu mult mai rotunjit decât celălalt.”
 
În capitolul III este descrisă Marea Neagră: „4. ... În Pont se varsă multe ape mari, de la miazănoapte și de la răsărit. Coastele acestei mări se umplu cu nămol, pe câtă vreme ale celorlalte își păstrează adâncimea lor mare. Apa din Pont este din aceeași pricină foarte puțin sărată și există un curent care merge prin acele locuri unde malul coboară. I se părea [Eratostene, geograf grec, sec. III î. H.] că pe viitor întreg Pontul se va umple cu nămol, dacă apa va continua să curgă astfel. Chiar și în zilele noastre – spunea el – țărmul stâng al Pontului se înfățișează ca o mlaștină: este vorba de Salmydessos [litoralul pontic al Turciei europene], locurile din vecinătatea Istrului, cărora marinarii le spun <piepturi> și cele de lângă pustiul scitic [stepa din nordul Mării Negre].... (...) 7. Se depun straturi mari de nămol la gurile râurilor. De pildă, la gurile Istrului așa numitele <piepturi>, apoi pustiul scitic și Salmydessos..”.
„Piepturile” nămoloase ale gurilor Dunării fuseseră menționate de istoricul grec Polibiu (sec. II î. H.).
Urmează descrierea Dunării și reluarea discuției privind falsul braț al fluviului, care s-ar fi vărsat în Adriatica: „15.... Dar Istrul nici nu izvorăște din părțile Pontului, ci pornește dintr-un punct opus,  [adică – n. G. Ș.] din munții ce se află deasupra [la nord de] Mării Adriatice: nici nu se varsă în cele două mări, ci numai în Pont și se desparte [în brațe – n. G. Ș.] numai către vărsarea sa. [Hiparh, geograf grec, sec. II î. H. – n. G. Ș.] săvârșește aceeași greșeală ca și unii înaintași ai săi, care își închipuiau că există un râu cu același nume ca și Istrul și care se desface din acesta, pentru a se vărsa în Marea Adriatică. De la el și-ar fi tras numele neamul istrienilor [peninsula Istria, Croația], al căror teritoriu îl străbate...”
 


Cartea II
Capitolul 1 prezintă lacunele înaintașilor grecilor în ce privește geografia Europei: „41... Și acum trebuie să spunem că Timostenes [geograf grec, sec. III î. H. – n. G. Ș.], Eratostene și cei dinaintea lor nu cunoșteau aproape deloc geografia Iberiei [Spania] și a Celticii [Franța]; și încă și mai puțin pe a Germaniei și a Britaniei; de asemeni, a țării geților și a bastarnilor. Erau și mai nepricepuți în ce privește Italia, Adriatica, Pontul și ținuturile de miazănoapte...”
În capitolul 5 este precizată de două ori așezarea geților lângă Dunăre: „12. ... Mai ales oamenii din zilele noastre ar putea să vorbească mai bine despre locuitorii  de pe malurile Istrului, atît despre cei de dincoace, cât şi despre cei de dincolo de fluviu, adică geţi, tirageţi şi bastarni... (...) 30. După Italia şi Galia, au mai rămas părţile dinspre răsărit ale Europei, pe care le împarte în două fluviul Istru. Acesta curge de la apus la răsărit spre Pontul Euxin. El lasă în stânga întreaga Germanie, începând de la Rin şi toate meleagurile geţilor, ţinuturile tirageţilor, bastarnilor şi sarmaţilor, până la fluviul Tanais [Don/Rusia] şi Lacul Meotic [Marea Azov]; iar la dreapta întreaga Tracie, Iliria [litoralul balcanic al Mării Adriatice] şi partea Eladei cu care se sfârşeşte Europa.”
 
Cartea III
Capitolul 4 menționează asemănarea obiceiurilor tracilor și sciților: „17... Aceste obiceiuri sunt și ele comune celților, tracilor și sciților. Sunt aceleași și cele în legătură cu vitejia – atât a bărbaților, cât și a femeilor. Femeile muncesc și ele la câmp și îndată ce au născut, îi slujesc pe bărbați, punându-i să stea culcați în locul lor. Adesea ele nasc la muncile câmpului. Spală copilul, șezând pe vine lângă apa vreunui râu, și-l înfașă.
 

Sursa foto: ZIUA de Constanța - Exponate Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța
Bibliografia
Strabonis Geografica, recognovit Augustus Meineke, vol. I-III, Teubner, Leipzig, 1852-1853.
GHEORGHE ȘTEFAN (redactor responsabil) /INSTITUTUL DE ARHEOLOGIE AL ACADEMIEI RPR, Izvoare privind istoria României, vol. I, Ed. Academiei R. P. R., București, 1964. (LII. Strabon)
 
 
Despre Marius Teja
 
Marius Virgil Teja s-a născut în judeţul Constanţa, în anul 1969. A absolvit Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureştişi are un master în Relaţii Internaţionale, absolvit la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. A fost profesor de Istorie şi Cultură Civică, muzeograf, voluntar after school, iar din 2020 editează blogul „Națiunea Armănă“.
 

Citește și:

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Nicolaos (sec. I î. H.) - „Compendiu despre moravuri”