Istoria Dobrogei - Populație - Personalități Orfeu

• Orfeu a fost un erou (semizeu) din mitologia greacă, considerat cel mai important poet prehomeric (anterior sec. VIII î. H.). Potrivit tradiţiei, el era fiul regelui trac Eagru şi al muzei poeziei epice Caliope. Zeul Apollo i-a dăruit lira de aur, iar cele 9 Muze l-au învăţat să cânte la acest instrument răspândind armonii divine, cu care fermeca animalele sălbatice, pietrele, arborii şi obiectele de pe muntele zeilor Olimp.

El a fost unul din cei 50 de eroi greci, îmbarcați pe corabia Argo în frunte cu Iason, care au furat Lâna de Aur din regatul Colchida (Crimeea/Ucraina). În timpul expediţiei, el a  domolit cu lira sa valurile furtunoase ale Mării Negre şi sufletele zbuciumate ale Argonauților.

La întoarcerea din expediție, s-a instalat în Tracia, unde s-a căsătorit cu nimfa Euridice. Într-o zi, fugind de păstorul Aristeu, ea a fost muşcată de un şarpe veninos şi a murit. Orfeu a urmat-o în regatul umbrelor stăpânit de zeul Hades, reuşind să oprească cu lira chiar și chinurile blestemaților și să-şi recapete soţia de la cea mai crudă divinitate greacă. Rugăminţile sale au fost însă condiţionate: nu avea voie să se întoarcă pentru a-şi privi soţia până ce nu ar fi ieşit amândoi din tărâmul lui Hades. Dar în pragul dintre cele două lumi, împins de nerăbdarea dragostei, el a privit înapoi, abia apucând s-o vadă pe Euridice dispărând din nou în Infern. Un pasaj din tragedia Alcesta a grecului Euripide  indică şi existenţa unei versiuni a mitului în care Euridice a fost salvată.
Disperarea provocată de pierderea definitivă a Euridicei l-a împins pe Orfeu să insulte femeile trace, iar acestea s-au răzbunat sfâşiindu-l, pradă extazului orgiilor bahice (conform versiunii grecului Eschil, reluată cu modificări de grecul Pausanias). Cele 9 Muze i-au adunat rămăşiţele şi le-au îngropat la Libetra, pe muntele Olimp; potrivit tradiţiei (Filostrat şi Fanocles), capul lui Orfeu a fost aruncat în fluviul Hebru (Marița), de unde a ajuns în Marea Egee, fiind dus de valuri pe insula Lesbos. Deoarece continua să vorbească, pronunţând oracole la concurenţă cu Apollo, a fost redus definitiv la tăcere de către zeu. (H. O. 2014)
 


Orfeu este amintit ca poet și profet și în unele izvoare literare greco-romane.
Grecul Androtion (sec. IV î. H.) în „Istoria Atticii”: „Se spune că dintre vechii traci  nimeni nu știa carte. Ba chiar toți barbarii din Europa socoteau lucru foarte rușinos să folosească literele. (...) De aceea unii îndrăznesc să afirme că nici n-a existat un înțelept Orfeu, de origine tracă, ci că miturile au născocit despre el povești. Acestea le spune Androtion, dacă el poate fi pentru cineva un martor de încredere cu privire la necunoașterea scrisului și lipsa de învățătură a tracilor.”
Grecu Strabo  (sec. I î. H. – sec. I d. H.) în „Geografia”: „X, 3, 17. Muzica întreagă, privită atât ca melodie, cât și ca ritm, .și cuprinzând [în noțiunea ei – n. G. Ș.] și instrumentele e socotită ca fiind de origine tracă și asiatică. (...) Se spune că cei care s-au ocupat în vechime cu muzica – Orfeu, Musaios și Tamiris – sunt traci. (...) XVI, 2, 39. (...) Şi profeţii erau cinstiţi, încât erau socotiţi vrednici de domnie, ... astfel ... Orfeu, Musaios şi (...)”
Romanul Pomponiu Mela  (sec. I) în „Descrierea Pământului”: „II, 2, 17. În interior se înalță munții Haemus [Balcani/Bulgaria], Rodope [Bulgaria] și Orbelos [Orvelos/Grecia+ Slavianka/Bulgaria], vestiți datorită sărbătorilor lui Bacchus și cortegiilor de menade, pe care le-a instituit pentru prima dată Orfeu.”
Romanul Pliniu cel Bătrân  (sec. I) în „Istoria naturală”: „IV, 11, 41-45. ...Culmea muntelui Haemus [Balcani/Bulgaria] urcă până la şase mii paşi. Partea opusă, înclinată spre Dunăre, este locuită de moesi, geţi, aezi, scaugdi şi clari, iar mai jos, de sarmaţii arei, numiţi areaţi, de sciţi şi lângă ţărmurile Pontului, de moriseni şi sitoni, din care se trage poetul Orfeu.”
Grecul Plutarh (sec. I-II) în „Despre răzbunarea târzie a divinității”: „12. ... Nu-i lăudăm nici pe traci, care până astăzi îşi tatuează femeile ca să-l răzbune pe Orfeu...”
 


Grecul Pausania  (sec. II) în „Descrierea Greciei”: „IX, 30, 5... După ce s-au ghiftuit cu vin [femeile trace – n. G. Ș.] au săvârșit o faptă îndrăzneață și de atunci s-a statornicit obiceiul ca bărbații să se îmbete înainte de a intra în luptă...”
Editorul G. Ștefan notează că  pasajul face aluzie la uciderea lui Orfeu de către femeile trace.
Clemens (sec. II) în „Covoarele”: „IX, 15. (...) Este limpede că barbarii cinstesc cu deosebire pe legiuitorii și dascălii lor, numindu-i zei. (...) Îmi pare că ei au simțit binefacerile mari ale bărbaților înțelepți și i-au cinstit. La rândul lor, acești bărbați au arătat că înțelepciunea lor este în folosul obștii; [așa sunt – notă G. Ștefan] toți brahmanii [casta preoților la indieni], odrisii și geții.”
Editorul G. Ștefan notează că pasajul face aluzie la rolul de lider spiritual al lui Orfeu
Romanul Aelianus (sec. II-III) în „Felurite istorioare” îl citează pe grecul Androtion: „VIII, 8. Se spune că dintre vechii traci nimeni nu cunoștea scrierea. Ba încă toți barbarii ce locuiau în Europa socoteau că ar fi mare rușine să cunoască scrisul. Cei din Asia – după cum se spune – îl folosesc în mai mare măsură. De aceea unii îndrăznesc să afirme că nici Orfeu n-a ajuns învățat, fiind trac, ci miturile au spus minciuni despre el. Acestea le susține Androtion, dacă pentru cineva el e vrednic de crezare atunci când el aduce dovezile acestea despre necunoașterea scrisului și lipsa de învățătură la traci.”
Creștinul Origene (sec. II-III) în „Împotriva lui Celsus”: „II, 55. După aceea iudeul grăi către concetățenii săi care credeau în Isus: Zamolxis, sclavul lui Pitagora [sec. VI î.H.], la sciți  și chiar Pitagora în Italia (...) și Orfeu la odrisi..>”
Romanul Solinus (sec. III) în „Culegere de fapte memorabile”: „X, 8. Pe ţărmul pontic locuieşte neamul sitonilor, care este socotit în rândul celor mai de seamă neamuri, deoarece acolo s-a născut cântăreţul Orfeu.”
 
Bibliografie
Horia Oprea, Legenda lui Orfeu, 12 mai 2014
Anna Ferrari,  Dicţionar de mitologie greacă şi romană, trad. E. Stoleriu, D. Cojocaru, D. Zamosteanu, Ed. Polirom, Iaşi, 2003
GHEORGHE ȘTEFAN (redactor responsabil) /INSTITUTUL DE ARHEOLOGIE AL ACADEMIEI RPR, Izvoare privind istoria României, vol. I, Ed. Academiei R. P.R., București, 1964.
 
Sursa foto: ZIUA de Constanța - Exponate Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța 


Despre Marius Teja
 
Marius Virgil Teja s-a născut în judeţulConstanţa, în anul 1969. A absolvit Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureştişi are un master în RelaţiiInternaţionale, absolvit la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. A fost profesor de Istorie şi Cultură Civică, muzeograf, voluntar afterschool, iar din 2020 editează blogul „Națiunea Armână“.


Citește și:

Istoria Dobrogei – geografie – locuri: Insula antică Peuce din Delta Dunării