Portrete. Oameni care au făcut istorie culturală în Dobrogea Petre Diaconu (galerie foto)

„Numai cunoscându-ţi bine trecutul poţi să-ţi luminezi bine viitorul.“
 
L-am cunoscut cu mulţi ani în urmă, pe şantierul arheologic de la Păcuiul lui Soare. Lucra acolo cu o stăruinţă de neegalat. Ştia că pământul micii insule din Dunăre ascunde foarte multe secrete. Amplasată într-un ostrov dunărean, în aval de Silistra, cetatea a fost în fapt un punct naval avansat pentru apărarea Dorostolonului, adăpostind unităţi militare de graniţă. Istoricul Petre Diaconu îşi mai petrecea din timp în amfiteatrul Facultăţii de Istorie a Universităţii „Ovidius“ şi uneori la Muzeul de Istorie şi Arheologie din Constanţa alături de bunul său prieten Adrian Rădulescu. A fost supranumit de confraţi „creatorul arheologiei bizantine din România“.
 
Era un om hâtru, un bun povestitor, un însingurat, ca toţi marii arheologi cu dragoste de meserie. Mai multe au fost ocaziile de a-i solicita interviuri. Invariabil începea cu Dobrogea. Declaraţie fără echivoc: „Dobrogea reprezintă totul pentru mine. Existenţa mea, preocupările mele, idealurile mele. Şi nici nu se poate altfel. Sunt născut în Dobrogea, am învăţat în Dobrogea, lucrez pentru Dobrogea. Din sutele mele de lucrări, cele mai multe sunt rezervate trecutului acestei provincii. Aţi înţeles acum ce mă leagă de Dobrogea?“ Depunea astfel mărturie că marea lui pasiune a rămas toată viaţa istoria Dobrogei, de la Garvăn - Dinogeţia la Mangalia şi de la Basarabi la Balta Albă sau Niculiţel.
 
Se născuse în judeţul Durostor, într-un sat numit Svineci, ceea ce în limba slavă înseamnă Porceşti. Foarte ciudat, ne spunea, a fost botezat într-un sat numit Cocina. Înregistrarea naşterii s-a făcut într-un alt sat numit Porceni. De la Svineci la Cocina sunt 8,5 km, iar de aici la Porceni, tot 8,5 km. Adunate, cele două distanţe dau numărul 17. Se născuse pe 17 septembrie 1924, ora 17, distanţa până la Silistra este de 17 km, iar insula Păcuiul lui Soare se află de aici la 17 km depărtare. Pe şantierul de pe Păcuiul lui Soare a lucrat 17 ani. Cum să fie interpretate coincidenţele care i-au marcheze destinul?
 
Mai mult, în anii 1956-1957 a lucrat la Capidava. Ne povestea: „Peste circa zece ani, la Muzeu, în birou cu Adrian Rădulescu şi Vasile Canarache, este adusă o piesă celebră acum - un vas de lut, pe care era imprimat alfabetul de la alfa la omega, iar pe umerii vasului scria numele olarului. Cum credeţi că se numea? Petre. Se găsise în colţul de nord al cetăţii Capidava, acolo unde lucrasem eu, şi fusese descoperit de un porc. Când am început săpăturile de la Păcuiul lui Soare, printre primele cioburi care mi-au căzut în mână era un ulcior smălţuit, iar pe faţa lui era reliefat un porc“.
 
Poveştile profesorului Petre Diaconu se întindeau pe toată întinderea Dobrogei. Nu-i scăpaseră marile şantiere şi marile descoperiri. Despre una din ele, bisericuţele rupestre de la Cernavodă, puţin cunoscute în literatura de specialitate, ne povestea cu lux de amănunte fără a-şi atribui meritele pe care i le recunoştea oricine.
 
Am consemnat povestea în coloanele unui ziar local: „Ne relata profesorul Nicolae Florescu, tatăl lui Radu Florescu, cum a descoperit pe un perete vertical un nou sau un ante-Murfatlar, de fapt, o exploatare de cretă exact din secolul al X-lea, contemporană cu exploatarea de cretă de la Murtfatlar. Numai că el a dat o altă datare a locului, apreciind că este din epocă romană. A găsit pe un perete realizat în tehnica basoreliefului o divinitate romană, Jupiter Domidemus. Datorită exactităţii descrierii lui, am putut eu să-mi dau seama că acolo de fapt a fost o altă mânăstire tip Murfatlar, la picioarele podului, la cinci sute de metri în amont de cea existentă şi astăzi. Tot ce a fost acolo a fost însă distrus în anii 1952-1953. Nicolae Florescu afirmă că la un moment dat a găsit nişte bolte rotunjite, am bănuit că aceste resturi de locuinţă cu acoperişuri în chip de boltă erau locuri pentru adăpostit unelte cu care se scoteau blocuri de piatră, încă din secolul lll roman. Toate erau însă din secolul X, iar acolo munca a fost dirijată tot de către nişte călugări. Este clar că au existat bisericuţe, iar acel Jupiter Domidemus se constituie într-o dovadă incontestabilă a continuităţii noastre în această regiune. La romani, Jupiter Domidemus era divinitatea protectoare a muncitorilor din mine şi carierele de piatră. Această tradiţie s-a păstrat până în secolul X, lucru dovedit, iată, arheologic“.
 
Când a murit prietenul său, profesorul Adrian Rădulescu, l-am rugat să ne scrie un articol pentru a glorifica personalitatea celui trecut în Lumea Cerurilor. S-a conformat şi a pus pe patru pagini scrise mărunţit gândurile despre prietenul său. „Şi astăzi mi-aduc aminte cu emoţie sentimentele care l-au copleşit în ziua de 17 iunie 1957, când, împreună cu mine, a pătruns în biserica rupestră (nr. 1) de la Basarabi (Murfatlar). Noi amândoi am fost primii arheologi care au început investigaţiile arheologice în complexul mănăstiresc de la Murfatlar. Desigur, monumentele rupestre de acolo ieşeau din rama cronologică a preocupărilor lui, dar pasiunea împletită armonios cu lucrul său arheolog l-au condus la limanul datării exacte a bisericuţei nr. 1“.
 
Corespondenţa pe care am purtat-o cu reputatul istoric Petre Diaconu se află astăzi în fondul documentar dobrogean, creat din dragoste şi onestitate de către ZIUA de Constanţa.
 
Acum, când Petre Diaconu nu mai este printre noi, aceste foi scrise cu ştersături, adăugiri, unele cuvinte abia deduse, sunt valoroase documente patrimoniale. Dobrogeanul Petre Diaconu depune mărturie şi peste timp despre sufletul lui larg deschis spre cunoaştere, spre prietenie, spre Dobrogea natală. S-a stins în 3 aprilie 2007, chiar în Săptămâna Patimilor, şi a fost coborât în mormânt la Mănăstirea Dervent, lângă locul atât de scump inimii şi vieţii sale de arheolog - Păcuiul lui Soare.
„Opera  ştiinţifică  a lui Petre Diaconu“, avea să scrie istoricul Mihai Irimia în revista „Pontica“ din 2009, „este de-a dreptul impresionantă prin varietate, număr, calitate, incisivitate, spirit analitic, erudiţie, ascuţimea observaţiei  şi acribie. A fost un exemplu de exigenţă ştiinţifică pentru el însuşi, recunoscându-şi primul greşelile, pe care tot el pornea să  le corecteze. Ne-am referit la ea cu un alt prilej (în volumul «Pontica», 37-38, 2004-2005). Menţionăm doar că la cele circa zece monografii, sinteze, enciclopedii la care este autor sau coautor şi la cele circa 180 de studii, discuţii şi note, trebuie adăugate cele câteva zeci de recenzii şi note bibliografice, de o incisivitate ştiinţifică deosebită. Fiind un eminent cercetător, Petre Diaconu nu a repetat niciodată idei obosite, ci a căutat întotdeauna noul“.

Despre Aurelia Lăpuşan 

Aurelia Lăpuşan, poetă, prozatoare, publicistă, cadru universitar. Născută la 24 iulie 1948 în Constanţa. Absolventă a Facultăţii de limba şi literatura română - Universitatea Bucureşti. Cursuri postuniversitare de jurnalistică. Doctorat în teoria şi estetica teatrului. Activitate jurnalistică, universitară şi bibliografică. Este autoarea a numeroase volume de poezii, proză, din lista sa de lucrări publicate făcând parte şi 14 monografii dedicate Dobrogei, cele mai multe scrise în coautorat cu Ștefan Lăpuşan.
 
Citeşte şi: 
 
Personalităţi din Constanţa
 
Portrete. Oameni care au făcut istorie culturală în Dobrogea: Valeriu Cheluţă-Georgescu (galerie foto)

Galerie foto: