Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
14:21 19 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

UPDATE 7. A ajuns pe faleză La invitaţia cotidianului ZIUA de Constanţa, tenorul Vasile Moldoveanu se porneşte spre locul natal, Constanţa! (galerie foto+video)

ro

27 Oct, 2015 11:04 7107 Marime text
 
Celebrul tenor Vasile Moldoveanu s-a pornit, în urmă cu scurt timp, spre locul natal, Constanţa.
 
Nu a mai venit de mai bine de 50 de ani acasă, la Constanţa, nici nu l-a invitat nimeni vreodată, deşi a fost, în ultimii cinci ani, prezent în România. În aproximativ două ore, visul de a ajunge pe tărâmurile natale i se va împlini şi va bucura constănţenii cu prezenţa sa.


 
La invitaţia cotidianului ZIUA de Constanţa, marele artist liric, elogiat de presa internaţională, ajunge, în sfârşit, ACASĂ.

În fotografia de grup apar maestrul Vasile Moldoveanu, soţia acestuia Ursula, poeta, prozatoarea şi publicista Aurelia Lăpuşan şi poeta Ioana Diaconescu, autoarea cărţii „Vasile Moldoveanu: Un tenor român pe patru continente. Pasiune şi credinţă“.


 
Evenimentul este dedicat aniversării a 15 ani de existenţă a cotidianului ZIUA de Constanţa.

UPDATE 7, ora 18.00

Imagini superbe cu tenorul constănţean, împreună cu soţia sa, la malul mării! Plimbarea celor doi pe faleza din Constanţa este acompaniată de o lună plină spectaculoasă.

UPDATE 6, ora 17.22

Vasile Moldoveanu a ajuns în locul în care a crescut. A găsit şi casa, de pe strada Chirescu, nr 12. Din păcate, aici nu mai locuieşte nimeni, ca să poată intra în curte.

UPDATE 5, ora 16.01

Vasile Moldoveanu a ajuns la şcoala în care a învăţat. Şi-a amintit perfect de directorul pe care l-a avut, Novac Teodor. În onoarea vizitei maestrului, Sala de Informatică a instituţiei, unde se ascultă şi muzică, îi va purta numele. Celebrul tenor a semnat cartea de onoare a şcolii.

UPDATE 4, ora 14.15

Marele artist liric este încântat de camera hotelului, dar şi de privelişte. „Cunosc câteva locuri”, a precizat Vasile Moldoveanu.



UPDATE 3, ora 14.10


În aceste momente, celebrul tenor a ajuns la Hotel Palace, unde urmează să fie cazat pe timpul şederii la Constanţa.

UPDATE 2, ora 13.54

Tenorul Vasile Moldoveanu a ajuns acasă, la Constanţa! Îl puteţi vedea într-o serie de fotografii cu unul dintre simbolurile municipiului Constanța, vaporul, pictat în culorile României.



UPDATE 1, ora 12.07

Celebrul tenor Vasile Moldoveanu a făcut un popas în drum spre Constanţa pentru a savura o cafea. În acest moment, maestrul citeşte cotidianul ZIUA de Constanţa.

Citeşte şi TENORUL VASILE MOLDOVEANU REVINE, ASTĂZI, ACASĂ
 



Galerie foto:



Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Comentarii








Cele mai recente postari