Portrete. Oameni care au făcut istorie culturală în Dobrogea Dr. Horia Slobozeanu (galerie foto)

A organizat primul muzeu arheologic de utilitate publică în locuinţa sa din Eforie Sud. Zeci de ani a fost ghid în propriul muzeu pentru miile de turişti care se opreau, vara, în poarta casei sale. Valorosul muzeu de arheologie privat, rodul pasiunii şi eforturilor medicului-colecţionar, a atras atenţia specialiştilor, mai ales prin câteva exemplare de colecţie unicat, cu precădere inscripţii.
 
Fragmentul de inscripţie, conţinând textul tratatului de alianţă încheiat în jurul anului 70 a.Chr. între Roma şi Callatis, constituie un unicum în epigrafia latină. Unicul tratat încheiat de Roma cu o cetate din răsăritul elenic ajuns până la noi în versiune latină. În afară de raritatea care-l impune atenţiei epigrafiştilor de pretutindeni, scria cândva istoricul D.D. Pippidi, documentul prezintă pentru istoria Peninsulei Balcanice în antichitate un interes pe care cele mai multe cercetări l-au subliniat din plin. Ei bine, acest fragment de inscripţie putea fi văzut alături de multe alte piese de valoare arheologică, altele etnografice, în casa dr. Horia Slobozeanu.
 
Doctorul a aparţinut Dobrogei mai mult de trei decenii, oferind un model de intelectual dedicat meseriei, istoriei, oamenilor locului. A fost medic pediatru, balneolog şi istoric.
 
A strâns, vreme de 35 ani, un număr impresionant de piese arheologice, basoreliefuri, coloane, capiteluri, statuete, vase, obiecte de ceramică şi îndeosebi inscripţii, amenajând în locuinţa sa din Eforie Sud un muzeu arheologic de utilitate publică. Nu a cerut spaţiu special de la primăria oraşului şi a preferat să-l amenajeze în casa sa, fiind, de altfel, şi singurul custode şi ghid. Muzeul era deschis în lunile de sezon iunie-septembrie şi îi treceau pragul personalităţi sau specialişti în arheologie, dar şi foarte mulţi turişti.
 
Horia Slobozeanu s-a născut în Bârlad, la 9 aprilie 1887, şi a obţinut titlul de doctor la Facultatea din Bucureşti, în 1915. Participă la campania militară din 1913 şi apoi în Primul Război Mondial ca medic de batalion şi este decorat cu Coroana României. La sfârşitul războiului, este numit medic la Tecuci şi directorul orfelinatului din localitate.
 
Anii 1919-1921 îi petrece la Paris şi Berlin, specializându-se în pediatrie, devine asistent universitar, apoi docent în puericultură. În 1930 este primit membru al Societăţii de pediatrie de la Paris. Devine membru al Societăţii Române de Istoria Medicinei (SRIM), care şi-a început activitatea în 1929, la iniţiativa lui Victor Gomoiu, şi, de-a lungul timpului, s-a impus ca for ştiinţific al acestui domeniu interdisciplinar. Anul următor este ales membru corespondent al Societăţii de Pediatrie din Paris, ca o recunoaştere a valorii activităţii sale ştiinţifice, însumând peste 200 de titluri de lucrări publicate în reviste din ţară şi străinătate.
 
A fost considerat cel mai bun medic din ţară în domeniul său. „Pentru a pune în mai mare valoare cura balneară heliomarină şi cu nămol la lacul Movilă Techirghiol, a studiat în Franţa din experienţa renumiţilor doctori Jaubert şi Bochellos între anii 1922-1926“ (Biblioteca Judeţeană „Ioan N. Roman“ Constanţa, „Dicţionar de personalităţi dobrogene“, vol. l, Editura Ex Ponto, 2004, p. 271).
 
Desfăşoară o largă activitate medicală şi ştiinţifică ca profesor în învăţământul mediu, asistent şi docent universitar. Este primul puericultor de maternitate din ţară. În cadrul activităţii didactice, a pregătit multe serii de studenţi şi elevi ai şcolilor de obstetrică. Apoi s-a specializat în balneologie şi a făcut nenumărate studii asupra efectelor nămolului şi apei lacului Techirghiol asupra pacienţilor şi a semnat numeroase lucrări ştiinţifice pe această temă. 

Şi-a construit un imobil în Eforie Sud, chiar pe şoseaua Constanţa - Mangalia, în care a amenajat un muzeu arheologic, pus la dispoziţia publicului în sezonul balnear. Aici locuia împreună cu soţia şi cu cei doi copii, George şi Ileana.
 
Impresionat de tezaurul arheologic al Dobrogei, a pus pe frontispiciul casei sale muzeu cuvintele: „Rar se mai poate întâlni un colţ de pământ care pe o întindere atât de mică să fi încăput o atât de bogată şi de zbuciumată istorie“.
 
Munca începută cu pasiune, în 1924, sub îndrumarea lui Vasile Pârvan, i-a permis să adune un număr impresionant de piese arheologice: vase greceşti din sec. VII - VI a.Hr., coloane, statuete Tanagra, basoreliefuri, inscripţii etc. Participă cu savantul Pârvan la săpăturile malurilor lacului Techirghiol, de unde aduce în muzeu piese primitive getice. De la Vasile Pârvan a căpătat dr. Horia Slobozeanu pasiunea cercetării şi valorificării fiecărei piese smulse pământului.
 
Studiul „Consideraţiuni asupra aşezărilor antice din jurul lacurilor Techirghiol şi Agigea“, apărut în „Materiale şi cercetări arheologice“, vol. V, 1959, se constituie în acelaşi timp într-un util catalog-inventar al pieselor pe care le deţinea doctorul, fiind subliniate şi modalitatea de provenienţă a acestora, încadrarea fiecărui obiect în timpul şi cultura aparţinătoare, cu referire la marii arheologi Vasile Pârvan, Gr. Florescu, R. Pascu, Radu Vulpe, Vasile Canarache.
 
Pentru turiştii ce poposeau în pragul casei, era ghid, rupându-şi din timpul său oricât era nevoie pentru a arăta celor interesaţi din nestematele istoriei acestor locuri.
 
Arheologul D. Tudor publica în anul 2012, în revista „Pontica“, despre colecţia dr. Horia Slobozeanu: „În 1948, am cercetat colecţia de monumente de piatră strânsă de dr. Horia Slobozeanu în grădina casei sale de la Eforie Sud. Cu îngăduinţa proprietarului, mi-am notat atunci cinci fragmente epigrafice, dintre care cel mai important a fost deja publicat. Dintre ele, patru au fost transportate la muzeul din Constanţa, iar al cincilea, se pare, este dispărut. Dr. Slobozeanu a informat că toate fuseseră cumpărate de el de la diferiţi particulari din Mangalia. La Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie din Constanţa cele de mai jos au fost inventariate (iov. nr. 15946; 15943 şi 15965) JG. 61 (D. Tudor, „Comunicări epigrafice“, revistapontica.files.wordpress.com/2012/10/pontica-13-pag-241-253).
 
De altfel, însuşi doctorul-arheolog, dovedind cunoştinţe temeinice despre perioada istorică ale cărei mărturii le aduna cu atenţie, a publicat mai multe studii despre Reprezentările din cultul lui Dionysos şi al nimfelor de pe litoralul vestic al Mării Negre, Viaţa teatrală şi muzicală a Callatisului, Staţiunea antică de la Schitu ş.a.
 
Arh. Răzvan Lăzărescu, nepotul medicului-arheolog, locuieşte în prezent la Paris. Şansa a făcut să ne intersectăm paşii în repetate rânduri pe malurile Senei. Ne povestea despre bunicul său ceea ce nu se scrie de obicei într-o biografie: „Simţind că noii stăpâni nu-i vor lăsa obiectele de valoare în proprietate, doctorul Slobozeanu, bunicul meu, le-a zidit în pereţii casei, iar colecţia de statuete tip Tanagra a donat-o Muzeului de Istorie constănţean, cu condiţia să fie expuse într-o sală care să-i poarte numele. Se pare că piesele - foarte valoroase ca mesaje, dovedind prezenţa grecilor la Pontul Euxin şi raporturile lor administrativo-politice - au dispărut din muzeul de la Constanţa. Tata, arh. Cezar Lăzărescu, a încercat să le dea de urmă şi nu a reuşit. Erau anii aceia de cumpănă pentru ţară şi nu puteai decât să cedezi“. Arh. Răzvan Lăzărescu mai păstra ca amintire de la bunicul său un album cu fotografii de familie. La despărţire, ni l-a oferit să-l aducem în ţară. Din el ilustrăm cu fotografii acest articol.
 
Doctorul a murit la 28 iulie 1961 şi îşi doarme somnul de veci în Cimitirul Bellu din Bucureşti. La moartea sa a fost publicat un necrolog semnat Emilian Popescu în Revista de studii de istorie veche. „Pentru colecţia sa arheologică, pe care înainte de moarte a dăruit-o Sfatului Popular al regiunii Dobrogea, şi care va fi îndreptăţită să-i poarte numele - pentru generozitatea sa şi pentru serviciile aduse ştiinţei arheologice se cuvine a-i spune «Have pia anima»“ („Studii şi cercetări de istorie veche“, Editura Academiei Republicii Populare Române, anul 13, nr. 2, 1962, p. 486-487).
 
Piesele donate de el Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie, importante şi multe, aşteaptă să fie aşezate într-o expoziţie, iar sala să-i poarte numele, după cum a fost şi dorinţa familiei. Poate nu este prea târziu ca Primăria din Eforie Sud să-i acorde atenţia cuvenită, restituindu-i numele în memoria colectivă prin atribuirea acestuia unei străzi.