Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
18:39 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Maestrul Vasile Moldoveanu va reveni la Constanţa pentru un master class Postscriptum la o mare sărbătoare

ro

10 Nov, 2015 00:00 3591 Marime text

Aniversările poartă în ele, în genere, un anume festivism, dar ceea ce a sărbătorit, recent, publicaţia ZIUA de Constanţa nu poate fi pus sub semnul niciunui stereotip: să ai şansa să inviţi la aniversarea ta pe tenorul român născut în Constanţa care a cunoscut gloria pe scenele lumii, să bucuri astfel un oraş întreg, să ai putinţa să-l incluzi în miezul unei manifestări artistice vechi de patru decenii, precum Festivalul Internaţional al Muzicii şi Dansului, să-l poţi privi în ochi ascultându-i muzica divină, iată ceea ce nu se întâmplă decât rareori şi niciodată într-o suită de atâtea coincidenţe.
 
Tenorul constănţean Vasile Moldoveanu purta cu el, într-un preaplin, dorul de casă. De aproape 60 de ani, ducea, oriunde se afla în lume, imaginea cosmopolită, amestec de grandoare şi decadenţă a oraşului său.
Cu tenorul Vasile Moldoveanu, cei care au putut au evocat, în aceste zile, sentimental, viaţa de început a şcolii şi culturii constănţene, primele instituţii profesioniste de teatru, primii ei mari artişti, adunaţi din toate colţurile ţării sub bagheta miraculoasă a dirijorului Constantin Daminescu
 
Cu tenorul Vasile Moldoveanu aflat din nou pe scena Constanţei, cu autorităţile locale prezente în sală, cu promisiunea fermă de a i se decerna titlul de Cetăţean de Onoare,  iubitorii, susţinătorii culturii constănţene, câţi şi-au mai păstrat devotamentul, au prins o speranţă. Au auzit, iată, vocea care va pronunţa în numele tuturor ce trebuie făcut, cât mai repede, pentru revirimentul aşteptat. Şi primul pe listă pare înscris Cazinoul. Ca un pariu pe care, de data aceasta, nu mai are nimeni dreptul să-l joace la plesneală.


 
Vasile Moldoveanu a plecat acum la reşedinţa sa din Monte Carlo, dar şi-a lăsat acasă promisiunile, grijile, speranţa.
Va reveni luna viitoare pentru un master class la Opera constănţeană, pentru a se întâlni cu tinerii muzicieni, pentru a înfiinţa o fundaţie şi a se pune pe lucru.
 
La bucuria unui ziar care şi-a marcat 15 ani de jurnalism regional, dând ora exactă Constanţei, prezenţa tenorului Vasile Moldoveanu s-a constituit într-o sărbătoare a oraşului, de proporţiile unui mare spectacol al vieţii artistice tomitane. 
 
Ieri am primit la redacţie, din partea tenorului Vasile Moldoveanu, următorul text:
 
„Dragi prieteni,
 
Vă mulţumim încă odată pentru superba primire şi vă mărturisesc sincer că am lăsat la Constanţa o parte importantă din suflet. Ne lipsiţi enorm şi nu aşteptăm altceva decât revederea cât mai curând. Vă rog să îmbrăţişaţi cu drag acele persoane atât de deosebite care ne-au anturat şi cu respect şi dragoste vă transmitem cele mai calde sentimente.“

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Comentarii








Cele mai recente postari