Portrete. Oameni care au făcut istorie culturală în Dobrogea Cătălina Buzoianu, Marcel Chirnoagă, Mioara Cremene sau cum s-a născut „Pentesileea“ la Constanţa (galerie foto)

Abia s-a încheiat la Constanţa cea de-a doua ediţie a Festivalului de teatru antic „Miturile Cetăţii“. Trupe de teatru din România, dar şi din îndepărtata Japonie ori din SUA, Franţa, Italia, Serbia şi Moldova au invadat la propriu neîncăpătoarele noastre săli de spectacol, dar şi Piaţa Ovidiu ori spaţiul de la Poarta 1 a Portului.
 
Printre alte teatre valoroase, a fost prezent şi Odeon, din Bucureşti. Dorina Lazăr, managerul instituţiei, o valoroasă actriţă, ne mărturisea: „Cu câteva luni în urmă am văzut un reportaj la o televiziune cu prezentarea câtorva teatre din ţară, cel de la Constanţa fiind în legătură cu teatrul antic, reluat sub forma «Miturile Cetăţii». Ştiam că Silviu Purcărete montase la Histria «Legendele atrizilor», o splendidă lucrare, cu mare priză la public. Şi atunci, l-am rugat pe Doru Mareş, care se ocupa de festivalul de la Constanţa, să ne includă şi pe noi în program. Am cunoscut-o şi pe Dana Dumitrescu, managerul teatrului, o femeie ambiţioasă, dornică să facă ceva pentru cultura Constanţei“.
 
Iată cum un valoros teatru bucureştean îşi doreşte să joace la Constanţa teatru antic şi să continue o tradiţie de mare succes, întreruptă brutal de aculturalnicii fostei administraţii a judeţului.
 
Dar în istoria culturală a Dobrogei, teatrul antic a fost vocaţia şi chemarea, punctul de rezistenţă şi originalitate. În urmă cu 105 ani, un grup de actori tineri ai Teatrului Naţional începea istoria spectacolelor româneşti cu piese antice în aer liber. Printre interpreţi: Lucia Sturdza Bulandra, Tony Bulandra, Ronald Bulfinsky, formaţi la şcoala de teatru a lui Alexandru Davila. Iniţiativa aparţinea actriţei Ortensia Brănescu-Achaune şi unui grup de oameni de cultură, printre care Brătescu-Voineşti şi poetul Ion Minulescu.
 
Piesa jucată la Mamaia, în aer liber, a fost „Ifigenia la Aulis“. Marea în fundal, corturile de luptă ale grecilor pe plajă, costume fastuoase, încărcate de podoabe, atrag publicul aflat la băi. Un cronicar scria: „Cum Davilla era omul care organiza oriunde spectacole, mi-amintesc că la Mamaia, într-o dimineaţă, am văzut un spectacol însufleţit de Davilla, cu artişti, artiste, amatori şi amatoare. Pe apă, la capătul puntei ce era atunci cortegiul Amfitritei!“
 
Multe trupe au venit să se folosească de spaţiile naturale, pitoreşti şi pline de istorie, pentru a renaşte legende şi poveşti aparţinând antichităţii, atât de strălucitoare în acest spaţiu pontic!
 
A fost apoi vestitul „Ovidius“ al lui Grigore Sălceanu, cu care Constanţa celebra în întunecatul deceniu al sovietizării pe marele poet latin. Regia aparţinea unui mare creator de teatru, Val Mugur, cu participarea extraordinară a artistului Constantin Codrescu, de la Bucureşti, şi a marilor actori locali. Au urmat „Medeea“, „Nu va fi război în Troia“, „Ifigenia în Taurida“, „Miles Gloriosus“, „Zamolxe“, „Regele Istros“, „Electra“, „Hecuba“, „Oedip“, „Alcesta“, „Adunarea femeilor“ şi multe, multe altele. Ele au rămas în patrimoniul cultural al oraşului şi, probabil, vor veni vremurile să fie reluate.
 
Cred că în memoria constănţenilor stăruie încă, printre marile spectacole de teatru antic montate la Constanţa, „Pentesileea“, care i-a adus la un loc pe regizoarea Cătălina Buzoianu, pe marele grafician Marcel Chirnoagă şi pe scriitoarea Mioara Cremene. Despre această grandioasă montare voi face referire în rândurile de mai jos, dat fiind că am participat, martor atent, la tot laboratorul de creaţie al spectacolului.
 
Cătălina Buzoianu nu mai lucrase în provincie. Singura „ieşire“ fusese la Brăila, oraşul natal, unde montase „Chira Chiralina“. „Am venit la Constanţa să aduc un omagiu oraşului, să continui tradiţia teatrului antic“, mărturisea reporterului. Cum s-a născut „Pentesileea“ în varianta scenică de la Constanţa? „Din dragostea mea pentru Kleist şi din dorinţa de a face un spectacol contemporan de teatru antic“.
 
Cu siguranţă, spectacolul născut în creuzetul de creaţie al Cătălinei Buzoianu, din textul amestecat de Mioara Cremene în versiune proprie şi din genialul autor romantic Heinrich von Kleist, cu concursul unei trupe de actori, pusă la lucru ca niciodată, a fost măreţ. O grandioasă reprezentare scenică, ce te ţinea fără răsuflare, te obliga să digeri repede mesajele venite prin timp, să alergi cu privirea în toate punctele desfăşurării acţiunii, să ghiceşti pasul următor, să dai personajelor identitate mitologică - iată ce însemna pe atunci marele act teatrologic. Triburile amazoanelor conduse de Pentesileea, răspândite în toată lumea, de rase diferite, aveau un singur numitor comun - dorinţa de a trăi liber. Lupta lor era dirijată doar pentru a asigura perpetuarea speciei femeilor libere. Adversarii lor erau eroii albi, grecii, nucleul indo-european dornic de a supune prin civilizaţie colonială popoarele barbare, conduşi de Ahile. Între cei doi lideri apare, neaşteptat, Eros, o iubire sfâşietoare, care devorează până la moarte.
 
Numele poetei, jurnalistei şi cineastei Mioara Cremene a fost, pare-se, uitat în România, deşi este autoarea a peste treizeci de cărţi şi lucrări, destinate în special copiilor. A plecat în 1969 la Paris, unde îi apar, sub propria semnătură sau sub pseudonimul Doina Dor, o seamă de cărţi, iar prestigioasa culegere „Poètes no. 1“ o va include în prezentarea celor mai valoroşi poeţi francezi contemporani. Filmul său „Aleea negurilor“, consacrat lui Maurice Utrillo, a fost premiat cu „Crucea Ordinului Artei şi Literelor“.
 
Îmi povestea, la vremea repetiţiilor pentru „Pentesileea“: „Fuseserăm invitaţi la Paris de un artist genial, Pierre Schaeffer, care promova muzica concretă. Am intrat acolo într-un grup de oameni care se ocupau de un nou limbaj, în muzică şi vizual. Soţul meu, Sergiu Huzum, şi cu mine realizaserăm două filme de artă cu o aparatură care permitea un nou limbaj. Cu el am luat un premiu la Cannes - nu erau marile filme, dar nouă ni s-a oferit imediat un angajament. O vreme, am scris în limba franceză, după ce m-am străduit să reînvăţ limba“.
 
Ca o veritabilă regină a amazoanelor de astăzi, Cătălina Buzoianu a venit la Constanţa cu un stat major imbatabil, în care a strecurat şi câţiva bărbaţi de talie, precum Marcel Chirnoagă - pentru scenografie şi Iosif Herţia - pentru muzică. Dar i-au fost alături Eugenia Tărăşescu-Jianu, Carmencita Brojboiu - decoruri, Velica Panduru - costume, Mălina Andrei - mişcare scenică, Ileana Cârstea-Simion - expresie vocală. Numai din această simplă înşiruire a numelor celor ce au dat sclipire fiecărui detaliu scenic se pot ghici minuţia, grija excesivă a artizanului de a face un spectacol pentru referinţa unui teatru.
 
Cât despre Marcel Chirnoagă, credem că, făcând scenografie, a vrut să lase în patrimoniul teatrului constănţean valori ale artei sale plastice şi a desenat ca într-o expoziţie cai, mereu alţi cai, de o rară frumuseţe plastică. Ne amintim, de la premieră, pânzele acelea uriaşe care se desfăşurau în toată lungimea holurilor, caii lui Chirnoagă părând că se desprind din tuşa de pe pânză şi o iau la galop. O splendoare de unică valoare artistică. Oare unde se mai păstrează această imensă lucrare? Şi celelalte decoruri marca Marcel Chirnoagă?
 
Se ştie că artistul a realizat, de-a lungul vieţii sale, peste 3.000 de lucrări, excelând în desene, gravuri, picturi şi sculpturi, fiind în acelaşi timp şi autorul celei mai importante opere româneşti de la sfârşitul secolului al 20-lea, ciclul de gravuri „Apocalipsa“. Lucrările sale, unanim apreciate pretutindeni, reprezintă rodul unei imaginaţii uluitoare şi al unei desăvârşite puteri de creaţie. A privi lucrările lui Marcel Chirnoagă, spun criticii, este ca şi cum ai călători spiritual printr-un univers miraculos, plin de laitmotive mitologice şi de frământări. Obsesia marelui artist a fost şi a rămas omul, fiinţa care a adus orori şi splendoare pe planeta noastră.
 
Actorii au simţit de la început forţa regizorului, voinţa lui, şi i-au făcut acestuia voia. Adică au jucat, vorba unui protagonist, Eugen Mazilu, ca pentru Cătălina Buzoianu. Astfel că regizoarea a fost nevoită să declare: „Am descoperit la Constanţa o trupă excepţională“. Şi se referea la cei 50 de actori care se perindau pe scenă sau apăreau simultan, într-o suită de mişcări sincronice, bine calculate şi dirijate.
 
Ileana Ploscaru, într-o lecţie de actorie, Ana Ioana Macarie, de la Teatrul „Lucia Sturdza Bulandra“, din Bucureşti, o Pentesilee devoratoare şi devorată de propriile simţăminte, Gabriel Duţu, curajos şi sigur pe el, într-un rol extrem de dificil, Ahile. Nina Udrescu, Eugen Mazilu, Lucian Iancu, Elena Gurgulescu, Vasile Cojocaru, Iulian Enache, Lică Gherghilescu, ca şi exotica Fatima Aminou Perianu sunt câteva dintre numele reţinute în fugă pe o coală de hârtie.
 
Un spectacol ca o carte de vizită a oraşului, care aducea teatrul nostru între instituţiile de prim rang ale ţării şi care ne face să regretăm că nu avem o sală de spectacole pe măsură. Și să încurajăm eforturile eroice ale prezentei echipe manageriale de a reface din temelii tradiţia seculară a teatrului antic la Constanţa.

Galerie foto: