Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:37 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Portrete. Oameni care au făcut istorie culturală în Dobrogea Jean Ionescu

ro

22 May, 2017 00:00 6861 Marime text

A fost poate cel mai longeviv director de teatru din Constanţa. Peste două decenii. Era actor şi făcuse teatru cu mult înainte de a se înfiinţa prima instituţie profesionistă de spectacol din oraş.
 
L-am cunoscut şi i-am luat mai multe interviuri. Avea o sobrietate şi o ţinută care impuneau respect. Pe scenă, în viaţa de zi cu zi. Juca cu plăcere, păstrându-şi aceeaşi aură aristocrată a felului lui de a fi. Spunea mereu că în teatru supremaţia o are numai spectatorul, iar actorul are o răspundere copleşitoare morală, civică. În fond, citându-l, „teatrul are o contribuţie determinantă la viaţa culturală şi spirituală a unui oraş, este barometrul sensibilităţii unei colectivităţi şi al dorinţei acesteia de mai bine“. Şi, pe vremea lui, chiar aşa stăteau lucrurile.
 
Jean Ionescu a fost constănţean get-beget. Se născuse în anul semicentenarului revenirii Dobrogei la ţară, copilărise într-un cartier abia înfiripat, la marginea oraşului, botezat anost Tăbăcăriei. Aparţinea spiritului locului, înveşmântat în visuri, în personaje, în lumea recreată de actor.
 
Începuse să joace teatru de la 16 ani, chiar în anii de război, în cercul dramatic încropit de un grup de tineri la Techirghiol, încurajat de Liga Culturală, asociaţie cu bogată activitate culturală în toate oraşele Dobrogei. Împreună cu Chiril Economu şi Constantin Manolescu, a montat spectacolul „O noapte furtunoasă“, în care Jean Ionescu face un rol de compoziţie excelent în Jupân Dumitrache. Simte gustul scenei şi joacă cu poftă în faţa spectatorilor la Tranulis, în fapt, teatrul Ligii Culturale. „Patima roşie“, „Creditorii“, „Cocoşul negru“, „Muşcata din fereastră“ sunt doar câteva dintre spectacolele în care este distribuit în acel început de carieră artistică.
 
A dat concurs la Conservator, a reuşit, dar familia nu a putut întreţine pregătirea academică a tânărului constănţean. Aşa că a revenit acasă şi a continuat să joace. Rămâne cu formaţia de economist dată de liceul de profil din Constanţa. La Ateneul „Filimon Sârbu“, care întreţinea o formaţie permanentă de teatru, a jucat dramă, comedie, probând o largă gamă de expresii artistice. În 1949, devine chiar responsabilul acestui centru cultural, avându-l alături ca secretar pe N. Diradulian.
 
Doi ani mai târziu, naşterea Teatrului de Stat aducea la Constanţa mari actori, precum Mania Antonova, cu pregătire actoricească la Paris, Constantin Morţun, Toma CaragiuMişu Bejan, Cristian NiculescuAna Niculescu, Ion Focşăneanu, Eleonora Ionescu-Gion, Mihail Popescu, Costel Rădulescu, regizori precum Nicolae Kiriţescu, Sever Cărpinişanu.
Li se alăturau tinerii Jean Ionescu şi Romeo Profit, care jucaseră în teatrele semiprofesioniste constănţene.
 
După cum bine se ştie, prima stagiune a Teatrului de Stat din Constanţa fusese deschisă la 2 mai 1951, cu piesa „O scrisoare pierdută“, de I.L. Caragiale. Repetiţiile începuseră la Bucureşti, la 15 ianuarie. Regizorul Nicu Kiriţescu, care a fost în perioada 1941-1944 directorul Teatrului Naţional din Cluj, era un dramaturg de succes.
 
În sala Teatrului Naţional din Bucureşti repetau: Maria Antonova, Emil Dencec, Constantin Morţun, Cristian Niculescu, Ion Focşăneanu, Nelu Manolescu, Mitică Moraru, Mişu Bejan, Jean Ionescu, George Gheorghiu, Romeo Profit, Valentina Şambra, Marieta Mihalcea, N. Sever Cărpinişan.
 
Jean Ionescu a jucat mult, orice. Era preferat în roluri de eroi pozitivi, dinamici, energici. Era vremea în care se montau spectacole din dramaturgia sovietică, dar nu era uitată nici cea naţională.
Luminile se aprindeau la rampă seară de seară, repertoriul se îmbogăţea, pe scena constănţeană dramaturgi consacraţi îşi încredinţau piesele pentru premiere absolute, iar scriitorii dedicau scrierile lor artiştilor noştri. Se organizau conferinţe pentru public, se lansau forme experimentale de teatru modern, turneele începeau din cele mai mici scene ale căminelor culturale până la marea scenă a Naţionalului bucureştean.
 
În 1957, Jean Ionescu este numit director artistic, iar Ion Drugan, director adjunct artistic. Primul său directorat ţine până în 1969, când cele patru instituţii profesioniste de spectacol fuseseră comasate într-un singur teatru, cu mari probleme de organizare şi administrare. După trei ani de impresariat artistic, revine la conducerea teatrului până în 1984. A ţinut piept cu calm, cu tact, cu înţelegere tuturor problemelor şi oamenilor vremii. Şi, în tot acest timp, a jucat. În „Anii negri“, „Trei surori“, „Ovidius“, „Salonul 42“, „Anna Christi“, „Când nu ne vede nimeni“, „Mielul turbat“, „Nebuna din Chaillot“ ş.a. Un gest memorabil face atunci când i se oferă rolul principal din „Vlaicu Vodă“ şi, refuzându-l, îl invită pe marele actor George Vraca să vină la Constanţa să-l joace el. Gest care, printre oamenii obişnuiţi, nu se prea întâlneşte.
 
Era un autodidact. În cartea de amintiri semnată de Georgeta Mărtoiu şi Anaid Tavitian „Thalia ex Ponto“, este descris ca un om special în relaţii cu ceilalţi, cu foarte multă personalitate. „Fiecărui personaj pe care l-a realizat i-a împrumutat câte ceva din aplombul cu care era înzestrat de natură, din reţinerea gravă cu care se angaja în orice tip de relaţii. A fost, ca om, ca actor şi ca director, foarte respectat, nu numai de către cei pe care îi conducea, ci şi de către cei «de sus», pe care reuşea fără prea multă vorbărie să-i ţină la distanţă.“ Şi, cu toate acestea, a fost obligat să-şi dea demisia atunci când nu a ascultat de „indicaţii“.
 
Într-o vreme, teatrul constănţean a ajuns printre primele din ţară „datorită, în bună măsură, şi lui, directorul-actor, tactului şi autorităţii cu care acredita iniţiativele“. Astăzi, îi evocăm personalitatea umană şi profesională, dar mai ales contribuţia sa la istoria culturală a Dobrogei.
 
L-am întrebat cândva, cu mulţi ani în urmă, dacă este un visător. Şi mi-a răspuns, retoric: „Cine nu este? Altfel n-ai putea să îmbini realitatea cu aspiraţiile. Dacă mă întrebaţi la ce visez acum, să zicem, vă voi răspunde că îmi port gândurile pe scena unui teatru în aer liber, la ţărmul mării, unde să se desfăşoare manifestările noastre estivale. Ni s-a promis, de fapt, de către municipalitatea constănţeană, unul pe malul lacului Tăbăcărie“.
 
Jean Ionescu a plecat spre stele în 1994, dar visul lui nu s-a împlinit nici astăzi... ca multe alte visuri ale constănţenilor...

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Comentarii








Cele mai recente postari