Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:26 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Portrete. Oameni care au făcut istorie culturală în Dobrogea Pe scena vieţii. Marii actori ai Constanţei (lX) - galerie foto

ro

24 Oct, 2016 00:00 5957 Marime text

Astăzi voi evoca personalitatea a două mari profesioniste ale scenei: actriţa Valentina Şambra şi coregrafa Mireille Savopol. Cele mai puternice amintiri pe care le păstrez despre teatrul nostru sunt spectacolele memorabile cu George Vraca, marele idol al scenei româneşti, venit la Constanţa să joace în „Vlaicu Vodă” ori „Înşiră-te, mărgărite”. Vocea lui tunătoare, ţinuta elegantă, jocul magistral s-au imprimat în sufletul copilului transferat în lumea magică a teatrului, în poveştile lui. Şi astăzi mama, la cei 92 de ani ai săi, îşi aminteşte replici, secvenţe din marile spectacole care adunau lumea Constanţei la teatru, indiferent de starea socială şi de condiţiile materiale. A fost timpul în care viaţa se muta pe scenă în poveşti cu feţi frumoşi şi ilene cosânzene.
 
Aşa i-am păstrat în memorie şi pe actorii care îi erau alături lui Vraca făcând ţesătura spectacolelor fără cusur. Bunăoară, pe Valentina Şambra, alias Ileana Cosânzeana, din „Înşiră-te, mărgărite”, de o fermecătoare feminitate, tandră, delicată şi impunătoare.
 
Mai târziu am aplaudat-o în „Pensiunea doamnei Warren”, în „Intrigă şi iubire”, „D-ale carnavalului”, „O noapte furtunoasă”, „Gaiţele”, „Capcana de nichel” şi atâtea altele. 
Valentina Şambra a fost una dintre cele mai longevive actriţe ale teatrului de stat constănţean (1952-1984), de o frumuseţe hollywoodiană, traversând egal anii şi rolurile, indiferent de mărimea acestora, peste 70 la număr. Născută la Constanţa în 1928, absolventă a Liceului „Domniţa Ileana”, începe să joace la Teatrul de amatori „Filimon Sârbu”, ca apoi să fie selecţionată, în 1952, să joace în nou-înfiinţatul Teatru de Stat. Şi a făcut-o cu mult devotament, dăruire, talent.
 
A interpretat roluri de compoziţie memorabile, abordând cu patos genuri diferite, de la comedie la dramă, într-o explozie de talent şi devoţiune artistică. Au remarcat-o colegii ca fiind o fire blajină, uşor visătoare, delicată, melancolică, modestă, un caracter aristocrat, de om ales. Au remarcat-o criticii ca reuşind adevărate recitaluri actoriceşti în spectacolele care au făcut istorie teatrală la Constanţa.
 
Scria Jean Badea: „Firea ei blajină, uşor visătoare, delicateţea gestului, vocea şoptită, privirea melancolică, retragerea sfielnică din cercurile agresive prin bârfe şi intrigi perfide - sunt trăsături ale unei structuri psihice şi temperamentale care s-au transmis şi personajelor sale”. 
 
Valentina Şambra a avut şi un mare noroc: cei doi fii ai săi, Dan şi Radu, care îi cinstesc exemplar memoria. Inginerul Dan Şambra a realizat un site, romaniaforum.info, pe care a urcat cu o meticulozitate greu de egalat fotografii, documente biografice, o cronologie a repertoriului Teatrului de Stat constănţean, dar şi date din istoria oraşului, iar galeria foto de la acest episod îi aparţine în întregime. 
 
Mireille Savopol a fost balerină la Opera din Bucureşti. Lucrase cu Floria Capsali, cu Gelu Matei, Bela Balog, Oleg Danovski, Ulanova, Maximova, studiase la şcoala de balet rus la Moscova, apoi la Leningrad. O profesionistă devotată artei frumosului. A venit la Constanţa în 1957, la recomandarea Esterei Maghiar, profesoara ei, pentru a pune bazele primei instituţii profesioniste a oraşului - teatrul muzical.
 
La 20 de ani, Mireille Savopol a devenit maestră de balet. Cel mai tânăr maestru de balet despre care se ştie. A creat prima clasă de coregrafie la înfiinţarea Liceului de Artă constănţean. A fost prima coregrafă angajată a Teatrului Muzical Constanţa. De altfel, se numără  printre fondatorii Operei constănţene alături de regizorul Ion Drugan, dirijorul Velea. Ion Drugan, soţul său, a montat primul spectacol de operetă din Constanţa cu artişti amatori.
 
Mireille Savopol a făcut coregrafie, dar şi pedagogie, compoziţie de balet, tot ce este legat de arta mişcării trupului. În perioada 1986-1988 a lucrat în Republica Democrată Germană. Din 1980, timp de peste 15 ani, a participat la nenumărate turnee  în Germania, în special, dar şi în Austria, Belgia, Olanda, Franţa, Elveţia, Rusia. Şi-a creat librete originale: „Vox Maris”, „O viaţă”, „Studiu”, „Scara”, „Degeţica”, ce i-au adus un mare succes pe scena constănţeană.
 
Un excelent pedagog, delicată, plină de farmec şi eleganţă, cu o ţinută aristocrată, Mireille Savopol a completat strălucit spectacolele teatrului cu o coregrafie originală, adecvată.

Galerie foto:



Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Comentarii








Cele mai recente postari