Portrete. Oameni care au făcut istorie culturală în Dobrogea Pe scena vieţii. Marii actori ai Constanţei (XXXVl) (galerie foto)

Un actor cu resurse multiple, cu o inteligenţă scenică nativă, cu sensibilitate şi autoritate artistică, prezenţă constantă pe scena constănţeană de peste trei decenii, Lică Gherghilescu a reuşit să includă în repertoriul său roluri diverse, de mare dificultate. A jucat orice a fost nevoie: de la dramă la revistă, de la roluri principale la roluri secundare, compoziţie, abordând dezinvolt personaje dintre cele mai diferite ca identitate artistică.
 
Cele mai importante roluri interpretate de Vasile Gherghilescu au fost: Ion - „Aceşti îngeri trişti“; Lelio - „Mincinosul“; Trinculo - „Furtuna“; Potkolesin - „Căsătoria“; Bobcinski - „Revizorul“; Fred - „Târfa cu respect“; B. Miller - „Comedie pe întuneric“; Philip - „Crazy Cats“; Zmeul - „Sânziana şi Pepelea“; Gulie - „Visul unei nopţi de vară“; K. Muller - „Unde-i revolverul“?
 
În acelaşi timp, ca o vocaţie paralelă, a jucat în filme româneşti de mare audienţă precum: „Cucoana Chiriţa“, „Chiriţa în Iaşi“ (Guliţă) - regia Mircea Drăgan; „Zâmbet de soare“ - regia Elisabeta Bostan, „Furtună în Pacific“ - regia Nicu Stan; „Pas în doi“ - regia Dan Piţa; „Căderea Constantinopolului“ şi „Miss Litoral“ - regia Mircea Mureşan; „Binecuvântată fie închisoarea“ - regia Nicolae Mărgineanu; „Salutări de la Agigea“ - regia Cornel Diaconu; „Moromeţii“ - regia Stere Gulea; „Dictatorul“ - regia Radu Leon; „Rochia albă de dantelă“ - regia Dan Piţa.
 
Lică Gherghilescu s-a născut la Topraisar, dar la puţini ani apoi, familia s-a mutat la oraş. Primul care i-a marcat drumul spre artă a fost profesorul de franceză Valentin Sgarcea, om de mare cultură, pasionat de teatru. Orele lui erau mici spectacole, montaje literare care au înflăcărat mintea adolescentului. Îi plăcea teatrul tot mai mult. Dar Lică Gherghilescu făcea pe vremea aceea fotbal, se legitima la Portul Constanţa, juniori. Altele păreau să-i fie priorităţile. Câteva accidente pe teren l-au oprit să mai continue fotbalul. La Casa d'Italia se făcea teatru, un cerc şcolar unde Lică a promovat rapid. Erau anii înflăcăratei mişcări de amatori care cuprinsese tinerii Constanţei: în şcoli funcţionau cenacluri, se născuse Poesis, trupa Euxin era o prezenţă vie şi molipsitoare, se lansase Festivalul „Ancora de aur“. Lică Gherghilescu nu putea sta deoparte.
 
Locuia la doi paşi de teatrul de păpuşi. Se împrietenise cu câţiva actori mânuitori, printre care şi Dromihete Ghiman. Îl cunoscuse pe Cristian Pepino, unul dintre marii regizori români ai teatrului de animaţie, care i-a recomandat să dea la teatru. Începuse să-i placă atât de mult, încât, dacă nu ar fi intrat la teatru, se angaja actor mânuitor şi tot rămânea aici. Chiar şi în timpul studenţiei a păstrat legătura, colaborând cu Teatrul de Păpuşi, fiind distribuit în spectacolele lui Pepino. A avut marea şansă să studieze actoria la Universitatea de Artă Teatrală şi Cinematografică „Ion Luca Caragiale“ Bucureşti, la clasa inegalabilului Dem Rădulescu, eminent dascăl şi maestru al scenei. A jucat roluri memorabile într-o perioadă de glorie a teatrului constănţean, lângă cei mai mari actori ai săi.
 
Întrebarea noastră îl încurcă, deşi i-o pun frecvent ziariştii. „Ce rol mi-e mai drag? Primul pe care l-am jucat la Teatrul de Păpuşi, Peter Munk, din «Inimă rece», apoi rolul de debut pe scena Teatrului «Ovidius», Ion din «Îngeri trişti», de D.R. Popescu, în regia lui Dominic Dembinski, dar mi-a plăcut şi rolul K. Muller din «Unde-i revolverul?», de Görgey Gábor, în regia lui Mircea Cornişteanu.“
 
Toată această rodnică activitate teatrală i-a adus şi binemeritate premii precum:
- Premiul de debut pentru rolul Ion - „Aceşti îngeri trişti“, Festivalul de Teatru Contemporan de la Braşov, 1986
- Menţiune pentru rolul Peter Munk - „Inimă rece“, Festivalul de Teatru pentru Copii de la Focşani, 1984
- Premiul III pentru rolul Ion - „Aceşti îngeri trişti“, Festivalul Naţional de Teatru 1987
- Premiul pentru cel mai bun actor - Festivalul Teatrelor De Revistă, 1994
- Premiul pentru cel mai bun actor - pentru rolul K. Muller - „Unde-i revolverul?“ - Festivalul Naţional de Comedie, Galaţi, 2000.
 
De asemenea, i-a fost decernată distincţia „Omul anului în cultura constănţeană“ - 2009, Premiul de Excelenţă în animaţia românească - 2010, „Ţăndărică“, Premiul de regie - 2011, Galaţi, pentru spectacolul „Inimă rece“.
 
Lică Gherghilescu şi-a dovedit sieşi, dar şi colegilor săi, că poate gestiona cu succes resursele umane dintr-o instituţie artistică şi astfel, de peste 15 ani, a ocupat funcţia de director artistic, iar apoi director general, stând la cârma Teatrului de Stat şi apoi a Teatrului pentru Copii şi Tineret, organizând şi coordonând evenimente, lansând proiecte culturale, ţinând pieptul multitudinilor de probleme financiare şi de conjunctură într-o perioadă de maximă criză culturală locală.
 
Ambiţios şi perfecţionist, şi-a susţinut doctoratul cu o cercetare pluridisciplinară privind „Plurivalenţa comicului şi funcţia sa educativă în spectacologia pentru copii“. Lucrarea de doctorat înmănunchează o preocupare constantă a autorului asupra receptării actului teatral de către cei mai mici spectatori, dar şi specificul spectacolului pentru copii în peisajul informatizat al timpului prezent, adaptat la cultura internaută.
 
Cu siguranţă au contat şi anii petrecuţi ca profesor de actorie la Şcoala Populară de Artă, o instituţie adresată culturii de masă, unde şi-a descoperit şi probat spiritul pedagogic în identificarea şi pregătirea unor talente actoriceşti. Ca profesor de actorie la Facultatea de Arte, este apreciat de studenţi, datorită modului de comunicare cu aceştia, dar şi datorită prestaţiei profesionale, pasionat de profesia de dascăl, competent şi profund în analiza fenomenului artistic românesc.
 
 
E greu să spună astăzi ce i se pare cel mai important din cariera sa: „Actoria rămâne prima mea dragoste, nu aş fi renunţat vreodată la ea. Am avut recunoaştere, critică, premii, dar ca manager am putut susţine instituţia în vremuri foarte grele, iar ca profesor sunt devotat studenţilor, îngemănând toată experienţa mea de peste trei decenii. Toate mi-au adus satisfacţii mari. Teatrul de Păpuşi este centrul formativ, educativ pentru anii copilăriei. Copiii sunt cei mai exigenţi spectatori, nu pot fi păcăliţi. Am o familie unită, un fiu devotat mării, ofiţer, proaspăt căsătorit. Sunt un om împlinit“.
 
Şi totuşi, mare îi este supărarea managerului Lică Gheghilescu şi mare neputinţa lui de până acum de a determina autorităţile locale să-şi îndrepte atenţia şi spre copii.
 
„Avem proiectul unui nou teatru, în spaţiul de la Delfinariu, care prevede o sală de 250 de locuri, cu amfiteatru, pentru a juca în aer liber, din iunie până în toamnă, cu o sală destinată copiilor de la zero la trei ani, o clădire emblematică, funcţională; din păcate, încă sunt aşteptate fonduri pentru studiul de fezabilitate. Sigurul motiv care mă mai ţine în funcţie este dorinţa de a demara această construcţie.“
 
Lică Gherghilescu pare înfrânt în această luptă inegală pentru cauza copiilor Constanţei care nu au o sală de teatru a lor. Copii care îşi găsesc poveştile într-o clădire de împrumut, cu o sală de spectacol improprie şi neîncăpătoare.
 
Paradoxal, un om al teatrului care a scris pe viu, cu deosebit devotament, istoria acestuia şi vede în fiecare săptămână supărările copiilor este chiar mama actualului ministru al Dezvoltării! Probabil ar trebui doar ca cineva avizat de la Consiliu să ştie şi să vrea să ceară.

Galerie foto: