Portrete. Oameni care au făcut istorie culturală în Dobrogea Pe scena vieţii. Marii artişti ai Constanţei (XXVlll) (galerie foto)

Din anul 1979 şi până în 1989, maestrul Paul Staicu şi-a unit destinul cu cel al Orchestrei Simfonice din Constanţa, orchestră care se afirmă cu repeziciune în viaţa muzicală a ţării, dar şi în cea internaţională, prin realizarea unor turnee de succes în Spania, SUA, Italia, Egipt.
 
„Tradiţia se creează, iar omul sfinţeşte locul“, spunea maestrul în faţa ucenicilor săi, cei mai buni dintre muzicienii care abia îşi încheiau studiile academice. Şi cu care închegase mai întâi „Camerata“ bucureşteană, o prestigioasă formaţie compusă din tineri profesionişti, dornici să promoveze doar muzica bună, adevărată. Apoi Orchestra Simfonică Constanţa. „A fost un om care nu a lăsat nimic la voia întâmplării, încerca să te facă să gândeşti, să aduni muzica în tine şi apoi să o interpretezi“, evocă astăzi personalitatea discipolului său instrumentista Carmen Tegzeşiu.
 
Născut la 7 iunie 1937, în Bucureşti, Paul Staicu absolvă cu „Magna cum laudae“ Academia de Muzică din Praga, la specialităţile Corn şi Dirijat orchestră. Debutul solistic şi-l face în anul 1953, iar ca dirijor, zece ani mai târziu. Face parte din prima orchestră simfonică a României. Îşi începuse cariera de profesor la Conservatorul de Muzică din Bucureşti, unde a predat corn, muzică de cameră şi orchestră. La 17 ani concerta frecvent sub cupola Ateneului Român.
 
Ca instrumentist, a fost laureat al tuturor concursurilor internaţionale de interpretare (corn) la care a participat, la Bucureşti, Geneva, Moscova, Praga, Birmingham, fiind invitat, începând cu anul 1968, în juriile mai multor concursuri internaţionale.
 
Cu acest palmares, când oricărui artist nu-i mai trebuie decât să urce pe podium, Paul Staicu se înscrie la Academia de Muzică din Viena, primit direct în anul al lll-lea la clasa reputatului dirijor şi pedagog Hans Swarowsky, cu care a studiat până în anul 1970.
 
Revine în ţară ca profesor la Conservatorul din Bucureşti şi dirijor al Orchestrei „Camerata“. Devine membru al Asociaţiilor Internaţionale A.I.B. (Cambridge) şi I.H.S. din SUA. Susţine o bogată activitate concertistică în ţară şi în străinătate, realizând numeroase înregistrări la Radio Televiziunea Română, dar şi la diferite posturi RTV occidentale. Cronicarii îl descriu ca pe „un ilustru solist, unul dintre cei mai buni cornişti din lume“ (Teodor Drăgulescu, „Contemporanul“, februarie 1983).
 
Succesele Orchestrei „Camerata“ a Conservatorului bucureştean legate de numele maestrului Paul Staicu fac ca aceasta să fie desemnată una dintre cele mai bune orchestre din Europa. În 1974, acestei orhestre i se decernează „Medalia Herbert von Karajan“.
 
Mai întâi fusese propunerea să înfiinţeze o filarmonică la Râmnicu Vâlcea. Într-o zi, le-a spus celor selectaţi sever dintre studenţii Conservatorului că s-a schimbat destinaţia. Aşa, dintr-o fericită întâmplare, cea mai mare creaţie a lui Paul Staicu a fost şi a rămas Orchestra Simfonică din Constanţa, reuşind performanţa de a o face bine cunoscută în lume, în ciuda tinereţii ei. O orchestră perfect omogenă, dotată cu excelenţi profesionişti, o adevărată şcoală muzicală românească.
 
Din anul 1979 şi până în 1989, maestrul Paul Staicu şi-a unit destinul cu cel al Orchestrei Simfonice din Constanţa, orchestră care se afirmă cu repeziciune în viaţa muzicală a ţării, dar şi în cea internaţională, prin realizarea unor turnee de succes în Spania, SUA, Italia, Egipt. Întrebat de ce a ales Constanţa pentru a-şi împlini visul de a lansa o orchestră simfonică, ştiut fiind că oraşul nu are consolidate tradiţii muzicale, Paul Staicu răspundea sec, dar categoric: „Am venit la Constanţa să organizez o orchestră simfonică pentru că aici era nevoie de ea. Tradiţia se creează, şi nu se poate crea decât prin practică concertistică“ (revista „Tomis“, 1981).
 
Concertul inaugural a avut loc în ziua de 5 martie 1979. Timp de câteva luni, noul dirijor angajase instrumentişti tineri, cu performanţe, se lansase în abordarea unui repertoriu greu, destinat orchestrelor cu vechime, omogene. Probabil că de aici s-a născut şi uriaşul succes pe care l-a reputat în faţa publicului oraşului, uimit de forţa şi profunzimea orchestrei, dar şi a publicului străin, versat, ridicat la aplauze în picioare de calitatea muzicii pe care o asculta.
 
În 1980, cronicarul unei publicaţii spaniole scria: „Fosta  «Camerata» din Bucureşti care în acest nou turneu a renunţat la numele capitalei româneşti şi l-a adoptat pe cel de Orchestra de cameră din Constanţa, oraş în care se pare că această pepinieră de tineri muzicieni conduşi cu atâta impetuozitate şi graţie de maestrul Paul Staicu a găsit adăpost profesional“.
 
Iosif Sava, o voce a criticii de specialitate, afirma în 1986 că „sufletul Constanţei trece la ora aceasta şi prin puterea orchestrei ei simfonice şi cine vrea să înţeleagă istoria şi spiritul marelui oraş de la mare trebuie să poposească în sala de concert…“.
 
Carmen Tegzeşiu îl evocă în cuvinte calde ca pe un om bun, preocupat de formarea umană a celor o sută de instrumentişti, dornic să le arate frumosul, să-i facă să înţeleagă muzica, rostul artei în viaţă. Perfecţionist, autoritar la pupitru, vesel, uman în pauzele dintre repetiţii.
 
În timpul unui concert, inima lui, din care vibra muzică, i-a jucat feste. Accidentul l-a marcat şi a plecat să fie operat în Franţa. Acolo s-a stabilit în 1989. Devine profesor la Conservatorul de Muzică din Montbéliard şi director al Şcolii de Muzică din Exincourt. Cu Orchestra Simfonică din Montbéliard, al cărei creator, dirijor şi director artistic a fost, susţine numeroase concerte pe importante scene ale Franţei, printre care Sala „Gaveau“ din Paris şi pe scena Concursului Internaţional de Pian de la Epinal.

Paul Staicu, vrăjitorul care scotea emoţia din corzi

A revenit acasă, într-un concert memorabil, cu ocazia sărbătoririi a 20 de ani de la înfiinţarea orchestrei. Promisese că va participa la celebrarea împlinirii unui sfert de veac. Din păcate, anul 2004 a fost marcat de distrugerea instituţiilor profesioniste de spectacol, prin decizia abuzivă şi destructivă a conducerii judeţului de la acea vreme. Filarmonica înfiinţată de Paul Staicu, cu un excepţional palmares înregistrat în ţară şi în străinătate, brand al culturii naţionale, s-a desfiinţat. Au rămas doar cronicile: „Staicu este un maestru cu bogată experienţă, conducându-şi orchestra fără partitură, fără să-i scape nici cea mai mică intrare. Fiecare respiraţie şi mişcare a sa erau adânc concentrate în muzică, iar el impunea şi obţinea respectul şi concentrarea orchestrei“.
 
„Bagheta lui Staicu a devenit nuiaua fermecată a vrăjitorului Merlin, care trăgea, legăna, îndemna, aducea la tăcere, scotea în relief şi combina diversele părţi ale orchestrei“.
 
„Dirijorul Paul Staicu îşi foloseşte tot corpul pentru a obţine efectele dorite. Dirijând întregul concert fără partitură, a impresionat prin adecvarea gesturilor şi precizia îndrumărilor“.
 
„Îmbinarea de rareori auzite bijuterii româneşti şi piese clasice de orchestra de cameră a câştigat aprobarea entuziastă a publicului, care a reacţionat cu o sală ovaţionând…“ (Green Day Wisk).
 
„Având precizia unei orchestre de cameră atât de aproape de perfecţiune, ceea ce a captivat atenţia publicului a fost mişcarea lui Staicu, care scotea emoţia din corzi. Mulţimea umplând sala până la refuz a cerut cu încăpăţânare două bisuri“.
 
Poate că ar fi momentul, ca invitat, să-şi revadă foştii instrumentişti, câţi încă sunt în activitate, într-un moment omagial;  Constanţa i-ar recunoaşte fondatorului singurei filarmonici pe care a avut-o vreodată  meritele de a fi creat tradiţia… 
 

Galerie foto: