Portrete. Oameni care au făcut istorie culturală în Dobrogea Ştefan Delureanu (galerie foto)

Profesorul Ştefan Delureanu s-a născut la Mangalia la 26 februarie 1926. Acasă este puţin cunoscut, în lume este cotat ca unul dintre cei mai mari europenişti. Un vizionar care a studiat geneza Europei comunitare, dându-i un convingător traiect de inspiraţie creştină.
 
Opera sa, avangardistă, luminată de cunoaştere şi pătrunzătoare analiză, s-a aşezat discret în bibliotecile publice fără acel binemeritat ecou editorial, pe cât de arzătoare şi necesare erau curiozităţile noastre dinaintea aderării europene. „Pentru Europa unită. Inspiraţia creştină a exilului“ este o carte de mare profunzime intelectuală, lansată în 1999. Câţiva ani mai târziu, la aceeaşi editură, Paideia, a apărut o importantă exegeză - „Mazzini şi românii în Risorgimento“.
 
„Trebuie să-i fim recunoscători lui Ş. Delureanu pentru că restituie timpului nostru strălucirea acestui mesaj“, scrie, în prefaţa uneia dintre cărţi, Jean-Marie Mayeur, profesor la Universitatea Sorbona - Paris.
 
A copilărit în Mangalia. Familia sa a fost una dintre cele mai importante din oraş, în casele Delureanu, proprietarii unui restaurant-cofetărie cu faimă locală, adunându-se, vară după vară, o elită a intelectualilor români. Gala Galaction, Cella Serghi, Nicolae Tonitza, Ion Ţuculescu, Grigore Moisil, Monica Lovinescu.
 
A absolvit cum laude Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti, apoi Ştefan Delureanu s-a reîntors în locul natal pentru a preda istoria la singura şcoală gimnazială (1948-1952) din oraş. Hăituit pentru convingerile sale liberale, într-un timp al distrugerii valorilor, a fost trimis în detenţie, suferind atrocităţile regimului nou instalat. Nu a mai avut voie să profeseze la catedră. A lucrat, din 1955 până în 1986, în diferite funcţii economice, continuând în paralel o intensă operă de cercetare dedicată Risorgimentului italian în raporturile sale politice şi culturale cu Europa centrală-orientală şi publicând circa 50 de lucrări în Italia. Şi-a susţinut doctoratul în ştiinţe istorice în 1978 cu teza „Mazzini şi românii“.
 
A participat la numeroase congrese internaţionale, a fost visiting professor în prestigioase universităţi italiene, germane şi franceze. Între anii 1990-1992 a fost profesor asociat la Facultatea de Ştiinţe Politice din Messina şi între 1998-2003, la Facultatea de Ştiinţe Politice şi Administrative din Bucureşti. A dezvoltat activitatea sa de italienist colaborând, din 1972, cu Institutul Italian de Cultură, traducând literatură contemporană şi publicând studii istorico-literare şi recenzii ale unor opere istoriografice. A fondat, în 1990, pe lângă Institutul de istorie „Nicolae Iorga“, un grup de lucru pentru istoria Risorgimentului. Din 2002 a fost numit responsabilul sediului Centrului Internaţional de Studii Sturza, creat la Bucureşti. Este membru de onoare al Asociaţiei Mazziniana Italiana de la Milano şi al Institutului Internaţional de Studii Garibaldiene de la Roma.
 
Am scris despre Ştefan Delureanu în monografia „Mangalia în paginile vremii“, 2007, când am şi iniţiat - din păcate, o încercare eşuată - aducerea profesorului la Universitatea „Ovidius“ pentru o întâlnire cu studenţii de la Jurnalism. Cu acel prilej, doamna Victoria Delureanu, soţia sa, ne-a expediat câteva dintre lucrările semnate de Ştefan Delureanu, fotografiile pe care le includem în acest spaţiu şi o scrisoare din care reproducem câteva fraze: „Soţul meu vă trimite acest pachet cu tot ce a crezut el că vă poate folosi în demersul dvs. de a vă ocupa de tema în care este inclusă activitatea sa ca europenist. Vă mulţumeşte mult, deşi, în modestia lui, repetă mereu că nu se aşteaptă să fie răsplătit într-un fel pentru ce a lucrat, considerând că nu şi-a făcut decât o datorie faţă de înaintaşii noştri, pe care îi consideră nişte martiri ai patriei noastre atât de încercată la vremea aceea. Şi eu sunt de acord cu el atunci când îi stau alături şi asist la pasiunea pe care o depune, făcând din munca sa raţiunea de a trăi“.

O carte despre zorii Europei unite 

Studiul lui Ştefan Delureanu „Mazzini şi românii în Risorgimento“ (Delureanu, Ştefan, „Mazzini şi românii în Risorgimento“, Editura Paideia, 2006, 364 p.) este nu doar o extraordinară cercetare istorică asupra unei perioade de mare încărcătură politică transfrontalieră, ci şi un larg expozeu despre virtuţile, pionieratul şi contribuţia individuală şi de grup a românilor la crearea Europei unite. Lucrarea a fost dezvoltată dintr-o impresionantă bibliografie, cercetată cu acribie, în marile biblioteci române şi italiene, din corespondenţă privată, din materiale aduse de confraţii săi la varii manifestări de gen, din publicistica europeană.
 
Copleşitoare este aria de cercetare pe care şi-a ales-o istoricul, inventariind nu titlurile ziarelor vremii, ci consemnând articolele consacrate temei, numeroase, diverse, adnotate, relaţionate cu presa europeană, cu mişcarea ce tocmai se năştea.
 
Rând pe rând, Curierul Românesc, Gazeta de Transilvania, Pruncul Român, Poporul Suveran, Albina Românească, Amicul poporului, Expatriatul îşi deschid filele colecţiilor pentru ca Ştefan Delureanu să colaţioneze despre redeşteptarea popoarelor sub semnul unificării şi al credinţei. Prin ele, cititorul român ia cunoştinţă cu numele şi opera apostolului Mazzini, „devenit emblemă a aspiraţiei la o Europă a popoarelor pe ambii versanţi ai Carpaţilor“ (Delureanu, Ştefan, „Mazzini şi românii în Risorgimento“, Editura Paideia, 2006, p. 45).
 
Cu plăcută surprindere, aflăm astăzi din truda istoricului că, la 1834, Albina Românească a lui Gheorghe Asachi, bunăoară consacra ediţii speciale Republicii Italiene folosind ca surse de informaţie chiar ziarele italiene. Rezultă buna circulaţie a presei între cele două ţări de sorginte latină, la vârsta copilăriei acesteia, dar şi credibilitatea, de ambele părţi, a actului mediatic, interesul presei pentru destinul Europei, o consonanţă de idealuri şi culturi.
 
Puţin mai târziu, aceleaşi publicaţii avangardiste devin „campioane ale credinţei în înfrăţirea popoarelor“, rezultând din desăvârşita respectare a principiului naţionalităţii. Această reconstrucţie istoriografică atât de necesară cititorului de astăzi, mai tânăr şi mai adult, aduce un mare serviciu de imagine României, preocupată constant în evoluţia ei de soarta continentului în care era parte integrant constructivă.
 
Alături de ferventul democraţiei creştine se află în prim-plan românii, principiali, fermi, nedisimulaţi. „Totul în Bălcescu - patrimoniu conceptual fundamental, aşteptări, iniţiative, acţiuni -“, scrie analistul din secolul XXl, „îl îndreaptă spre un unic centru ideal, spre Mazzini, cel mai mare revoluţionar din Europa“. Paradoxal, deşi cei doi - Mazzini şi Bălcescu - nu s-au întâlnit niciodată, ideile lor au fost subjugate cauzei comune, asimilate şi aplicate. Cartea - riguros ştiinţifică - este scrisă în clar stil jurnalistic, cu argumente de bun-simţ, discursul este concis şi convingător, fraza trădează intelectualul stilat stăpânitor al limbii române. Deosebite şi consistente sunt pentru cel ce se apleacă astăzi către izvorul nesecat al publicaţiilor române de altădată informaţiile culese de Ştefan Delureanu, cele mai multe originale, necunoscute publicului român.
 
În faţa adevărurilor probate, autorul nu se sfiieşte să folosească superlative ca pe un omagiu pentru sacrificiul întru credinţă al unor luptători precum Bălcescu, „sacerdot al idealului atât de aproape de el prin exerciţiu mental şi virtute“, sau Mazzini, Apostolul. Se desprinde astfel cu uşurinţă admiraţia autorului faţă de personalităţile întrupate, faţă de statura lor morală şi de conştiinţă patriotică, cultul păstrat filă cu filă pentru Mazzini şi pentru toţi cei care l-au urmat, semănând spiritul revoluţionar european.
 
Ştefan Delureanu aduce în paleta cunoştinţelor despre Risorgimento informaţii de actualitate, analizează din perspectiva cercetătorului modern, interdisciplinar, datele la care a avut acces şi, cu siguranţă, acestea sunt cele mai complete de până acum. Recreează imaginea evenimentelor, dar şi pe cea asupra presei şi publicisticii, în special a celei române. Căci Ştefan Delureanu a cunoscut Italia la ea acasă, a scris mult şi opera lui este, într-o parte însemnată, confiscată de limba italiană.
 
Şi poate că nimic nu rezonează mai emoţionant în sufletul nostru decât cuvintele analistului lucid de astăzi care, privind spre opera înaintaşilor, conchide că sisifica jertfă a lui Bălcescu se poate traduce doar în învăţătura pe care a lăsat-o românilor, că orice revoluţie e opera unui principiu asumat, că naţiunea înseamnă caz învestit într-o finalitate comună, că schimbarea feţei patriei şi a omenirii e o problemă de educaţie, că un popor nu poate trăi izolat de celelalte, că taina României viitoare nu se află în cartoanele diplomaţiei, ci în intuiţia binelui şi în iniţiativa hotărâtă la ORA ISTORIEI. 

Despre Aurelia Lăpuşan 

Aurelia Lăpuşan, poetă, prozatoare, publicistă, cadru universitar. Născută la 24 iulie 1948 în Constanţa. Absolventă a Facultăţii de limba şi literatura română - Universitatea Bucureşti. Cursuri postuniversitare de jurnalistică. Doctorat în teoria şi estetica teatrului. Activitate jurnalistică, universitară şi bibliografică. Este autoarea a numeroase volume de poezii, proză, din lista sa de lucrări publicate făcând parte şi 14 monografii dedicate Dobrogei, cele mai multe scrise în coautorat cu Ștefan Lăpușan.

Citeşte şi: 

Categorie Personalităţi din Constanţa

Portrete. Oameni care au făcut istorie culturală în Dobrogea: Valentin Ciorbea (galerie foto)

Galerie foto: