Prefecții Constanței 1878 - 1949 (XVI). Eugen Demetrescu, Traian Ulpiu Berberianu, Nicolae Şeitan

Istoria Instituției Prefectului prezintă schimbări importante care determină structurarea acesteia în patru perioade 1878 - 1925, 1925 - 1938, 1938 - 1941, 1941 - 1949. Lista tuturor prefecților județului Constanța din 1878 până în prezenat poate fi consultată AICI.
 
Astfel că, în edițiile ce urmează vom prezenta biografiile prefecților județului Constanța, din aceste perioade, biografii integrate în lucrarea „Prefecții județului Constanța (1878-1949 și 1990-până în prezent) mărturii fotodocumentare“, de Virgil Coman și Corina Apostoleanu.


 
Instituția Prefectului între anii 1878 - 1925
 
Reformele legislative și administrative din a doua jumătate a secolului XIX au comportat și înființarea Instituției Prefectului. Ca urmare a reintegrării Dobrogei la statul român, este numit prefect Remus Opreanu, al cărui nume se va lega, firește, de primele reforme pentru spațiul Dobrogean. După anul 1879, Dobrogea avea două județe: Constanța și Tulcea. Județul Constanța era alcătuit din cinci plase cu cinci comune urbane, 104 comune rurale și 51 de sate și cătune.
 
Sediul Instituției se afla la „Conacul turcesc“, clădire ce avea adresa pe locul actualului liceu „Mihai Eminescu“ din Constanța. „Conacul“ va fi distrus în urma unui incendiu din anul 1883, moment din care Prefectura se va muta în diverse clădiri închiriate până în anul 1906 când Palatul Administrativ a fost inaugurat (actuala clădire a Cercului Militar, de strada Traian, nr. 29).
 
Anul 1913 marchează stabilitatea legislativă și administrativă a Dobrogei, odată cu abrogarea Legii de organizare a Dobrogei relative la alegerea, îndatoririle și modul de funcționare al consiliilor județene și comunale. Din 1913 atribuțiile prefectului intra la unison cu cele ale celorlaltor prefecți din țară.
 
Următoarea modificare are loc în anul 1925, de altfel firească în contextul transformărilor statului român, acum aflat în desăvârșirea unitară.
 
Continuăm seria biografiilor prefecților județului Constanța. De data aceasta, atenția cade pe Eugen Demetrescu, Traian Ulpiu Berberianu, Nicolae Şeitan:
 
„Eugen Demetrescu, colonel, a fost delegat prefect al județului Constanța prin Decretul nr. 14848 P. din 9 octombrie 1939 şi a îndeplinit această funcție până la data de 24 mai 1940.
 
Traian Ulpiu Berberianu a urmat şase clase la Liceul «Mircea cel Bătrân» Constanța din anul 1910, și-a continuat studiile în 1916 la Fălticeni, iar în anul următor s-a mutat la Liceul «Cuza Vodă» din Huşi unde a obținut bacalaureatul. Trei ani mai târziu, mai exact în anul 1921 a absolvit Facultatea de Drept a Universității din Bucureşti. În anul 1950 absolvă cursurile Şcolii de Contabilitate Normată din cadrul Corpului Experților Contabili din Bucureşti.
 
De-a lungul carierei a fost avocat în Baroul Constanța (1921-1927; 1937-1940; 1941-1946; 1947-1948) avocat la Contenciosul Primăriei Constanța (1927-1929), ajutor de primar la Primăria Constanța (1929-1933), deputat al județului Constanța din partea Partidului Național Liberal (1933-1937), secretar general al Ministerului de Finanțe (1946-1947), voluntar în cadrul Comitetului Cetățenesc - Circa 2 Bucureşti, respectiv membru în cercul A.R.L.U.S. Circa 2 Bucureşti (1948-1950), contabil la Trustul de Alimentație Publică «Athenee Palace» (1950-1952). Arestat şi condamnat din motive politice, a stat închis în perioada 15 aprilie 1952-21 aprilie 1954.
 
A fost delegat prefect al județului Constanța prin Decretul nr. 4846 P din 24 mai 1940 şi a îndeplinit această funcție până la data de 10 iulie 1940.
 
S-a remarcat în activitatea publicistică fiind director al ziarului «Liberalul Constanței», organ al Partidului Național Liberal (27 iulie 1913-august 1916; 25 ianuarie 1920-17 iunie 1928).
 
A colaborat la revista «Dobrogea economic» (mai 1922 - mai 1924, 1925-1926); cotidianul,«Dobrogea Jună» (12 decembrie 1904 -31 octombrie 1944); «Marca Neagră», organ național dobrogean (12 august 1923-17 octombrie 1940).
 
Nicolae Şeitan a absolvit în anul 1927 Liceul «Mircea cel Bătrân» din Constanța, iar în 1931 Facultatea de Drept a Universității din Bucureşti. Înregimentat în Mişcarea Legionară a candidat la alegerile parlamentare din județul Constanţa pe listele Gărzii de Fier, în decembrie 1933, respectiv ale Partidului «Totul pentru Ţară» în decembrie 1937.
 
În anul următor ajunge Şef al Regiunii Dobrogea al acestei organizații. Din cauza conjuncturii politice, alături de un grup de legionari, se autoexilează în martie 1939 la Berlin, de unde revine în ţară în 1940.
 
La scurt timp după proclamarea statului național-legionar, a fost numit în funcția de prefect al județului Constanța, prin Decretul nr. 3201 din 20 septembrie 1940, îndeplinind această funcție până la data de 21 ianuarie 1941, când predă Prefectura, aplanând orice dispută între armată şi mişcarea legionară din Constanța.
 
Se refugiază în Germania, unde este internat alături de alți legionari în lagărele din Buchenwald şi Dachwau. După încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, s-a refugiat pentru o scurtă perioadă în Italia, iar de aici în Argentina.
 
În anul 1980 a revenit în Europa şi s-a stabilit la Madrid unde va administra Căminul Românesc «Moța-Marin» până în ultimele clipe ale vieții“.
 
Sursă de documentare: „Prefecții județului Constanța (1878-1949 și 1990-până în prezent) mărturii fotodocumentare“, de Virgil Coman și Corina Apostoleanu.
 
Sursă foto: ZIUA de Constanța
 
Citește și:
 
Prefecţii judeţului Constanţa (1878 - 2018). Judeţul a avut 50 de prefecţi până în 1949 şi alţi 20 în ultimii 28 de ani. Lista completă! (galerie foto)