#sărbătoreșteDobrogea141 Constantin Sarry, artizanul dobrogenismului ca spirit, mișcare și emancipare (I)

 

Motto:

„Cunoașterea este puntea care ne conectează cu toți cei care au trăit vreodată înaintea noastră. De la civilizație la civilizație și de la viață la viață, contribuim cu poveștile individuale care devin istoria noastră colectivă.
Indiferent cât de bine păstrăm informațiile despre trecut, cuvintele din aceste povestiri nu sunt decât «informații» până la momentul în care le dăm un înțeles. Modul în care aplicăm ceea ce știm despre trecutul nostru devine înțelepciunea prezentului”.

(Gregg Braden)

Anul acesta, în cadrul celei de-a treia ediții „Ziua Dobrogei“, organizată de ZIUA de Constanța pe 23 noiembrie, cu tema „Dobrogea în documente diplomatice românești. 1878-1884”, vor fi conferite, post-mortem, distincția „Meritul Dobrogean“, însoțită de medalia „Dionisie Exiguul“, unui număr de cinci personalități care au marcat definitoriu devenirea provinciei dintre Dunăre și Mare:

• arheolog, cercetător, Petre Diaconu (6 octombrie 1924 - 3 aprilie 2007)
• colonel Marin Ionescu Dobrogianu (1866 - 1938) - militar și istoric
• fizician dobrogean, membru corespondent al Academiei Române - Musa Geavit (23 decembrie 1931 - 5 iulie 2010)
• prozator, poet, memorialist și critic literar - Pericle Martinescu (11 februarie 1911 - 24 decembrie 2005)
• publicistul Constantin Sarry (8 mai 1878 - 4 octombrie 1960) - director timp de patru decenii al ziarului „Dobrogea Jună”.

În cele ce urmează, puteți citi prima parte a unui portret al personalității lui Constantin Sarry, realizat de publicistul Aurelia Lăpușan.


Constantin Sarry s-a născut la Constanța în ziua de 8 mai 1878, anul când Dobrogea se întorcea acasă, la România, după mai bine de patru secole de stăpânire otomană. Parcă i-a fost predestinat să ajungă un simbol al dobrogenismului. Era primul dintre cei șapte copii ai lui Nicolae Sarry. Acesta se stabilise la Constanța venind din Grecia, cu puțini ani înainte, aici o cunoscuse pe Haricleea, cu care se căsătorise și tocmai de aceea Nicolae Sarry se socotea român dobrogean, ”autohton prin naștere”, apartenență pe care a transferat-o și copiilor săi.

Viitorul jurnalist a urmat cursurile primare la Constanța și apoi a făcut studii juridice la Liceul “St. Gilles” din Bruxelles, absolvindu-l în 1902. Dintr-o cerere adresată Primăriei Constanța în 1909 aflăm și alte amănunte despre pregătirea superioară a tânărului dobrogean.”Domnule Primar, Fecior al unui vechiu contribuabil al acestui oraș, din cauza lipsei de mijloace rămânând cu studiile mele necomplete – după ce am urmat aproape trei ani la Zurich cursul de matematică aplicată – cu onoare vă rog să binevoiți ca cu ocaziunea întocmirii bugetului pe exercițiul viitor să prevedeți și pentru subsemnatul un ajutor suficient ca să-mi pot întreține o existență modestă pentru anul școlar ce vine. Cu perfectă stimă, Const. N.Sarry.”

Nu am găsit dovezi prin care să fie atestată pregătirea lui Sarry de la Zurich în schimb, mult mai târziu, în anul 1923, a obținut licența în Drept la Universitatea din Iași. Va cocheta de timpuriu cu jurnalistica, la început fiind corespondent și, pentru puțin timp, secretar de redacție la o gazetă conservatoare din Capitală, cu multă audiență în acea perioadă, “Epoca”.

La doar 26 de ani, revine acasă și fondează ziarul „Dobrogea Jună“, care, de-a lungul anilor, devine cea mai reprezentativă publicație a provinciei. Despre el, un alt important jurnalist local, Sever Cărpinișeanu, scria:

„În 1904, după 26 de ani de dominație românească aci, Sarry avea de asemenea 26 de ani și se afla în fruntea primei generații de autohtoni, să dee românilor mâna pentru marea operă. Dar se afla pe terenul cel mai impropriu, și-a ales pentru sine bucata de pământ cea mai aridă. Pentruca să-ți poți înfățișa numai temeritatea unui astfel de țel, trebuie să-l vezi pe om în echilibrul ordonat al clasicismului, în figura unui spartan. În acest pustiu, în această stepă de gândire și simțire, își propunea Constantin N. Sarry în 1904 să facă gazetărie; în această societate, dacă se putea numi astfel, să creieze o opinie, o fărămiță de gând și de simțire colectivă, o conștiință și o limbă românească. Sarry a luptat și a învins!“

A debutat publicistic în anul 1903, în revista “Ovidiu”, a mai colaborat la: “Îndrumarea”, “Viața dobrogeană”, “Dacia”, “Marea Noastră”, “Romȃnia de la mare”. A semnat și cu pseudonimele: Costache Șaroglu, Șaroglu, C. N. Șaroglu, Ce-sar.” „Dobrogea Jună” s-a intitulat organ al tinerimei dobrogene. A apărut din 12 decembrie 1904 până la 31 octombrie 1944, între anii 1904-1906, 1911-1912, 1914-1919 fiind săptămânal, iar în anii 1923-1944 lunar și apoi zilnic.


În cei 40 de ani de activitate a adunat 5250 denumere, însumând 12 500 pagini. Pe parcursul existenței sale, “Dobrogea Jună” a trecut prin mai multe schimbări ale subtitlului, între care: în 1910-1914: Organ al intereselor dobrogene; în 1914-1916: Organ al Partidului Național dobro­gean; în 1918-1919: Organ al revendicărilor națio­nale ale dobrogenilor; de la nr. 23 din 3 iun-1919: Organ național dobrogean; în 1920-1931: Poli­tică-economică-literară- independentă; din 1932-1936 dispare subtitlul; 1937-1943: Politică-culturală-independentă. De asemenea și motto-ul publicației a suferit mai multe schimbări, dar cel mai des întâlnit a fost „Dobrogea dobrogenilor”.
De la 1 aprilie 1925 până la 27 aprilie 1927 apare bilunar, suplimentul cultural al ziarului, „Dobrogea literară”. Comitetul de redacție: Hortensia Papadat-Bengescu, Silvia Constantinescu, Dan Alecu, Alexandru Gherghel, Ioan N. Roman, Constantin N. Sarry etc.


Editorialul „Cuvântul nostru” definește programul acestui supliment cultural: „Dobrogea nu este provincia înecată de miasmele smârcurilor și cufundată în apatia vieții orientale. Spiritul românesc, care înflorește tot ce atinge, a transformat totul. Dobrogea își are intelectualii săi! Și putem spune cu mândrie: în Dobrogea s-a găsit totdeauna cineva, care să îndrume acest spirit setos de cultură. Toți acei din lumea oficială a administrațiilor și învățământului nu au fost orbi ca să nu vadă, că unitatea unei societăți nu se face decât prin cultură dată din plin. Cultura a făcut Dobrogea să fie românească, a clădit suflete românești. Pe această linie tradițională, urmărim și noi, adăugând celui mai vechi ziar din Dobrogea, un supliment cultural”.


Constantin Sarry a mai colaborat cu publicații centrale și locale precum: „Adevărul”, „Furnica”, „Revista dobrogeană” și „Viața dobrogeană”, „Noua Revistă Română”, „Pontice”, „Ovidiu”, „Dacia”, „Cultura”, „Epoca”.
A semnat o serie de lucrări: „Cum s’ar putea rezolva criza economică”, „Chestiunea proprietății din Dobrogea”, „Proprietatea imobiliară rurală din Dobrogea”, „Datoriile comercianților și industriașilor în raport cu Proiectul de lege al Casei de amortizare”, „Conferință ținută la Cercul Cultural din Constanța asupra Unirei Principatelor Constanța”, „Regele Carol I. Dobrogea și Dobrogenii. Conferință ținută în ziua de 10 Mai 1915 la Hârșova”, „Închinare: Colonelului Marin D. Ionescu-Dobrogianu: Cu prilejul sărbătorirei sale”, „Problema originei etnice în Dobrogea”, „Una sută quatrene dobrogene”, „Sassiada”, „Zile cernite. Zile de nădejde”.


Ziaristul Dan Alecu a lăsat mărturie despre momentul apariției “Dobrogei June”. “A fost înființată la 12 Decembrie 1904 de un tânăr de 26 de ani, care purta redingotă și pălăria înaltă a vremii, și ziarul primise titlul romantic pe care îl are.” /.../ Momentul era grav. După 24 ani de la anexare, coloniștii își întemeiaseră gospodăriile și lucrau la ridicarea noului așezământ românesc. Din senin însă, în 1902, a venit o lege de deposedare a tuturor acelora, care în momentul împroprietăririi nu aveau „domiciliul real" în comunele respective. A fost un dezastru pentru că au început în masă deposedările românilor, care trecuseră munții și Dunărea, ca să colonizeze și care românizaseră Dobrogea. Tânărul dobrogean Const. N. Sarry a sesizat momentul, i-a pătruns toată mizeria și fără reticență s-a asvârlit în luptă, intrând în arena publică pe această temă.

„Tînărul de atunci a considerat măsura ca o crimă de naționalism și împotriva ei a pornit o mișcare începută printr-o conferință ținută în București, la primul Congres de științe sociale și apoi, pe aceeași problemă, a scos „Dobrogea Jună”, în care, din primul număr, a început o violentă campanie pro- causa, condusă energic mult timp apoi."

„Dobrogea Jună” s-a născut deci dintr-o necesitate națională în provincie și de la început a intrat în conflict cu guvernele, pentru apărarea drepturilor dobrogenilor, indiferent de origine. A fost condusă de o singură idee, pe care a proclamat-o în primul număr, în articolul de fond, sub titlul „Cuvânt de ordine”: „Dacă părinții noștri, cu călușul în gură, au fost siliți, timp de trei decenii aproape, să suporte, cu cea mai dobrogenească resemnare, nestăpânita speculă a avutului și a sentimentelor lor cele mai scumpe - noi, fiii lor, conștienți de forțele și drepturile noastre, nu putem suferi mai departe această rușine”.

 

„Dobrogea Jună", implicată politic de la început, a deschis o campanie violentă pe această nouă problemă și a convocat o mare adunare dobrogeană în Hârșova, la 28 August 1911, la care au participat și mulți tulceni. Administrația a interzis adunarea. Rezultatul: “după ce Const. Sarry a protestat energic - s-a întocmit o delegație de constănțeni și tulceni, care, sub conducerea directorului „Dobrogei june", s-a prezentat în fața Regelui Carol I în audiență, la Sinaia, în 14 Septembrie 1911. Audiența a fost hotărâtoare. In chiar primăvara următoare, 1912, guvernul Carp a adus legea modificatoare, introducând în cetatea românească pe toți cei excluși pe nedrept.”

De aceea se consideră că drepturile politice din 1912 au fost primite din inițiativa luată de acest ziar.
 

„Dobrogea dobrogenilor" însemna o chemare a conștiinței tuturor acelora care se născuseră pe acest pământ - fie din părinți autohtoni, fie din părinți coloniști - la viața publică și administrativă. Însemna chemarea elementului dobrogean pregătit, la conducerea provinciei, pentru motivul simplu că era îndreptată împotriva lor. „Dobrogea Jună” tot ce a cerut, s-a realizat. Succesul a fost deplin.


Ziarul a fost considerat și s-a menținut indepen­dent până în preajma primului război mondial și parțial, în unele perioade dintre cele două răz­boaie. Intre 1904-1912 a susținut problema lărgirii drepturilor politice în Dobrogea. Între 1914-1916 ziarul promovează o grupare politică proprie numită Partidul Național Dobrogean.
Sarry va susține, prin publicația sa, intrarea Romȃniei în prima conflagrație mondială, pe temeiul înfăptuirii unității naționale, dar și reiterării caracterului romȃnesc al regiunii și a întăririi drepturilor Romȃniei asupra ei. În august 1916, odată cu declarația de război a României, „Dobrogea Jună” și-a suspendat apariția și Sarry, ca de altfel întreg colectivul redacțional, a fost mobilizat pe front. Sarry participă ca soldat la luptele de la Turtucaia, cade prizonier și stă doi ani în lagărul de la Mina Pernik- Bulgaria. Acolo scrie “Zile cernite- Zile de durere”(Scrisori din captivitate) adunate apoi, în 1927, într-un volum care depune mărturie despre atrocitățile războiului. Placheta este dedicată fiului său ”în speranța că învățămintele din ele, care m-au costat multe frângeri și multe multe lacrimi vor fi atât ție cât și celor de-o vârstă cu tine, de un real folos.”


Se încheiase primul război mondial, dar vetrele Dobrogei erau încă pustiite de oameni. Guvernul nu intervenise ca această populație desrădăcinată să aibă posibilități să se întoarcă în Dobrogea. Constantin Sarry împreună cu George Benderli, H. M. Abduraman, Jean P. Atanasof a întocmit un memoriu pe care l-au prezentat, în ziua de 20 noiembrie 1918, Generalului Coandă, prim ministru, Saint Aulaire, ministrul plenipotențiar al Franței, Sir Barclay, ministrul plenipotențiar al Mării Britanii și Vopicka, ministrul Statelor Unite. “Semnatarii memoriului, care erau toți Dobrogeni de baștină, legați indestructibil de provincia și de țara lor, cereau evacuarea cotropitorilor de pe pământul, în perioada în care Dobrogea era ocupată de bulgari.”

Va urma.


Despre Aurelia Lăpuşan
 
Aurelia Lăpuşan, poetă, prozatoare, publicistă, cadru universitar. Născută la 24 iulie 1948 în Constanţa. Absolventă a Facultăţii de limba şi literatura română - Universitatea Bucureşti. Cursuri postuniversitare de jurnalistică. Doctorat în teoria şi estetica teatrului. Activitate jurnalistică, universitară şi bibliografică. Este autoarea a numeroase volume de poezii, proză, din lista sa de lucrări publicate făcând parte şi 14 monografii dedicate Dobrogei, cele mai multe scrise în coautorat cu Ştefan Lăpuşan.


Sursa foto: http://www.elpis.ro/

 

Citește și:

ZIUA de Constanţa #sărbătoreşteDobrogea141, sub semnul lui Dionisie Exiguul „Ziua Dobrogei“, la a treia ediţie, cu o temă în premieră - „Dobrogea în documente diplomatice româneşti. 1878-1884“

#sărbătoreșteDobrogea141 Constantin Sarry, cel mai de seamă ziarist dobrogean, omagiat de ZIUA de Constanța (galerie foto)