Vasile Moldoveanu, tenorul constănţean condamnat la moarte şi decorat de acelaşi stat (document) (VI)
15 Oct, 2015 00:00
15 Oct, 2015 00:00
15 Oct, 2015 00:00
ZIUA de Constanta
3601
Marime text
Nume:
Vasile Moldoveanu
La invitaţia cotidianului ZIUA de Constanţa, tenorul Vasile Moldoveanu revine acasă după şase decenii. Evenimentul este dedicat aniversării a 15 ani de jurnalism cu ZIUA de Constanţa.
Dacă în ediţiile trecute vă prezentam cum lua naştere starul care urma să devină tenorul născut la Constanţa, cariera sa internaţională şi aprecierile de care se bucura în străinătate, în cele ce urmează, veţi putea vedea cum a fost perceput artistul de către statul român.
Steaua norocoasă a lui Vasile Moldoveanu i-a luminat acestuia o excepţională carieră pe mai multe continente, l-a propulsat în universul celor mai apreciaţi tenori ai lumii, cântând cu mare succes pe cele mai mari scene ale lumii. Să cânţi de peste o sută de ori pe scena Operei Metropolitan, iată un standard la care încă prea puţini mari artişti lirici visează. Dar Vasile Moldoveanu, tenorul de pe strada Salcâmilor din Constanţa, l-a atins lejer, în aplauze necontenite, în cronici elogioase, cu multă, infinit de multă muncă şi sacrificii.
A început să cânte pe scene din oraşe germane, hotărât să nu se mai întoarcă în ţară. Au urmat alte teatre din Olanda, Elveţia, totdeauna în roluri principale, aşa cum s-a întâmplat pe tot parcursul strălucitei sale cariere artistice.
Vasile Moldoveanu crede acum că, dincolo de muncă, de talent, în viaţa fiecăruia dintre noi se află şi mâna destinului. Lui i s-a întâmplat nu doar să joace în roluri principale, care i se potriveau, ci şi cu parteneri de excepţie, stelele timpului. Să aibă impresari care să-i întreţină pofta de a cânta, să semneze contracte şi angajamente care să-i fie favorabile. Să nu se schimbe caracterul, să nu fie lovit de pizmă sau de duşmănii. Singur, printre străini, a ştiut mereu să aleagă doar calea dreaptă, fără compromisuri.
În anul 1977, ministrul Culturii din Germania îi acorda tenorului constănţean, în cadrul unei ceremonii speciale, titlul onorific de Kammersänger, acordat artiştilor de prim rang, o recunoaştere oficială a carierei artistului.
În acest timp, acasă, în România, este declarat transfug şi condamnat politic. Autorităţile române pornesc o anchetă, pun presiune pe familie, iar tenorul Vasile Moldoveanu este condamnat la moarte, în contumacie, din cauza interpretării abuzive a unui paragraf din Codul Penal din 1968, care asocia învinuirea de „refuz al întoarcerii în ţară“ în timpul unei „misiuni de reprezentare a statului“, cu acuzaţia de „trădare de ţară“. În urma modificării Codului Penal, în 1973, procesul este rejudecat în contumacie şi tenorul Vasile Moldoveanu este condamnat la şase ani închisoare şi la alţi patru ani de interzicere a drepturilor, averea fiindu-i confiscată. Dacă ar fi revenit în ţară, îl aşteptau aceşti ani grei de închisoare politică.
Fratele tenorului, Adrian Moldoveanu, povesteşte: „Pentru mine, fratele meu a reprezentat o mare mândrie, dar şi o mare teamă. Ne despart ca vârstă doar doi ani. Eu am făcut sport de performanţă şi, din banii de bursă, i-am trimis fratelui meu, la Conservator, timp de trei ani, lună de lună, micile mele economii. Când Vasile a rămas în străinătate, eu încă plăteam ratele pentru apartamentul lui. Avea o discotecă serioasă, strângea discuri, orice înregistrare de muzică de operă, adunase o colecţie valoroasă. Îmi amintesc că am ajuns la uşa apartamentului lui cu intenţia să-i salvez colecţia. Când am răsucit cheia în uşă, aceasta s-a deschis şi m-am trezit cu mâinile prinse în cătuşe. Un ofiţer de securitate era în casa fratelui meu şi răscolea totul.
Noi doi nu ne-am văzut timp de 30 de ani. Eu nu am avut voie niciodată să părăsesc Iaşul fără aprobarea primului secretar. Eram cu frica în sân mereu. Dar nu am cedat.
Îmi amintesc de ultima noapte pe care am petrecut-o cu fratele mele, dormind în acelaşi pat, în casa lui de la Bucureşti. Am povestit despre ale noastre până în zori. Simţeam că vrea să facă ceva neobişnuit, poate chiar în subconştient intuiam că, plecând, nu se va mai întoarce.
Apoi, an după an, eram fericit şi încântat că în noaptea de Anul Nou el cânta pe scena Metropolitanului o arie pe care o închina părinţilor şi fratelui lui din România. Dedicaţia o făcea la „Vocea Americii“ şi noi, aşteptând acest moment, alergam pe la diverse cunoştinţe să ascultăm la radio, în secret, minunata dedicaţie. Era oxigenul care ne ţinea alături, oricât de departe eram unii de alţii.“
Nu a fost reabilitat decât târziu, după anul 2010, prin strădania unor oameni de suflet care i-au urmărit în toţi anii activitatea artistică. „Niciodată nu e prea târziu pentru a se face dreptate, chiar dacă este totuşi dureros de târziu. Am fi putut poate, la începutul anilor ’90, să-l mai auzim cântând pe o scenă românească…“, (Ioana Diaconescu, Alexandru Pătraşcu. „Vasile Moldoveanu. Un tenor român pe patru continente“).
xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx
- 15 mai 1974 - autorităţile române începeau urmărirea penală a lui Vasile Moldoveanu, învinuit de „săvârşirea infracţiunii de refuzul înapoierii în ţară“
- 1977 - ministrul Culturii din Germania îi acordă titlul onorific de Kammersänger, o recunoaştere oficială a valorii sale artistice
- 1 noiembrie 1974 - este condamnat, în România, la şase ani de închisoare, cu interzicerea drepturilor timp de patru ani şi confiscarea averii
- la aproape 40 de ani de la sentinţa de condamnare la moarte, statul român îi acordă Ordinul Naţional Steaua României în grad de Comandor, „în semn de înaltă apreciere şi pentru dăruirea de excepţie prin care s-a impus, timp de mai multe decenii, pe marile scene ale lumii, afirmând valoarea şcolii româneşti de canto şi imaginea ţării noastre pe plan internaţional“.
xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx
În curând, tenorul Vasile Moldoveanu va fi prezent în oraşul de la malul mării, eveniment despre care veţi putea citi în ediţiile viitoare ale cotidianului ZIUA de Constanţa.
În secţiunea „Documente“, puteţi vizualiza dosarul întocmit de autorităţile române pe numele lui Vasile Moldoveanu. Citește în format integral
111
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii