Vasile Moldoveanu, tenorul constănţean de la Metropolitan Opera, împlineşte, astăzi, opt decenii de viaţă (I) (video)

În 1994, la Bucureşti concertează Plácido Domingo, pe atunci aflat la apogeul carierei sale de tenor, dar mai ales al notorietăţii internaţionale. La finalul concertului de la Sala Palatului, tenorul spaniol citeşte o listă lungă de artişti români cu care a colaborat sau pe care i-a cunoscut de-a lungul timpului. Publicul e măgulit de înşirarea unor nume cunoscute mai mult în România decât în străinătate. Se aplaudă, după pomenirea celor mai importante.
 
La un moment dat, Plácido spune şi «Vasile Moldoveanu», iar o parte dintre spectatorii care au urmărit atent lista se uită nedumeriţi unii la alţii: «Cine este acest Vasile Moldoveanu?»
 
Azi e ușor de dat un răspuns, în 1994 aveam numai priviri nedumerite, doar ridicări din umeri.
Vasile Moldoveanu a fost un tenor care a umplut la Opera Metropolitană din New York o parte din golul lăsat de retragerea lui Franco Corelli de pe scenă. Nu a fost singurul, Domingo și Pavarotti au fost urmașii lui Corelli, dar românul a făcut parte din acea lume, împărțind spectacolele cu ei. «Don Carlo» cu Domingo, «Tosca» sau «La bohème» cu Pavarotti, într-un mod consistent, stagiune după stagiune.
 
Publicul îi admira vocea impetuoasă de tenor lirico spinto, iar frumusețea sa, cu o privire intensă - le grand ténébreux - era pomenită și în ziare și îl făcea ideal pentru rolurile în care juca. Nu e deloc puțin lucru.“ (Ioana Diaconescu, „Vasile Moldoveanu, un tenor român pe patru continente. Pasiune şi credinţă“, Editura Muzicală, 2011).
 
Un simplu apel telefonic şi legătura cu tenorul Vasile Moldoveanu este făcută pentru un lung timp. Se afla la reşedinţa sa din Monte Carlo şi vocea plină de căldură, adânc impostată în limba maternă, ne-a apropiat instantaneu. Cu câtă nostalgie şi sinceră bucurie a acceptat să vorbim despre Constanţa sa natală!
 
Nu, nu a mai venit de mai bine de 50 de ani acasă, la Constanţa, nici nu l-a invitat nimeni  vreodată. A fost, în ultimii cinci ani, prezent în România şi a ţinut master class-uri la Iaşi, Timişoara, Bucureşti, Galaţi, dar niciodată nu a primit vreo invitaţie de la ai lui, de acasă. Și ce mult şi-ar fi dorit!
 
Vasile Moldoveanu s-a născut în a şasea zi din octombrie 1935, la Constanţa, într-o casă din strada Ing. Titus Cănănău, la nr. 12, astăzi, strada purtând numele anost de Salcâmilor.
 
A urmat cursurile primare la Școala Generală nr. 11, de pe strada Călăraşi. Îşi aminteşte de străzile pe care îi umblau paşii: Ştefan Mihăileanu, Mihai Viteazul, Panait Moşoiu, Topraisar, Gen. Eremia Grigorescu... Un cartier cu cele mai multe case din chirpici, dar văruite în alb, ca strigătul spre libertate al locatarilor împovăraţi de sărăcie.
 
A urmat cursurile Liceului „Mircea cel Bătrân“, dar în clădirea de pe strada Traian, unde funcţionează astăzi Colegiul „Mihai Eminescu“, clase doar de băieţi, după moda timpului.
 
Într-o zi, tatăl său a adus în casă un aparat de radio. Marca timpului: Orion. Copilul reuşeşte să prindă pe unde un post fascinant, cu muzică simfonică, de operă, cu de toate. Postul se numea Monte Carlo şi, ca o predestinare, tenorul îşi are reşedinţa, de peste trei decenii, chiar în celebra localitate Monte Carlo, la malul mării.
 
Farmecul muzicii l-a prins în anii aceia. Vocea îi suna excelent, îi încânta pe toţi cei care îl ascultau. Fratele său, Adrian, îşi aminteşte că, de la şase ani, Vasile îi scotea din casă cu ariile cântate, reproducând fidel tot ce auzea la radio, în rest, era un băiat ca toţi ceilalţi, mai spărgea geamuri, mai răcea, fiind mereu abonat la statutul de „puiul mamei“.
 
Într-o zi, o verişoară, prietenă cu o coristă de la Operă, i-a propus să meargă la o întâlnire cu dirijorul noului teatru liric al Constanţei, Constantin Daminescu.
 
Aşa a început tenorul Vasile Moldoveanu să cânte în corul Operei. Maestru de cor era Gheorghe Velea, un muzician rafinat, de multă simţire artistică. „Într-o zi, după vreo doi ani de activitate continuă, în care mă obişnuisem cu micul salariu care venea însă regulat, în fiecare lună, domnul Gheorghe Velea mi-a spus, cu autoritatea pe care i-o recunoşteau toţi: «Uite ce e, Vasile, tu nu ai ce căuta aici, trebuie să mergi mai departe, să studiezi!». I-am urmat sfatul şi am plecat la Bucureşti, să mă înscriu la examen la Conservator.
 
Iată-mă student la Conservatorul bucureştean, la clasa marelui Octav Enigărescu, unul dintre cei mai mari baritoni români! Era generos cu noi, studenţii, apropiat, afectuos. Se simţea însă nevoia unor studii mai aprofundate şi astfel am avut şansa să lucrez în particular cu tenorul Dinu Bădescu. Pentru mine, a fost cel de la care am învăţat cel mai mult“, povesteşte maestrul.

Condamnatul politic Vasile Moldoveanu cucerea scenele lumii cu vocea sa de aur

Licenţa a luat-o la Conservatorul „Ciprian Porumbescu“, cu opera „Boema“, de Puccini. Vasile Moldoveanu a cântat pe scena Operei Naţionale din Bucureşti din anul 1966 până în 1972. Debutase cu rolul Arlechin din opera „Paiaţe“ de Leoncavallo, urmând alte câteva de referinţă. A cântat în total în 22 de opere, în general în roluri secundare, dar şi în câteva roluri principale: Rinuccio („Gianni Schicchi“), Rodolfo („La bohème“), Il Duca di Mantova (Rigoletto), Ernesto („Don Pasquale“) sau Tamino („Die Zauberflöte“ - care este şi ultimul său spectacol în România, susţinut pe data de 23 iunie 1972). De asemenea, apare şi pe primele discuri de operă de la Electrecord, în roluri secundare. Cunoscuse succesul de scenă, gustul aplauzelor, aprecierile criticii de specialitate.
 
Dar steaua lui Vasile Moldoveanu răsărită la Bucureşti a strălucit nu acasă, cum s-ar fi cuvenit, ci în străinătate. O audiţie cu un faimos impresar, Victor Vladarski, agentul de scenă al lui Dinu Bădescu, şi o invitaţie prin Agenţia Română de Impresariat Artistic în Germania. Ajuns acolo, îşi dă seama de toate piedicile care li se puneau artiştilor români şi hotărăşte să aleagă libertatea.
 
Este declarat transfug şi condamnat politic.
 
A început să cânte pe scene din oraşe germane, hotărât să nu se mai întoarcă în ţară. Au urmat alte teatre din Olanda, Elveţia, totdeauna în roluri principale, aşa cum s-a întâmplat pe tot parcursul strălucitei sale cariere artistice.
 
Acasă, autorităţile pornesc o anchetă, pun presiune pe familie şi tenorul Vasile Moldoveanu este condamnat la moarte, în contumacie, din cauza interpretării abuzive a unui paragraf din Codul Penal  din 1968, care asocia învinuirea de „refuz al întoarcerii în ţară“ în timpul unei „misiuni de reprezentare a statului“ cu acuzaţia de „trădare de ţară“. În urma modificării Codului Penal, în 1973, procesul este rejudecat în contumacie şi tenorul Vasile Moldoveanu este condamnat la şase ani închisoare şi alţi patru ani de interzicere a drepturilor, averea fiindu-i confiscată.
 
Dacă ar fi revenit în ţară, îl aşteptau aceşti ani grei de închisoare politică.

Vasile Moldoveanu - „Opera este sufletul, imaginea unei ţări, oglinda ei“

În 1974, Vasile Moldoveanu semnează un contract pe patru ani cu Opera din Stuttgart. În perioada următoare, va cânta în numeroase producţii la acest teatru: „Lucia di Lammermoor“, „La bohème“, „Un ballo in maschera“, „La traviata“. În 1976, este distribuit în opera „Rigoletto“, pusă în scenă de Roman Polanski la Opera din München. În timpul anilor de început petrecuţi la operele din Düsseldorf, Stuttgart, München, Berlin, Ludwigsburg, este descoperit de Nelly Walter, vicepreşedinte al firmei de impresariat Columbia Artists Management, care va deveni managerul artistului pentru o perioadă de 11 ani şi care-l propune la Metropolitan Opera din New York. Debutează în 1979, la Covent Garden din Londra, în „Don Carlo“ (producţia istorică a lui Luchino Visconti).
 
Debutul său la Metropolitan Opera a avut loc la 19 mai 1977, în timpul unui turneu al companiei la Minneapolis/Minesotta, în rolul lui Rodolfo, din opera „La bohème“, având-o ca parteneră în rolul lui Mimi pe Renata Scotto, alături de care va cânta apoi în mai multe spectacole. La Metropolitan Opera a cântat 105 spectacole, mai mult decât oricare alt tenor român, fiind solistul de naţionalitate română cu cele mai multe prezenţe în rol principal, de după război. Pentru comparaţie, în aceeaşi perioadă în care Vasile Moldoveanu cânta la Metropolitan, 1977-1986, Luciano Pavarotti avea 100 de apariţii, Plácido Domingo - 149, iar José Carreras - 51.
 
Începând cu 1987, după o intervenţie chirurgicală complicată, îşi reduce activitatea pe continentul american. Ultimele sale apariţii în Statele Unite sunt la Opera din Denver: Calaf („Turandot“) şi Des Grieux („Manon Lescaut“).
 
A cântat alături de Boris Christoff, Nicolai Ghiaurov, Renato Bruson, Renata Scotto, Montserrat Caballé, Mirella Freni, Eva Marto şi mulţi alţii, şi în tandem, alternativ, cu Luciano Pavarotti. A colaborat cu regizori de talia lui Roman Polanski, Franco Zefirelli, Jean Pierre Ponnelle, Petrică Ionescu, Tito Capobianco, Giancarlo del Monaco şi alţii.
 
A urcat pe scenele operelor din marile oraşe germane, din America, Franţa, Elveţia, Anglia - Covent Garden, Italia, Olanda, Portugalia, Iran, Africa de Sud.
 
Din păcate, în România, Vasile Moldoveanu a figurat ca transfug şi trădător de ţară pentru simplul gest de a-şi fi căutat libertatea într-un regim autoritarist. Chiar şi aşa, în tot strălucitul lui parcurs artistic, a fost şi a rămas „tenorul român“, iar prezentările lui biografice începeau invariabil cu sintagma „născut în Constanţa“.
 
Astăzi, maestrul împlineşte 80 de ani. Un moment potrivit pentru a le oferi constănţenilor un portret, realizat într-o serie de episoade, al artistului născut la malul mării şi aplaudat, zeci de ani, pentru prestaţia sa artistică pe marile scene de operă ale lumii.
În ediţiile viitoare, vom prezenta, detaliat, debutul său pe scena constănţeană, continuând cu ascensiunea sa fulminantă care i-a înscris numele în topul celor mai mari tenori ai lumii, precum şi date din dosarul său, aflat la Arhiva Consiliului Naţional Pentru Studierea Arhivelor Securităţii.

Citește și
O conversaţie cu tenorul Vasile Moldoveanu