Portrete. Oameni care au făcut istorie culturală în Dobrogea Dan Spătaru (galerie foto)

Cu ani în urmă, unul dintre interviurile pe i care le-am luat lui Dan Spătaru începea cu întrebarea provocatoare dacă îi este dor de cineva, de ceva. Fără ezitare, artistul răspundea: „Da, îmi este tare dor de Medgidia mea. Am acolo amintirile, mormintele părinţilor, pe sora mea, Puica, cu fiica ei. Sunt mândru că am amintiri. Pe strada Kemal Ageamet, fostă Plevna, la numărul 10, acolo am locuit, iar fotbal am jucat mai întâi în echipa IMUM, apoi la Constanţa. Mai târziu la Progresul şi la Ştiinţa Bucureşti“.
 
În biografia sa, afişată pe Wikipedia, scrie că s-a născut în ziua de 2 octombrie 1939, într-o familie de învăţători, Gherghina şi Aurel Spătaru. Şi-a petrecut copilăria la Aliman, comuna natală, la Ion Corvin şi la Medgidia, alături de sora mai mare, Puica (Maria Nicola), şi bunici. Dan Spătaru era student când a început să cânte la Casa Studenţilor, în anul 1962.
 
Dragostea pentru muzică a moştenit-o din familie; tatăl său cântase la vioară. Camelia Dăscălescu l-a descoperit şi l-a pregătit, oferindu-i şi primele piese să le interpreteze. Apoi Temistocle Popa a compus mult pentru Dan Spătaru. 68 de melodii, cele mai multe devenite şlagăre. Fredonăm şi astăzi „Măicuţa mea“, „În rândul 4“, pe care l-a cântat şi Anda Călugăreanu, „Noapte bună, Bucureşti“, „Se întâmplă câteodată“, „Cât voi trăi, voi iubi“, „Să cântăm, chitara mea“, „Jocuri de noroc“ etc., etc.
 
L-am întrebat într-un interviu dacă „Trecea fanfara militară“ este compus la Medgidia. „Sincer, nu cred“, ne-a răspuns. „Mircea Block n-a avut tangenţe cu Dobrogea nici când trenul oprea obligatoriu la Medgidia. El era moldovean. Doar Temistocle Popa mi-a scris piese folosindu-se de biografia mea. «Măicuţa mea, îţi mulţumesc» mi-a oferit-o ştiind că n-am mamă de la vârsta de 12 ani, sau «Frate, ieri ai fost acasă», «Olimpiada tinereţii» şi alte câteva“.
 
Ce credeţi că vă caracterizează în viaţă? Sună indiscreţia reporterului. Dan răspunde cu sinceritate: „Sunt mândru că mi-am îndreptat paşii când am vrut, cum am vrut. Am putut să încep din nou de la un alt capăt“.
Ce a însemnat Festivalul de la Mamaia pentru Dan Spătaru? 

„După 1963, am fost prezent la toate ediţiile, cu excepţia unui an, când n-am fost invitat. Au dat onoruri celor fugiţi, nu celor ce au rezistat aici“.

Câteva titluri premiate pe scena festivalului: „«Nu m-am gândit la despărţire», «De vrei să ştii ce înseamnă român» - eu cânt această melodie şi acum, e piesa lui Cornel Fugaru, pe versurile lui Dan V. Dimitriu. Place mai ales tinerilor. Ca şi cealaltă: «Fii oaspete în ţara mea». Hai să vă recit: «De vrei să ştii ce-nseamnă român / Întreabă munţii şi codrul străbun...». Părinţii mei au fost învăţători şi ei mi-au cerut să nu uit că sunt fiu al ţării mele. Tata a fost un mare numismat, care a dăruit Liceului «N. Bălcescu» din Medgidia toată colecţia sa de monede“.
 
Dan Spătaru a bătut recordul la aplauze când era în Cuba: 16 minute şi 19 secunde. „Prin 1967 am fost la un festival internaţional în Cuba, la Varadero, unde sunt trecut în Cartea Recordurilor pentru aplauze: 16 minute şi 19 secunde!“
 
Recent, actriţa Rodica Mandache, după un spectacol susţinut pe scena fostului Fantasio, astăzi, sala de spectacole a Teatrului de Stat constănţean, ne-a exprimat câteva gânduri: „Nu ştiu de ce Teatrul de Stat, care a fost sala de spectacole a Revistei, nu se cheamă «Dan Spătaru»! El a fost un fenomen al Constanţei, al ţării. El umplea stadioanele, avea un imens succes la public, pentru că era iubit de acesta. La concertele lui veneau mulţimi de oameni, era artistul care plăcea tuturor, străinii îl adulau, el avea o putere fascinantă asupra oamenilor. A avut o verticalitate şi o demnitate extraordinare, o personalitate încântătoare, cu mare farmec, priza pe care o avea… A căzut şi a ştiut de fiecare dată să se ridice mai sus. Era cu totul special. Cu o voce aparte, caldă, penetrantă, iar cântecele lui deveneau şlagăre de la început“.
 
Dan Spătaru este al Constanţei. Al Dobrogei. A fost un adevărat brand de ţară. Oare îl cinstim cum se cuvine astăzi? Oare nu am putea face mai mult?
 
 

Galerie foto: