Portrete. Oameni care au făcut istorie culturală în Dobrogea Pe scena vieții. Marii artişti ai Constanței (XXXVll) (galerie foto)

 
Pe scenografa Eugenia Tărășescu Jianu o găsești la orice oră în micul atelier de creație ascuns printre alte multe secții tehnice ale teatrului, care au rezistat timpului și timpurilor. Deloc îmbietor locul, în care nimeni nu a investit de prea mulți ani absolut niciun leu, pe cât de mare este bucuria revederii cu o artistă autentică, modestă, plină de har, ”mama” celor mai multe păpuși care au însoțit copilăria câtorva generații de constănțeni.Dar și scenografa impozantelor spectacole de teatru antic care delectau, mai ales vara, sutele de mii de turiști.

„Copilul din stele“, de Oscar Wilde, în regia lui Geo Berechet, a cărui scenografie o semnează, a primit Marele Premiu la Festivalul Internaţional de la Zagreb (1972), la Festivalul Internaţional de la Nancy (1972), la Festivalul Internaţional de la Belgrad (1974), la Festivalul Internaţional de la Florenţa (1975), la Festivalul Internaţional de la Istanbul (1975) şi la Festivalul Internaţional de la Moscova (1978) și altele. Dar palmaresul Eugeniei Tănăsescu Jianu este cu mult mai mare, fiind recunoscută în toată țara pentru inovațiile sale în scenografie, pentru originalitate și expresivitate artistică.

Constănțeancă get-beget, locuind în primii ani de viață în cartierul Anadalchioi, a avut o copilărie fericită, într-o familie sub semnul dragostei și al armoniei. Povestește: „Tata, ardelean, din Cluj, ofițer, a făcut războiul, s-a întâmplat ce s-a întâmplat, dar el a rămas ofițer, era armurier, un specialist în mecanică fină. Pleca foarte mult în misiuni, eu rămâneam cu mama, care, deși era foarte talentată, nu avea alt serviciu decât să se ocupe de educația mea. Mama mea e născută în Constanța, într-o casă, dincolo de linia ferată. Bunica mea este tot din Anadalchioi. Fiica mea e născută în Constanța, copiii ei așijderea. Iată câte generații suntem legate de acest spațiu atât de special! Noi, constănțenii, avem o particularitate, nu ne simțim bine nicăieri în altă parte. De aceea mă doare sufletul de cum a ajuns Constanța, unde aproape nimic nu se mai face. Unde s-a îngropat cultura, unde orașul geme de urât, deși avem marea cu noi.

Mama mea se juca cu mine confecționându-mi păpuși, iar  tata le cioplea din lemn. De fapt, și tata era un artist, practica caricatura, avusese și câteva expoziții colective, era foarte talentat. Mai târziu am locuit pe Siretului, în centrul orașului, una dintre cele mai frumoase străzi. Am fost eleva Liceului nr. 3, astăzi Liceul Ovidius”.



Facultatea am făcut-o împotriva voinței mamei mele. Ea voia să urmez Dreptul. Pentru care mă și meditase. Dar am plecat la București și, pe drum, tata mi-a propus să dau la Arte plastice, unde i-ar fi plăcut și lui să fie student. Ne-am înscris, deși eu nu urmasem o școală de arte. Și totuși, am trecut probele eliminatorii doar cu desenele mele naive... Am intrat la facultate și am făcut șase ani minunați, cu practici în marile orașe, cu materialele didactice plătite de școală, cu bursă. Aveam mai mulți bani ca studentă decât câștiga tatăl meu, inginer la TCH, după ce fusese trecut în rezervă. Am avut profesori minunați, dedicați.

În 1969, am absolvit Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” Bucureşti, Facultatea de Arte Decorative, Secţia Scenografie. Împreună cu Nicoleta Toia am venit la Constanța și am montat - examen de diplomă - „Noaptea iguanei“, de Tennessee Williams. Premieră pe țară! De atunci, din 1969, lucrez aici, acasă. Șerban Jianu, bucureștean, a venit și el scenograf la Operă. Peste doi ani, devenea soțul meu. Având aceeași profesie, nu ne-am invidiat, din contră, ne-am ajutat. El cu desenele tehnice, eu cu detaliile pentru costume. Eram deja o singură ființă. El a făcut scenografia la toate marile spectacole din repertoriul Operei și Operetei la Constanța. În jur de 30. Avea o mână foarte bună, lucra frumos. Tot timpul eram împreună.

La Teatrul de Păpuși am făcut niște inovații: nu mai venim cu păpușa simplă, nu mai punem paravan, ci dăm copilului bucuria de a simți povestea, de a se simți confortabil în lumea lui. Cu asta am scăpat de niște complexe. Eu am făcut scenografie la toate genurile de teatru: dramatic, operă, balet, păpuși. Mi-am dat seama că mă risipesc în toate, pentru că fiecare gen de teatru are rigorile lui. Așa că m-am oprit la teatrul de păpuși. Acolo este locul unde scenograful creează personajul, ocupă rolul cel mai important. În ultimii zece ani am lucrat mai mult decât în toată cariera mea. Modalitățile mele de exprimare sunt unice“.

În 1995  a primit „Premiul pentru întreaga activitate” la Gala Păpuşarilor de la Cluj-Napoca.



Cele mai recente premii le-a primit pentru „Mica Sirenă“ (adaptare după H. Ch. Andersen), regia și scenariul: Cristian Mitescu - Premiul pentru scenografie la Festivalul Internațional al Teatrelor de Păpuși și Marionete „Puck” de la Cluj-Napoca (2016); „Peter Pan“ - Teatrul de Păpuși din Ploiești - Premiul pentru scenografie la Festivalul de Teatru pentru Copii „Așchiuță” de la Pitești (2015); Premiul pentru Scenografie la Festivalul Internațional al Teatrului Contemporan de Animație de la București (2015), cu spectacolele „Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte“ - Teatrul pentru Copii și Tineret „Merlin“ Timișoara, „Prințesa Turandot“ - Teatrul pentru Copii și Tineret „Ariel” din Tg. Mureș și „Vrăjitorul din Oz“ - Teatrul pentru Copii și Tineret „Colibri” din Craiova.

Spectacole premiate în țară și străinătate, într-o succintă selecţie: Teatrul Dramatic din Constanţa - „Răzbunarea“, de Alexander Fredo, regia Lucian Iancu , Premiul de Scenografie la Festivalul de Comedie de la Galaţi (1982); „D’ale carnavalului“, de I.L. Caragiale, regia Mona Chirilă, Teatrul Maghiar de Stat Cluj-Napoca - Premiul de scenografie la Festivalul de Teatru de la Budapesta (2001); Teatrul de Păpuşi din Constanţa:„Călina, Făt-Frumos“, după Victor Eftimiu, regia Silviu Purcărete - Premiul de scenografie la Festivalul Naţional „Cântarea României” (1983); „Vrăjitoarele“, de Dimitrie Stelaru, regia Cristian Pepino - Premiul de Scenografie la Festivalul de Marionete şi Animaţie de la Bacău (1985) şi Premiul al II-lea pentru scenografie la Festivalul de Teatru de la Bucureşti (1985); - „Motanul încălţat“, de Charles Perault, regia Tudor Chirilă - Premiul de scenografie la Gala Păpuşarilor de la Cluj- Napoca;

„Dragostea celor trei portocale“, de Carlo Gozzi, regia Mona Chirilă - Premiul pentru Estetica spectacolului la Festivalul Internaţional de la Subotica, Iugoslavia (1990); „Tinereţe fără bătrâneţe“, de Petre Ispirescu, regia Mona Chirilă - Premiul pentru scenografie la Festivalul de Animaţie de la Galaţi (1995); „Regele cerb“, de Carlo Goldoni, regia Cristian Pepino - Premiul Revistei „Luminiţa” la Reuniunea Teatrelor de Păpuşi (1978); „Buratino“, de Al. Tolstoi, regia Tudor Chirilă - Premiul pentru scenografie la Festivalul Internaţional de la Botoşani (1994);

Teatre de păpuşi şi marionete din ţară: „Flautul fermecat“, de W.A. Mozart, scenariul şi regia Mona Chirilă, Teatrul de Păpuşi „Ariel” Tg. Mureş (2003) - Premiul pentru scenografie la Cluj-Napoca,  „Zurinka“, basm popular ţigănesc, scenariu Alina Nedelea, direcţia de scenă Gavrilă Cadariu - Premiul pentru scenografie la Graz (Austria) - 2005 şi la Cluj-Napoca; „Vrăjitorul şi corbul“, de Carlo Gozzi, regia Mona Chirilă - Premiul pentru scenografie la Festivalul Internaţional de Marionete de la Cluj-Napoca (2005) şi în Ungaria, Iugoslavia, Ucraina şi Croaţia; „Califul Barză“, de Hauff, regia Oana Leahu, Teatrul de Păpuşi „Ariel” Tg. Mureş (2008) - spectacol premiat pentru scenografie la Cluj-Napoca; „Povestea celor trei portocale“, regia Geta Lozincă, Teatrul de Păpuşi „Ariel” Tg. Mureş (2010) - Premiul pentru scenografie la Cluj-Napoca.

Cum să vorbești despre Eugenia Tărășescu Jianu fără să înșiri la întâmplare, din zecile de trofee, măcar  pe cele care s-au păstrat în arhiva săracită a teatrului! Doar că artista nu este numai a Constanței. A montat la Timișoara, Târgu Mureș, Brașov, Galați, Craiova, Cluj, oriunde i se recunoaște valoarea. Și nu pregetă să urce în tren și să plece să lucreze, în același stil propriu, cu o paletă de forme și culori care să placă ochiului și minții, care să traducă emoții, să împrăștie bucurie. Apoi, revine în prea modestul său atelier de creație, printre planșe, desene, măști și păpuși.  
 

Galerie foto: