Portrete. Oameni care au făcut istorie culturală în Dobrogea Pe scena vieții. Marii artiști ai Constanței (XlX)

Gheorghe Stanciu, produs al Conservatorului din Iași, a venit la Constanța în 1976 și a rămas constănțean, cum îi place să spună. A avut mari profesori, Ion Baciu fiind unul dintre ei. Urmase violoncelul, pedagogie instrumentală. Mai apoi a urmat multe cursuri de măiestrie dirijorală, printre care și cu maestrul Sergiu Celibidache.

Cu puține zile în urmă, pe scena Teatrului de operă și balet Oleg Danovski, într-o sală arhiplină, s-a desfășurat concertul aniversar care a marcat 40 de ani de carieră artistică ai dirijorului Gheorghe Stanciu. A fost un triumf al muzicii la Constanța. O demonstrație de virtuozitate. A fremătat sala de emoțiile care se scurgeau din scenă către inimile spectatorilor. Am retrăit împreună gloria anilor buni ai culturii constănțene. Dirijorul, alături de invitații săi, de instrumentiști și de cor, a dat măsura talentului lui.

Își amintește cu nostalgie că în 1976 a venit la Constanța și a dat concurs ca dirijor. Erau, în schemă, dirijorii Silviu Panțâru și Constantin Daminescu, două nume deja consacrate. Dar meritul cel mare de a face o orchestră la Constanța aparține lui Daminescu. Erau multe vedete pe scena liricului la acea vreme: Aida Abagief, Niculina Cârstea, Veronica Diaconu, Victor Acsinte, voci foarte bune, cunoscute în țară și în străinătate.

”M-am format ca dirijor de operă. Era o necesitate la Constanța, unde se montau cu repeziciune spectacol după spectacol. Să dirijezi operă este mult mai complex, mai amplu: să ții sub o baghetă instrumentiștii din fosă, interpreții din scenă, să respecți partitura și regia, să transmiți publicului fiorul muzicii, al marii muzici clasice, iată marea provocare!”

A debutat la pupitrul orchestrei în spectacolul cu opera ”Rigoletto” având ca soliști pe Ilie Gănțoiu, Niculina Cârstea și, în ultimul moment intrat în scenă, Octav Enigărescu. Câte emoții poate avea debutantul care îi dădea ”intrările” unuia dintre cei mai mari baritoni ai timpului! A urmat baletul cu spectacolul Don Quijote. Era coregraf Mireille Savopol.

”Am dirijat pentru toți marii artiști ai baletului românesc. Baletul se dirijează altfel. Trebuie să știi coregrafia, să o înveți, e nevoie de constanțele tempoului. E altfel. La noi în țară am fost într-o vreme singurul dirijor de balet”.

 Cariera internațională a lui Gheorghe Stanciu este una de mare succes. La Roma a dirijat mai multe spectacole cu opera ”Spărgătorul de nuci” în interpretarea unui colectiv al renumitului Balșoi Teatre din Moscova. Tot la Roma altele patru producții de ”Tosca”. În 2001 a fost invitat să dirijeze la Vatican, într-un concert grandios.

Și cu toate aceste răsunătoare succese despre care a scris mai mult presa străină, în 2004 a plecat din teatru. Măsura abuzivă a conducerii Consiliului județean de a comasa instituțiile de cultură și de a cere tuturor angajaților teatrului să dea concurs pentru posturile ocupate. După o carieră internațională, după contracte strălucite dirijând în marile săli de concert ale Europei lui Gheorghe Stanciu i se cerea să dea concurs pentru postul de dirijor. Președintele comisiei era Mădălin Voicu. A refuzat cu demnitate afrontul. Și a devenit șomer. Nu pentru mult timp căci a plecat la Londra unde a avut contract cu Ellen Kent, o companie de operă prestigioasă. Opt ani a dirijat acolo. Șapte ani a avut diverse contracte în Olanda, în Italia, a dirijat în Germania, în Spania... Numără spectacolele pe care le-a dirijat: 300 de ”Boema”, 350 de ”Carmen”, peste o mie cu totul...

Pe soția sa, Consuela, a întâlnit-o în 1980. O dragoste care i-a schimbat drumul, i-a dat marea șansă. ”Datorită ei am reușit să fac carieră. Eram excesiv de modest, timid, ea a fost femeia puternică din spatele meu. Ea cânta în orchestră și mă supraveghea cu o mare severitate. M-a stimulat mereu să învăț, să vreau, să lupt, să văd, să îmi clădesc respectul de sine. Fiecare seară de spectacol este un eveniment special, unic. Cea mai mare satisfacție am avut-o când am dirijat în săli cu 5000 de spectatori, la Londra, creând asemenea momente de emoție încât am simțit cum curge muzica, cum se revarsă peste public. Am avut mai multe asemenea stări de revelație. Cu ”Aida”, de luni până vineri, cu săli de operă pline cu 3000-7000 de spectatori. La Glesgow, la Dublin. Toți marii dirijori din lume fuseseră pe acolo...

Ce-i trebuie orchestrei noastre să revină la ce a fost până în 2004? A fost una foarte bună. Atunci când concuram cu Timișoara, cu Iașul, veneau dirijori străini, eram foarte cunoscuți.

Ce este dirijorul? Dumnezeul scenei. El construiește totul. Regizorul pune în valoare libretul, subiectul legat de muzică. Dirijorul construiește personajele, relațiile dintre ele, narațiunea. Creează emoția. Prin muzică putem urca scările spre cer...