#citeșteDobrogea O poveste reală despre Movila Verde din sudul Dobrogei, o localitate ca oricare alta
31 May, 2021 10:45
31 May, 2021 10:45
31 May, 2021 10:45
ZIUA de Constanta
10555
Marime text
- Movila Verde (Kizil Murat pe vremuri) se află pe șoseaua județeană Nr. 392 între Plopeni (comună în trecut) și Independența (comună azi).
- Un țăran urmărit de Securitate a stat ascuns într-o groapă timp de 6 ani
Despre DOBROGEA (Dacia Pontica sau Scythia Minor - denumire romană; numele actual vine de la Despotul Dobrotici din sec. 14), poetul Mihai Eminescu spunea că "Din punct de vedere istoric, noi avem dreptul indisputabil asupra Dobrogei. Roman în perioada lui Augustus, locul de exil al lui Ovidius, marele poet, cândva a bizantinilor, trecând de la dinastia Assanizilor la Valahia, a continuat să ramână Valahiei, până la momentul când ne-a fost luată de turci".
Zona gurilor Dunării, prin posibilitățile sale comerciale, le atrage atenția negustorilor, meșteșugarilor, ostașilor, marinarilor, și coloniști veniți din Marea Egee și de pe coasta de sud a Pontului Euxin (Marea Neagră) întemeiază aici mai multe cetăți-porturi. Printre cele mai importante cetăți sunt Odessos (Varna), Apollonia, Dionysopolis (Balcic), Callatis, Tomis, Histria, Argamum, Halmyris, iar pe cursul Dunării Aegyssos (Tulcea) și Axiopolis (Cernavodă).
Localitatea Movila Verde, din sudul Dobrogei
Movila Verde este localitatea în care m-am născut, am copilărit, m-am jucat și am muncit, am citit primele cărti, am văzut primele filme, am văzut la televizor evenimente petrecute în lume, este localitatea unde am absolvit Școala Generală de 8 ani. Aici am început să îmi placă matematica, am aflat de Gazeta Matematică și am participat la Concursul de matematică între localități (clasa a VI-a).
Movila Verde (Kizil Murat pe vremuri) se află pe șoseaua județeană Nr. 392 între Plopeni (comună în trecut) și Independența (comună azi). Se ajunge prin următoarele trasee (50 km.), în buclă: I = Constanța-Agigea-Teghirghiol-Movilița-Topraisar-Amzacea-General Scărșsoreanu-Plopeni-Movila Verde (imaginea de mai jos arată intrarea în sat venind dinspre Constanța, pe șoseaua 392 asfaltată prin anul 1967); II = Constanța-Valu lui Traian-Basarabi-Ciocârlia-Cobadin-Negrești-Movila Verde.
Datare istorică. Movila Verde, com. Independenţa (Comuna are în componență satele: Movila Verde, Olteni, Tufani și Fîntâna Mare). Comuna se află la cca. 60 Km de Constanța (turcă Köstence, greacă Tομή Tomí, bulgară Кюстенджа), Mangalia și Medgidia, și la 10 Km de granița cu Bulgaria. "Ca majoritatea localităților existente în Dobrogea, Independența a fost inițial o așezare tătărească, născută din colonizarea pe care au facut-o turcii cu populația tătară din Anatolia. Evenimentul care a marcat masiva și statornica așezare a tătarilor îl reprezintă războiul Crimeei încheiat prin pacea de la Paris (1856). De la primele colonizări de tătări au luat ființă satele: Independența, Movila Verde, Olteni, Tufani, Fîntâna Mare. Primele denumiri ale acestor localități păstrate și după 1877, când Dobrogea s-a reintegrat teritoriului României au fost tătărești: Independența (Bairamdede), Movila Verde (Cazal Murat), Olteni (Demircea), Tufani (Cara Aci), Fîntâna Mare (Baspunar). Un interes deosebit prezintă localitatea Fîntâna Mare fiind 100% populată cu etnici turci. Cel mai bogat locuitor al localității Independența a fost Butu Aurel, care a venit cu 2000 capete ovine din Transilvania, din care o parte le-a vândut tătarilor în schimbul a 800 ha de pământ devenind boierul localității. Localitatea Independența impreună cu satul Cealmagea este atestată în 1854 ca fiind una din localitățile puternice ale Dobrogei"(Sursa: www.primariaindependenta-ct.ro).
Localitatea Independenţa (sau Bairamdede) este situată la aprox. 5 Km. de Movila Verde și la aprox. 4 km. de Fîntâna Mare ce este în lista monumentelor istorice la categoria sit antic. În prezent există date de existență ale satului Fîntâna Mare din secolul II-III înainte de Christos. În Independenţa s-au descoperit castre romane: epoca romană, sec. II p. Chr.; cultura: Romană (LINK, Institutul de Memorie Culturală - www.cimec.ro, Muzeul Naţional al Agriculturii). Domnul Răzvan Ciucă, directorul Muzeului Naţional al Agriculturii din Slobozia şi Preşedinte al Asociaţiei Internaţionale a Muzeelor de Agricultură (ICOM/UNESCO) este născut în comuna Independența.
Copilăria petrecută în Movila Verde
Când eram copil, localitatea era locuită în majoritate de români (la 2 case mai sus de noi a locuit familia Melicov), iar Independența era locuită de mulți turci și tătari (când mergeam în acea localitate toți se adresau în romaână). Casa parintească (imaginea alaturată) este la Nr. 11 pe șoseaua principală (pe partea stângă, a 5-a casă) dacă se vine de la Constanța.
Nici atunci, și nici până azi nu am auzit să fi fost probleme între români și ceilalți locuitori din Dobrogea (datelor recensământului din 2002, arată că în Dobrogea sunt 971.643 de locuitori (90,94% sunt români, 27.580 turci, 23.409 tătari, 21.623 ruşi lipoveni şi restul greci, moldoveni şi aromâni). Înainte și după anul 1989, în Movila Verde au venit multe familii din Moldova. Deși, satele din Dobrogea au fost mereu în luptă cu sărăcia, oamenii locurilor au muncit pământul și au încercat să fie la nivel cu civilizația vremii. Perioada comunistă (deceniile 50-80) a determinat un exod rural masiv spre centrele urbane (Constanța, Mangalia, Medgidia etc.).
Plecarea la școli. Și noi, copiii familiei Vlada am plecat la școli în Constanța. Școala din sat încă mai există. Pe dealul de după școală a fost și prima casă părintească (unde m-am născut) și care a dispărut cu timpul, deoarece parinții au construit în anul 1959 o casă nouă, cea care există și azi pe strada principală la nr. 11 și care apare în poza de mai sus. Eu am terminat 5 ani la Liceul Energetic (azi, Colegiul Tehnic Energetic) ce se înființase cu un an în urmă și avea un sediu nou aproape de Mamaia (lângă "Pescărie" și Delfinariu). La liceu am avut ca dirigente pe doamna profesoară de Limba română Jean Ileana, sora actorului Jean Constantin. Știu că am publicat și câteva poezii în revista cercului literar a Liceului condusă de doamna profesoară.
O poveste reală. Hercule de Dobrogea. "Un țăran urmărit de Securitate a stat ascuns într-o groapă timp de 6 ani. Dumitru al lu' Mihai, zis Pelivanu, originar din satul constănțean Movila Verde (Kizilmurat) ...". Nu am știut, am aflat în anul 2009 din ziarul Ziua. Știu de acest om, era bunicul colegului meu de școală generală Mihai Viorel (azi, este informatician în Constața). (ziarul Ziua Nr. 4338, 16 septembrie 2008; sursa online: http://www.ziua.ro/display.php?data=2008-09-16&id=242748).
Casa lor există și azi, chiar dacă la un moment dat s-au mutat la Constanța. Daca ați citit povestea din referința indicată, casa despre care se vorbește se află aproape de centrul localității, pe dreapta, imediat după ce se trece de prima curbă a șoselei de intrare în localitate, dinspre Constanța. Hercule de Dobrogea: "... strămoșii lui Pelivanu (cojani și mocani coborâți în Dobrogea pe la începutul secolului trecut, dinspre Arsa și Siliștea-Sibiu) ... Născut în 1909, Dumitru al lu'Mihai, zis Pelivanu, devenise repede cunoscut ca fiind cel mai puternic om din Dobrogea. Mergea în pădurea Cobadinului sau la Amzacea, la luptele tătărești pe care țăranii le numeau "zboruri" și nu era unul să-i stea în față". Știu de aceste "zboruri", unde erau întreceri sportive, lupte, întreceri cu cai etc.. Copil fiind, atunci nu înțelegeam de ce se numesc "zboruri".
Despre Marin Vlada:
Marin Vlada s-a născut la 12 iunie 1953, în Movila Verde, jud. Constanța. A absolvit Liceul Industrial Energetic din Constanța (1968-1973), cu durată de 5 ani. După admiterea la Facultatea de Matematică a Universității din București a efectuat stagiul militar termen redus (8 luni) – în acel an, în România a început efectuarea stagiului militar, înainte de facultate și nu după absolvirea facultății. A absolvit Facultatea de Matematică a Universității din București (1974-1978), promoția de informatică cu un număr mare de studenți în anul I (115). A absolvit anul V de specializare la Grupa „Limbaje specializate” (1978-1979). În anul 1998 a susținut Teza de doctorat: „Modele pentru explorarea bazelor de cunoştinţe şi aplicaţii în inteligenţa artificială", la Facultatea de Matematică, Universitatea din București, conducător științific prof. dr. Ion Văduva.
Poziții academice: la Centrul de Informatică și Organizare (CINOR), programator (1979-1984), prin repartiție guvernamentală (1979); la Centrul de Calcul al Universității București (CCUB - Facultatea de Matematică, programator/programator pr. III (1984-1992); la Catedra de Matematici aplicate și Informatică, Facultatea de Chimie, lector titular (1993-2001), conferențiar (2001-2018), profesor asoc. la Facultatea de Matematică și Informatică, din 1992; cercetător științific II la Centrul de Cercetări în Informatică, Facultatea de Matematică și Informatică, din 2006. Din anul 2016 este membru titular CRIFST (Comitetul Român de Istoria şi Filosofia Ştiinţei şi Tehnicii), Academia Română.
Citește și:
În curs de apariție Volumul „Cotul Donului 1942. Memorii, documente și transcrieri”
#DobrogeaAcademică Savantul Ștefan Odobleja pe plaiurile dobrogene, la Cernavodă
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii